Articol de Luminița Paul - Publicat vineri, 06 februarie 2026, 12:10 / Actualizat vineri, 06 februarie 2026 12:15
Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina (6-22 februarie) sunt cele mai dispersate din istorie, nu mai puțin de 15 locații urmând să găzduiască ceremonii și întreceri sportive pe parcursul desfășurării imensei competiții multisportive de iarnă.
Iarna 2026 are o țintă sportivă favorită în perioada următoare: Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina, urmate de Jocurile Paralimpice. 25 de baze vor fi folosite pentru competiții, concentrate în patru grupuri în nordul Italiei.
Între acestea se află 19 baze deja existente, două nou construite și patru temporare. Se calculează că acestea sunt împrăștiate într-o zonă extinsă, de mai mult de 22.000 de kilometri pătrați. Care sunt însă și cum se prezintă?
Antholz-Anterselva Arena – biatlon

Întrecerile de biatlon din cadrul Jocurilor Olimpice 2026 vor fi găzduite de o zonă din Tirolul de Sud, aproape de granița cu Austria. Baza din Antholz, aflată la altitudinea de 1.600 de metri, e localizată între piscurile maiestuoase ale Alpilor Central Europeni, aproape de lacul Antholz, și va pentru prima dată parte din întrecerile olimpice.
Are însă un trecut bogat în sportul schiului fond combinat cu tragerile de precizie din poligon. Începând cu 1971, sunt peste 50 de ani în care a organizat competiții prestigioase, între care etape de Cupă Mondială și șase ediții ale Campionatelor Mondiale. La cea din 2007 s-a atins un record al audienței, cu 117.000 de spectatori urmărind competiția pe durata ei.
Cortina Curling Olympic Stadium – curling

Situat în inima Dolomiților, între vârfuri împodobite cu zăpadă neatinsă, e cunoscut și sub numele de Stadionul Olimpic de Gheață. O arenă construită între 1952 și 1954, inaugurată în octombrie 1955, a avut prim-planul la ediția din 1956 a Jocurilor de iarnă. A găzduit atunci ceremoniile de deschidere și de închidere, competițiile de patinaj artistic și câteva meciuri de hochei pe gheață.
În 1981 structurii i s-a adăugat acoperiș. Anul acesta va găzdui întrecerile de curling și paracurling, dar și festivitatea de închidere a Jocurilor Paralimpice, la care pot asista 3.700 de spectatori. Tot în 1981, arena a fost arătată în pelicula Bond For Your Eyes Only, pe când rolul celebrului agent era interpretat de Roger Moore.
Cortina Sliding Centre – bob, skeleton, sanie

Noul Sliding Centre din Cortina d’Ampezzo, unde se vor disputa trei discipline pe pistă de gheață, a fost construit pe terenul fostei baze. Aceasta purta numele lui Eugenio Monti, dublu campion olimpic la bob la ediția Grenoble 1968, iar la cea din 1956 a fost martor la numeroase succese ale sportivilor din țara gazdă.
Baza actuală, inaugurată în noiembrie 2025, a început să fie ridicată în februarie 2024 și desăvârșită în numai 13 luni. Pista a fost complet reconstruită, însă îmbunătățirile conțin și facilități operaționale importante. Întregul proiect e dezvoltat pe 8 hectare, iar după JO va găzdui competiții internaționale.
Livigno Aerials & Moguls Park – ski freestyle (aerials, moguls)

Situată pe versantul sud-vestic al văii Livigno, această zonă de schi este un centru internațional pentru această disciplină și specialitățile sale, găzduind deja finalele Cupei Mondiale de schi freestyle și concursul-test olimpic Aerials & Moguls în 2025. În timpul Jocurilor de la Milano Cortina 2026, cei mai buni schiori freestyle din lume vor concura într-o zonă întinsă pe 120 km de pârtii cunoscute pentru lungimea, lățimea, varietatea și provocările tehnice pe care le oferă.
Ambele piste, aproximativ 150 de metri lungime pentru aerials și 235 m pentru moguls, sunt poziționate aproape de baza pantei, asigurând astfel vizibilitate foarte bună pentru spectatori. Aceștia, într-o capacitate maximă de 3.000 de persoane, vor sta pe o terasă panoramică aflată de linia de finiș.
Livigno Snow Park – snowboard, schi freestyle (schi cross, halfpipe, slopestyle, big air)

Localizată în valea pitorească din Livigno, baza a organizat deja competiții internaționale importante – între acestea Burton European Open, River Jumpa și World Rookie Fest, la care au participat câțiva dintre cei mai buni sportivi ai Planetei. Între aceștia, Nick Goepper, medaliat la trei ediții de JO, și Billy Morgan, bronz olimpic în 2018.
Parcul de Zăpadă Livigno are un design unic, asigurând finișul într-o singură zonă pentru cinci competiții diferite. Mai mult, amplasamentul le permite spectatorilor să urmărească mai multe concursuri simultan, o experiență vizuală unică. Pista de schi cross are 1.100 de metri, cea de halfpipe e săpată în zăpadă cu pereți de peste 7 metri, la slopestyle se pot executa sărituri cu lungime mai mare de 25 de metri, iar la big air structura are mai mult de 50 m înălțime.
Milano Ice Skating Arena – patinaj artistic, short track

Cunoscut drept Forum di Milano, cel mai recent nume, este o arenă indoor în Assago, un orășel aflat la 3 kilometri de Milano. Cu o capacitate de 12.800 de locuri, găzduiește în special competiții de baschet, tenis, hochei pe gheață, dar și concerte. Este locul unde își dispută meciurile de pe teren propriu în Euroligă și în campionatul intern echipa masculină de baschet Olimpia Milano.
Inaugurată în octombrie 1990, renovată în două rânduri (2014, 2017), va găzdui întrecerile olimpice de patinaj artistic și de short track, pentru care se asigură, în funcție de cerințele specifice, gheață mai groasă, respectiv mai subțire. Peste 11.500 de locuri sunt disponibile pentru spectatori.
Stadionul Olimpic San Siro – ceremonia de deschidere

Celebrul stadion Giuseppe Meazza (sau San Siro) va adăuga o experiență nouă în agenda sa bogată. Casă a marilor echipe de fotbal milaneze AC și Inter, i-a văzut pe cei mai celebri jucători călcându-i gazonul, dar i-a întâmpinat la concerte și pe interpreți și trupe legendare. Acum flacăra olimpică va marca povestea ceremoniei de deschidere a Jocurilor.
Stadionul, inaugurat în 1926, aniversează centenarul anul acesta, iar implicarea în JO de iarnă îi oferă un capitol nou și interesant în istorie. Pentru o seară, 77.000 de spectatori îi vor vedea defilând pe sportivi și vor asista la un spectacol unic de coregrafie, muzică și lumină.
Milano Santa Giulia Hockey Arena – hochei pe gheață

Aflată în cartierul Santa Giulia, arena multifuncțională a fost construită special de un investitor privat pentru Jocurile Olimpice din 2026, în cadrul cărora va găzdui competițiile de hochei pe gheață, apoi de parahochei la Jocurile Paralimpice. Ridicarea ei este parte din redesenarea zonei situate în suburbiile orașului Milano, în partea de sud-est.
În 2025, guvernul italian a alocat 51 de milioane de euro pentru a ajuta în acoperirea costurilor adiționale care au apărut pe parcursul lucrărilor. Cu o capacitate de 14.000 de locuri, inaugurată în 10 ianuarie când acoperișul încă nu era terminat, arena a devenit cea mai mare din Milano, depășind Forumul.
Milano Speed Skating Stadium – patinaj viteză

Competițiile de patinaj viteză din cadrul Jocurilor Olimpice de la Milano vor avea loc în modernul Milano Stadium, situat în Milano Ice Park. Această bază arată abilitatea de a transforma și reinventa spațiile existente astfel încât să poată găzdui întreceri sportive.
Înainte de startul JO, pavilioanele centrului de expoziții Fiera Milano Rho – în apropierea fostului sit al Expo 2015 – au fost convertite în arene sportive. Structurile temporare sunt integrate în ambientul urban și gata să-i întâmpine pe sportivi. După încheierea competiției multisportive, pavilioanele vor reveni la funcțiunea lor originală, având însă definitiv ștampila olimpică.
Milano Rho Ice Hockey Arena – hochei pe gheață

Aflată în centrul Milano Ice Park, arena Rho este poate cea mai reprezentativă bază a ediției 2026 a Jocurilor Olimpice. Meciuri mult așteptate de hochei pe gheață se vor desfășura aici, contând pentru turneul olimpic. Crearea arenei a presupus o transformare a centrului expozițional Fiera Milano Rho, un ansamblu cunoscut și situat în apropiere de fosta zonă a Expo 2015.
Pavilioanele au primit o utilitate nouă, devenind baze sportive moderne și sustenabile, integrate în peisajul urban al zonei și pregătite să-și întâmpine spectatorii.
Predazzo Ski Jumping Stadium – combinată nordică, sărituri cu schiurile

Baza din provincia Trento care va găzdui două sporturi importante în repertoriul de iarnă are deja o tradiție îndelungată atât în ce privește săriturile cu schiurile, cât și combinata nordică. Inaugurat în 1989, Predazzo Ski Jumping Stadium, care poartă oficial numele „Giuseppe Dal Ben”, a organizat primul concurs de Cupă Mondială în 1990. De atunci, prestigiul i-a crescut.
Este bază de antrenament pentru loturile naționale ale Italiei de sărituri cu schiurile și combinată nordică, de asemenea, multe echipe din alte țări o aleg pentru cantonamente de vară care pregătesc sezonul invernal. Întinsă pe 3.000 de metri pătrați, oferă două trambuline principale pentru sărituri și trei mai mici pentru antrenamente, alături de facilități pentru sportivi, ziariști și public. Instalația de nocturnă permite și organizarea de concursuri la ore înaintate.
Stelvio Ski Centre – schi alpin, schi alpinism

Pârtia Stelvio este miezul Centrului de Schi din Bormio, în nordul Italiei, inaugurată în 1985, atunci când a și organizat Campionatele Mondiale. Este considerată una dintre, poate chiar cea mai dificilă și tehnică din lume, având o pantă medie de 30,9%, mai abruptă decât Streif din Kitzbuhel, și maximă de 63%. A mai găzduit Mondialele din 2005, dar și trei finale ale Cupei Mondiale (1995, 2000, 2008).
La Jocurile 2026 aici se vor desfășura toate probele masculine de schi alpin. De asemenea, în același loc, pe un traseu special, va debuta schi alpinismul în întrecerea olimpică. Acesta va fi un test de anduranță și va avea două formate: o cursă sprint de 610 m și o ștafetă mixtă de 1.310 m.
Tesero Cross-Country Skiing Stadium – schi fond, combinată nordică

Situat în inima Val di Fiemme, arena este un reper al schiului fond de elită începând din 1991, atunci când a găzduit pentru prima dată Campionatele Mondiale. Moștenirea continuă și ajunge în prezent, ca parte din Jocurile Olimpice 2026. Aproape de Centrul de Schi Lago di Tesero, la altitudine de 850 m, are o poziționare favorabilă și un sistem de fabricare a zăpezii artificiale. Așa poate funcționa din decembrie până în martie.
Pistele care totalizează 19 km au un teren dificil, plin de provocări. În vederea JO, s-au făcut îmbunătățiri, spații noi pentru vestiare, camere pentru tehnicieni, zone de testare a sportivilor și un centru pentru pregătirea echipamentului.
Tofane Alpine Skiing Centre – schi alpin

Probele feminine de schi alpin se vor disputa în baza renovată de la Cortina d’Ampezzo numită astfel după Le Tofane, unul dintre dintre mai importante masive ale Dolomiților. Între numeroasele pârtii din zonă, una iese imediat în evidență, fiind considerată regina vitezei și a adrenalinei: Olympia delle Tofane.
A găzduit întrecerile la ediția JO din 1956, devenind apoi un reper neclintit în Cupa Mondială feminină la coborâre și super-G începând din 1993. În 2021, a fost bază pentru Campionatele Mondiale de schi alpin. Cu o lungime de 2.560 m și o diferență de nivel de 750 m, pârtia este maiestuoasă și celebră.
Verona Olympic Arena – ceremonia de închidere
Al treilea cel mai mare amfiteatru roman din Italia primește un nou nume pentru Jocurile Olimpice de iarnă, transformându-se în Arena Olimpică Verona. Acest loc, construit în anul 30 d.Hr. pentru a găzdui luptele gladiatorilor, va face din nou istorie, de data aceasta găzduind Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice și Ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice Milano Cortina 2026.
Peste 12.000 de spectatori se vor aduna pentru a asista la cele două ceremonii. Concepute pentru a fi incluzive și accesibile, acestea își propun să atingă un public larg și divers. Modernizările recente s-au concentrat pe îmbunătățirea siguranței și accesibilității, păstrând în același timp caracterul monumental al acestui monument istoric.
Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!