Articol de George Nistor - Publicat luni, 09 februarie 2026, 18:09 / Actualizat luni, 09 februarie 2026 18:09
Kennedy Boateng (29 de ani) este tot mai aproape de despărțirea de Dinamo, după ce togolezul a refuzat, în mai multe rânduri, să prelungească înțelegerea scadentă la finele stagiunii. Din informațiile Gazetei Sporturilor, fundașul central se află în tratative avansate cu Shandong Taishan FC, ocupanta locului 5 în prima ligă a Chinei, în sezonul 2025. Clubul fondat în urmă cu 70 de ani a fost recent sancționat ca urmare a unei anchete de amploare a autorităților împotriva corupției sistemice, evaziunii și manipulării meciurilor de fotbal.
Formația din Superliga chineză, care plănuiește să cucerească titlul în 2026, i-a oferit africanului un salariu mult peste nivelul primului eșalon din România. În plus, asiaticii l-ar putea cumpăra încă din această iarnă pentru a beneficia de serviciile jucătorului încă de la startul noii ediții. Acționarii „câinilor” i-au stabilit și prețul, de 500.000 de euro, a relatat ProSport.
Dincolo de componenta financiară, posibila destinație a lui Boateng ridică semne mari de întrebare. În ultimii ani, fotbalul din Asia, tot mai restrictiv în privința jucătorilor străini, s-a confruntat cu multiple scandaluri de integritate.
Shandong Taishan, clubul care îl vrea pe Boateng, implicat în tranzacții ilegale și meciuri aranjate
Shandong Taishan, unul dintre cluburile istorice ale Chinei, este implicat direct în ceea ce anchetatorii au numit „Campania de curățare” a fotbalului asiatic, coordonată de federație, împreună cu Ministerul de Securitate Publică și Administrația Generală pentru Sport.
În urmă cu două săptămâni, autoritățile au anunțat măsuri disciplinare fără precedent, nu mai puțin de 13 cluburi profesioniste fiind pedepsite cu depunctări și amenzi financiare în urma unor investigații extinse.
Pe această listă se regăsește și formația care l-a ofertat pe Kennedy Boateng, fundașul lui Dinamo. „Echipa Muntelui Tai”, așa cum este supranumită, a primit o depunctare de 6 puncte înaintea startului de sezon, programat pe 6 martie.
În comunicările oficiale, parțial transparente, se arată că investigația a avut ca rezultate inclusiv interdicții pe viață și pedepse cu închisoarea.
Pe lângă clubul din Jinan, alte entități sportive importante precum Shanghai Shenhua sau Tianjin Jinmen Tiger au primit penalizări de 10 puncte, iar șapte alte formații din primul eșalon au fost și ele depunctate cu 5 până 7 puncte, în funcție de gravitatea faptelor.
Printre persoanele care au primit sancțiuni extreme se află și nume importante din fotbalul chinez, printre care Chen Xuyuan, fost președinte al federației, și Li Tie, fost antrenor al echipei naționale, condamnat la 20 de ani închisoare pentru fapte de corupție, luare și oferire de mită, și alte infracțiuni conexe.
50.000 de euroeste salariul lunar pe care i-l oferă Shandong apărătorului, la care se adaugă primă de instalare. Chinezii s-au interesat și de serviciile lui Kourt Zouma, în această iarnă
1,2 milioane de euroeste cota de piață a lui Kennedy Boateng, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com
Nu pot să zic că e ultimul gol la Dinamo, încă sunt aici, joc pentru echipă. Să vedem ce ne va rezerva viitorul. Avem tot. Suntem o formație bună, avem tot ce ne trebuie. Nu aș fi surprins dacă reușim să câștigăm campionatul. Avem calitate.
- Kennedy Boateng, fundaș Dinamo

Ce înseamnă tranzacții ilegale în China
Forul național care guvernează competiția internă a justificat sancțiunile nu doar prin faptul că formațiile au fost implicate în meciuri aranjate, ci și prin „tranzacții ilegale”, o sintagmă vagă, dar încărcată. Ea face referire la:
neconformități financiare și administrative în modul în care cluburile au derulat operațiuni de transfer;
implicarea unor angajați sau oficiali în activități considerate de corupție;
contracte și acorduri ilicite cu jucători, agenți sau terți, menite să încalce legile țării sau să avantajeze anumite părți în mod nejustificat;
Toate aceste practici, cumulativ, au fost considerate ca fiind parte dintr-un întreg ecosistem viciat de practici frauduloase care au afectat nivelul de competitivitate și credibilitate
Acționarul majoritar al clubului care-l dorește pe Boateng este Shandong Electric Power Group Corporation, cel mai mare furnizor de energie electrică din provincia Shandong și parte a rețelei de stat. Shandong Taishan este unul dintre cele patru cluburi care nu au retrogradat niciodată din prima ligă chineză de la înființarea Superligii Chineze, în 2004.
Am vorbit cu „Boa” și impresarul lui în Turcia, apoi au vorbit directorul sportiv și președintele. Încerc mereu să înțeleg și poziția jucătorului. Are 29 de ani, contează și partea financiară, trebuie să ai grijă de tine. Cu siguranță, la cum s-a îmbunătățit aici, cu noi, cu evoluțiile lui și personalitatea lui, pentru că este un caracter puternic, are deja oferte și va mai avea în vară.
- Zeljko Kopic, antrenor Dinamo
6goluri și două pase decisive în 57 de prezențe este bilanțul lui Boateng în tricoul lui Dinamo
Donald Trump l-a atacat violent pe sportivul american de la Jocurile Olimpice: „Un adevărat ratat”