Articol de Adrian Duţă - Publicat marti, 17 februarie 2026, 14:11 / Actualizat marti, 17 februarie 2026 14:20
Discuția apărută în jurul unei posibile participări a lui Joy Beune la proba de 1500 de metri la Jocurile Olimpice de la Milano amintește de scandalul din jurul Jocurilor din 2006.
Campioana mondială Beune a ratat un bilet pentru proba de 1500 de metri la Turneul de Calificare Olimpic din decembrie, din cauza unei greșeli. Un eșec dureros pentru campioana mondială.
Groenewoud va concura la 5 probe, Beune a rămas pe dinafară
Marijke Groenewoud a obținut un bilet, dar nu e cea mai bună formă și, în urma retragerii lui Bente Kerkhoff, a primit și un bilet pentru proba de cinci kilometri.
Groenewoud va concura astfel în cinci probe la Jocuri, ceea ce a generat ideea că ar trebui să-i cedeze biletul pentru 1500 de metri lui Beune.
Fostele jucătoare de hochei de top și mari iubitoare de patinaj, Ellen Hoog și Naomi van As, nu sunt deloc de acord cu acest plan și o spun clar. Cele două aduc în discuție un incident oarecum similar, din urmă cu 20 de ani.
Scandalul Grethei Smit. „În 2006 a existat un astfel de caz”
„În 2006 a existat un astfel de caz. A fost un mic scandal în jurul Grethei Smit. O mai țineți minte? Era rezervă pentru o anumită distanță (n.r. - 5000 de metri). Și atunci i s-au oferit bani unei patinatoare poloneze, pentru a se retrage, astfel încât Gretha Smit să poată concura”, povestește Hoog, potrivit sportnieuws.nl.
Este vorba despre un incident în care patinatoarei poloneze Katarzyna Wojcicka i s-au oferit de mai multe ori sume considerabile de bani pentru a se retrage. Antrenoarea lui Smit, Ingrid Paul, a fost implicată, conform investigației din 2010.
Hoog își amintește: „Poloneza, desigur, nu a făcut asta. A fost un scandal imens. S-a făcut o întreagă investigație și așa mai departe.”
O femeie polono-olandeză a fost folosită pentru a oferi bani patinatoarei poloneze. Ei bine, se poate așa ceva?”
„Marijke, primești 50.000 de euro?”
Hoog a continuat râzând, referitor la scandalul din jurul lui Smit: „Cred că și Joy Beune ar face asta, haha. «Marijke, primești 50.000 de euro?»”. Cele două campioane olimpice la hochei sunt de acord că nici Beune, nici Groenewoud nu ar fi de acord cu așa ceva.
Van As a continuat discuția: „Nu, desigur că nu. Dar simplul fapt că faci asta... Totul iese la iveală, nu? Imaginează-ți, dacă ar fi acceptat, totul ar fi ieșit la iveală. Ar fi fost cu adevărat bizar. Și mai ales dacă Gretha ar fi câștigat o medalie. Ar fi fost totul iertat și uitat?”
Campionul României a semnat cu Asia Express! GSP are toate detaliile