INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  COPA DEL REY

Barcelona, victorie cu emoții în Cupa Regelui! După ce i-a eliminat pe Real Madrid, Albacete a fost aproape de o nouă mare surpriză

Albacete - Barcelona / Foto: Imago Images
Albacete - Barcelona / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 04 februarie 2026 00:04 / Actualizat miercuri, 04 februarie 2026 00:11

Barcelona s-a impus în fața celor de la Albacete, scor 2-1, în sferturile de finală ale Cupei Regelui. O victorie cu mari emoții pentru catalani.

Barcelona s-a impus prin golurile marcate de Lamine Yamal (min. 39) și Ronald Araujo (min. 56). Albacete a marcat în minutul 87 prin Javi Moreno, dar a avut și un gol anulat și o ocazie mare în prelungiri.

  • Barcelona va juca în semifinalele competiției cu câștigătoarea duelului dintre Alaves și Real Sociedad.

Barcelona, victorie cu emoții în fața revelației din Cupa Regelui: Jefte a marcat din nou, dar golul a fost anulat

Cei de la Albacete au început fără trac partida de pe teren propriu cu gigantul catalan. Încă din primele minute echipa lui Jefte a început să forțeze, fără jucătorul care a evoluat în trecut în Superliga, ținut pe bancă până în minutul 61. Prima jumătate de oră a fost echilibrată, iar ambele au irosit ocazii prin Dani Olmo și Antonio Puertas. Lamine Yamal a deblocat tabela în minutul 39, după ce a fost găsit perfect de Frenkie de Jong în interiorul careului.

În repriza secundă, catalanii au majorat avantajul prin Ronald Araujo care s-a înălțat perfect și a împins mingea cu capul în poartă. În minutul 84, același Jefte, care a răpus Real Madrid cu o „dublă”, a marcat, dar golul a fost anulat rapid pentru ofsaid. Trei minute mai târziu, colegul său, Javi Moreno, a reușit să marcheze în poarta lui Joan Garcia.

În primul minut al prelungirilor, Ferran Torres a trimis mingea în poarta lui Albacete, dar golul a fost anulat. Albacete a forțat pe final și chiar a fost aproape să marcheze la faza următoare după golul anulat al lui Ferran. Barcelona a rezistat și s-a calificat în faza următoare.

FINAL » Albacete - Barcelona 1-2

  • CLICK AICI pentru cele mai importante statistici

  • Au marcat: Lamine Yamal 39', Araujo 56' / Javi Moreno 87'

  • Min. 90+1: Ferran Torres a marcat în poarta gazdelor. Golul a fost anulat

  • Min. 87: Javi Moreno a redus din diferență după ce s-a înălțat superb la o centrare

  • Min. 84: Jefte a marcat și în poarta Barcelonei, dar golul a fost anulat rapid pentru un ofsaid

  • Min. 56: Araujo a reluat mingea perfect la un corner și a marcat

  • Start în repriza secundă!

  • Pauză!

  • Min. 39: Lamine Yamal a deblocat tabela! Fotbalistul Barcelonei a reluat din prima, la colțul lung, după o pasă a lui Frenkie de Jong

  • Min. 29: Albacete atacă din nou poarta Barcelonei. Antonio Puertas a tras din întoarcere, dar Joan Garcia a reținut balonul.

  • Min. 22: Dani Olmo a primit o pasă foarte bună în careu, dar a ratat preluarea

  • Min. 9: Rodriguez, jucătorul celor de la Albacete, l-a testat pe Joan Garcia, dar goalkeeper-ul catalanilor a fost la post

  • Min. 7: Rashford a șutat periculos, dar pe lângă poarta celor de la Albacete

  • Start de partidă!

Echipele de start la Albacete - Barcelona

Albacete (4-4-2): Lizoain - Lorenzo, Moreno, Bernabeu, Neva - Melendez, Villar, Pacheco, Capi - Agus Medina, Puertas
Rezerve: J. Bentancor, Gamez, Jogo, Lazo, Marino, Obeng, Vallejo, V. Valverde, Velilla
Antrenor: Alberto Gonzalez

Barcelona (4-2-3-1): J. Garcia - Cancelo, Araujo, E. Garcia, G. Martin - de Jong, Bernal - Lamine Yamal, D. Olmo, Rashford - Lewandowski
Rezerve: A. Balde, Bardghji, M. Casado, P. Cubarsi, Fermin, Kochen, Kounde, Marques, Szczesny, F. Torres
Antrenor: Hansi Flick

Citește și:
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Liga Campionilor
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Superliga
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Stranieri
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea
Profit.ro
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează