FOTBAL  »  Superliga  »  

Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu sînt judecaţi miercuri

Articol de - Publicat luni, 04 august 2008 00:00

Miercuri se va judeca memoriul depus de gorjeni împotriva celor patru oficiali al FRF şi LPF. Clubul din Tîrgu Jiu i-a reclamat la Comisia de Disciplină pe Mircea Sandu, Adalbert Kassai, Dumitru Dragomir şi Vali Alexandru pentru abateri disciplinare. Mai exact, gorjenii acuză neaplicarea prevederilor din ROAF în cazul folosirii a şase jucători extracomunitari de către FC Vaslui în jocul din urmă cu trei luni.

Astfel, conducătorii fotbalului românesc vor fi chemaţi la audieri în data de 6 august, de la ora 13.00, Comisia de Disciplină urmînd să analizeze cazul Vasului.

„Este pentru prima dată în fotbalul românesc cînd cei care conduc acest sport sînt audiaţi, semn că această Comisie de Disciplină este independentă şi corectă. Totul va fi corect acum, ni se va da dreptate în privinţa reclamaţiei făcute contra celor de la Vaslui care au folosit în meciul din etapa a 32-a mai mulţi jucători extracomunitari decît permitea regulamentul. Am cerut să se judece activitatea şefilor FRF şi LPF şi să se facă dreptate. Mircea Sandu şi Mitică Dragomir ar trebui să fie garanţii aplicării regulamentelor, însă în cazul nostru nu s-a făcut nimic. În plus, cei doi ne-au dat dreptate pentru că în această vară s-a schimbat ROAF-ul în privinţa numărului de jucători extracomunitari. Acum sînt decizii dure dacă încalci acel punct din regulament”, a declarat preşedintele Marin Condescu.

Citește și:
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Egipteanul Ziko acuză un complot pro-Argentina: „Mondial aranjat! Felicitări pentru trofeu!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Egipteanul Ziko acuză un complot pro-Argentina: „Mondial aranjat! Felicitări pentru trofeu!”
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
Campionate
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează