FOTBAL  »  Superliga  »  PETOLUL - FC ARGEȘ

CRONICĂ DE CEZAR TITOR Petrolul - FC Argeș, desfășurare nebună: „remontada” cu gol din „foarfecă” și o reușită anulată bizar

Petrolul - FC Argeș // foto: sportpictures.eu
Petrolul - FC Argeș // foto: sportpictures.eu

Articol de - Publicat vineri, 13 februarie 2026 18:35 / Actualizat sambata, 14 februarie 2026 01:02

Petrolul s-a impus în fața celor de la FC Argeș, scor 2-1. Sergiu Hanca, din „foarfecă”, și Andres Dumitrescu au semnat reușitele „lupilor galbeni”, Bettaieb a deschis scorul pentru piteșteni, după o eroare uriașă a lui Dongmo.

Vineri, 13 pentru FC Argeș

Vineri, 13. O dată care stârnește fiori în alte povești, o zi pe care unii o ocolesc, dar pe care Superliga o așteaptă cu poftă de spectacol, fiindcă Petrolul și FC Argeș, două echipe istorice ale României, ridică cortina rundei cu numărul 27.

Pentru „lupi”, finalul sezonului regular este o cursă spre liniște. Petrolul caută să adune cât mai multe puncte înainte de intrarea în play-out, să-și creioneze un culoar fără emoții la retrogradare, iar ultimele etape au arătat că echipa are forța de a se lua la trântă cu echipe din partea superioară a clasamentului.

De cealaltă parte, „vulturii violeți” privesc spre partea luminoasă a ierarhiei. Piteștenii sunt în lupta pentru play-off, iar o victorie în această seară ar însemna un pas serios spre primele șase locuri la finalul sezonului regular.

Galben-albaștrii au intrat mai hotărâți în meci și au pus primele accente de pericol la poarta adversă. Chică-Roșă și Dulca au încercat să spargă gheața cu șuturi de la distanță, apoi Ricardinho a livrat o centrare tăioasă care i-a dat serios de lucru lui Căbuz.

În startul partidei, inițiativa le-a aparținut „lupilor”, în timp ce piteștenii s-au lovit de o organizare defensivă compactă, greu de desfăcut, echipa lui Eugen Neagoe reușind să închidă culoarele și să tempereze elanul oaspeților. Tot prahovenii au continuat să fie incisivi, însă golul a venit la cealaltă poartă.

În minutul 38, Dongmo, cu mingea sub control, a greșit o pasă în propria jumătate, trimițând direct la Bettaieb, un „assist” pe care atacantul nu l-ar fi primit nici de la un coechipier. Jucătorul lui Bogdan Andone a profitat și a finalizat cu finețe, cu o scăriță elegantă, fără replică pentru Bălbărău: 1-0.

Repriza secundă a debutat cu șansă uriașă pentru Petrolul. În minutul 52, Rareș Pop a șutat violent din marginea careului mic, la colțul scurt, însă Căbuz a respins în corner.

În minutul 65, pe fondul insistențelor, „lupii” au egalat: Căbuz a ieșit greșit pe o centrare din corner, Hanca a profitat și a restabilit egalitatea cu o execuție pretențioasă, din „foarfecă”. Golul cu numărul 20 pentru fotbalistul Petrolului în Superligă.

După reușita lui Hanca, piteștenii au rămas parcă fără reacție, amorțiți de golul încasat. Tot ploieștenii au fost cei care au împins jocul spre poarta adversă, în căutarea golului victoriei. Rareș Pop și Paul Papp au trecut pe lângă o nouă modificare a tabelei.

Cea mai mare șansă de 2-1 a venit în minutul 80: Ricardinho, complet nemarcat, a reluat din șase metri, dar mingea a lovit bara transversală. Șansă monumentală, în urma căreia Eugen Neagoe și-a pus mâinile în cap.

După un gol anulat în mod bizar „vulturilor violeți”, la o fază în care Radu Petrescu a sancționat un fault greu de identificat, meciul părea că se îndreaptă spre un final echilibrat.

Totuși, Petrolul a dat lovitura pe final: în minutul 89, Andres Dumitrescu a prins un voleu năprasnic de la marginea careului, o execuție care l-a surprins pe Căbuz, care nu a putut reține. „Ilie Oană” a explodat, toate punctele au rămas la Ploiești, după un final dramatic.

Cum arată clasamentul din Superligă:

Petrolul - FC Argeș 2-1

Minutul 89: GOL Petrolul! Andres Dumitrescu înscrie cu un voleu puternic din marginea careului, balonul nu a putut fi reținut de Căbuz, deși goalkeeper-ul celor de la Argeș a fost pe minge.

Minutul 87: Gol anulat bizar „vulturilor violeți”. Radu Petrescu fluieră un fault inexistent, înainte ca mingea să intre în poartă, după o lovitură liberă: VAR nu poate interveni.
Minutul 80: Ocazie monumentală pentru ploieșteni. După un corner executat de Vali Gheorghe, piteștenii nu au reușit să respingă balonul, care a ajuns la Ricardinho. Din șase metri, nemarcat, acesta trimite în bara transversală.
Minutul 75: Vali Gheorghe trimite din lovitură liberă excelent în careu, mingea i-a aterizat în picior lui Paul Papp și iese în afara terenului.

Minutul 65: GOL Petrolul! După un corner, Căbuz respinge eronat, iar Hanca înscrie spectaculos, din „foarfecă”, din marginea careului mic. Este golul cu numărul 20 reușit de Hanca în Superligă.
Minutul 52: Ocazie mare pentru Petrolul. Rareș Pop șutează puternic la colțul scurt, Căbuz respinge în corner.
Minutul 38: GOL FC Argeș! Dongmo greșește o pasă în propria jumătate, trimite balonul direct la Bettaieb, care, scăpat singur cu Bălbărău, finalizează elegant, cu o scăriță.

Minutul 34: „Lupii” continuă să pună presiune la poarta piteștenilor, care, în continuare, nu au nicio șansă notabilă de gol.
Minutul 19: O centrare a lui Ricardinho îi pune mari probleme lui Căbuz, care respinge în corner. Start mai bun pentru prahoveni.
Minutul 17: Dulca își încearcă norocul din afara careului, însă șutul său plasat este reținut, fără probleme, de Căbuz.

Minutul 16: De la 20 de metri, Chică-Roșă execută o lovitură liberă, însă mingea ratează de puțin ținta.
Minutul 7: Deja două cartonașe galbene acordate de Radu Petrescu în primele minute ale partidei, câte unul de fiecare parte: Chică-Roșă, de la Petrolul, Sadriu, de la Argeș. Kosovarul din centrul defensivei „vulturilor violeți” este primul ajuns la 9 cartonașe galbene în acest sezon de Superligă și va fi suspendat etapa viitoare.
A început partida!

Petrolul Ploiești - FC Argeș, echipele de start:

Petrolul (3-4-3): Bălbărău - Roche, Papp, Prce - Ricardinho, Dulca, Dongmo, Dumitrescu - R. Pop, Chică-Roșă, Grozav
Rezerve: Krell - Rădulescu, Rodrigues, Ignat, Soares, Mateiu, D. Paraschiv, Hermann, Boțogan, Hanca, V. Gheorghe, N. Boateng
Antrenor: Eugen Neagoe

FC Argeș (3-5-2): Căbuz - Borța, Tudose, Sadriu - Oancea, Pîrvu, Sierra, Rață, Bettaieb - Rădescu, Moldoveanu
Rezerve: Straton - Crăciun, Tofan, Briceag, Garutti, Seto, Blagaic, Matos, Brobbey, Micovschi, Manole, Idowu
Antrenor: Bogdan Andone

Arbitru: Radu Petrescu (București)
Asistenți: Radu Adrian Ghinguleac (București) și Laszlo-Imre Bucsi (Sfântu Gheorghe - Covasna)
Arbitru VAR: Iulian Dima (București)
Asistent VAR: Stelian Slabu (Brașov)
Rezervă: Gabriel Mihuleac (Iași)
Observator arbitri: Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe - Covasna)

Runda #27 a campionatului e deschisă de un duel de tradiție. „Lupii galbeni” n-au pierdut cu Rapid și Dinamo și vor să ducă mai departe seria pozitivă și după meciul cu FC Argeș, o candidată la play-off pe care au învins-o în tur, 1-0 în deplasare, la scurt timp după instalarea lui Eugen Neagoe pe banca prahovenilor.

Reîntorși pe locul 4 după succcsul autoritar cu Hermannstadt, „vulturii violeți” încă suspină după înfrângerile cu UTA și U Cluj, eșecuri costisitoare, care le-au complicat situația în clasament. Dar, cu o victorie în fieful Ploieștiului, Argeșul lui Bogdan Andone ar lua o opțiune serioasă pentru calificarea în Top 6, o performanță pe care piteștenii au mai izbutit-o și în 2022.

Ambele combatante au evoluat în Cupă săptămâna aceasta. Deja eliminată, Petrolul s-a impus pe terenul Sănătății Cluj, 3-1, în timp ce Argeșul s-a impus la limită cu Dumbrăvița, 2-1, terminând en fanfare grupa, cu punctaj maxim.

Petrolul - FC Argeș | Date-cheie despre meci, filtrate de statisticianul GSP, Liviu Manolache

  • 3 februarie 2026, Petrolul-Unirea Slobozia 1-0 a fost singura victorie reușită de prahoveni în ultimele opt etape, în rest trei remize și patru înfrângeri.

  • Piteștenii au câștigat șase dintre cele 13 deplasări din campionatul curent, iar de alte două ori au terminat la egalitate.

  • Gruparea ploieșteană este formația cu cele mai puține goluri marcate - 19, dintre care doar opt pe teren propriu.

  • FC Argeș este echipa cu cele mai multe goluri înscrise pe contraatac, 13 din 34.

  • Ricardinho, Adi Chică-Roșă (Petrolul) și Roberto Sierra (FC Argeș) sunt jucătorii din cele două tabere careu au evoluat în toate cele 26 de etape.

  • Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 64 de ori, de 24 de ori au câștigat piteștenii, de 22 de ori s-au impus prahovenii, iar alte 18 partide s-au terminat la egalitate.

  • Primul meci a avut loc pe 12 noiembrie 1961, Petrolul-Dinamo Piteşti 0-0. Pe băncile tehnice s-au aflat Iegendarul Ilie Oană, respectiv Ştefan Vasile. Aceasta avea să fie întâia remiză pe teren advers din istoria piteştenilor în Superliga României.

  • Cea mai clară victorie pro-piteşteni: 24 octombrie 1971, FC Argeş-Petrolul 5-0, meci la finalul căruia Nicolae Dobrin (un gol, două pase decisive) și Constantin Radu (trei goluri, un assist) au primit nota 10 în ziarul Sportul.

  • Cele mai multe goluri: 25 septembrie 1977, FC Argeş-Petrolul 4-3.

  • Cea mai clară victorie pro-prahoveni (Superliga României): 24 septembrie 1994, Petrolul-FC Argeş 5-0 (antrenori Marin Ion / Marian Bondrea).

  • Cea mai recentă dispută directă pe prima scenă: 4 octombrie 2025, FC Argeș-Petrolul 0-1, gol marcat de Adi Chică-Roșă.

Citește și:
Românca Maria, senzație la turneul ATP de la Houston: „Cea mai atrăgătoare antrenoare din circuit”
Tenis
Românca Maria, senzație la turneul ATP de la Houston: „Cea mai atrăgătoare antrenoare din circuit”
Mirel Rădoi n-a ținut cont » Feblețea lui MM Stoica a dispărut de la FCSB!
Superliga
Mirel Rădoi n-a ținut cont » Feblețea lui MM Stoica a dispărut de la FCSB!
S-a stins căpitanul marii echipe a Bulgariei de la World Cup '94
Campionate
S-a stins căpitanul marii echipe a Bulgariei de la World Cup '94
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, debut spectaculos în culturism! Câștigător la 3 categorii
Altele
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, debut spectaculos în culturism! Câștigător la 3 categorii
FOTO Turnuri de apartamente pe fostă mare fabrică din București
Profit.ro
FOTO Turnuri de apartamente pe fostă mare fabrică din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (43)
muzzi1
muzzi1  •  15 Februarie 2026, 10:58
Postat de muzzi1 pe 14 Februarie 2026, 17:05

***

cenzurat pentru ca....?

muzzi1
muzzi1  •  14 Februarie 2026, 17:05
Postat de concret_win pe 14 Februarie 2026, 01:52

Sper sa pierdeti la Craiova din penalty inventat. Nimeni nu va mai suporta.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Bazacon
Bazacon  •  14 Februarie 2026, 06:39

„Cineva”iși numara mataniile!Și viitoarele milioane pe care le va face dupa ce va câștiga iar campionatul!

Vezi toate comentariile (43)
Comentează