SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  EROARE

VIDEO O gafă incredibilă a organizatorilor de la Jocurile Olimpice de Iarnă ar fi putut să provoace o tragedie!

Momentul în care Benjamin Loomis risca să fie accidentat grav // foto: captură X
Momentul în care Benjamin Loomis risca să fie accidentat grav // foto: captură X

Articol de - Publicat joi, 19 februarie 2026 18:20 / Actualizat joi, 19 februarie 2026 19:38

Americanul Benjamin Loomis (27 de ani) a evitat la limită o accidentare gravă în timpul combinatei nordice, proba de sprint pe echipe de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano - Cortina 2026. În timpul săriturii, a atins o freză de zăpadă de pe trambulină, dar a avut mare șansă, nu și-a pierdut echilibrul și a aterizat în siguranță la 116 metri.

Cursa s-a desfășurat pe o ninsoare abundentă, motiv pentru care pe trambulină erau prezenți și organizatori care îndepărtau constant zăpada proaspătă de pe pista de lansare. Însă, înainte de săritura lui Loomis, unul dintre organizatori a uitat să îndepărteze freza de pe traseu la timp, moment care a generat emoții pentru vedeta SUA.

„Din fericire, m-a lovit doar în umăr. Dacă ar fi fost în față, ar fi fost o poveste complet diferită”, a declarat Loomis, citat de sport.aktuality.sk.

VIDEO cu momentul în care Benjamin Loomis risca să fie accidentat grav

Directorului de cursă, Lasse Ottessen, i-a părut rău pentru incident și a reacționat cu regret la final. „A fost o zi plină de extreme. Lucrătorii de pe trambulină au făcut o treabă excelentă, de aceea ne pare rău că s-a întâmplat acest accident. Cel implicat și noi, cei de la FIS, am prezentat deja scuze reprezentanților SUA”, a spus acesta.

Povestea lui Loomis, aflat la a treia participare la Jocurile Olimpice, nu este una obișnuită. Acesta a crescut practicând sărituri cu schiurile și a început să concureze de la o vârstă fragedă, însă în 2019 s-a alăturat Armatei SUA, împreună cu colegul său din combinata nordică, Jasper Good.

El este unul dintre cei patru membri ai Gărzii care concurează la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2026. „A fi sportiv și a fi soldat merg mână în mână”, a spus Loomis, citat de tntsports.co.uk.

„Ce am învățat în armată m-a ajutat în cariera sportivă, iar experiența mea sportivă m-a ajutat ca soldat. Vreau să rămân în Gardă și după cariera sportivă, poate chiar pentru o carieră completă. Motivele pentru care m-am alăturat și cele pentru care vreau să rămân sunt complet diferite acum”, a mai spus Loomis.

Loomis a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de Tineret din 2016, performanță care i-a adus titlul de sportivul anului în combinata nordică al U.S. Ski and Snowboard Association, iar acum își dorește prima medalie la nivel de seniori la Jocurile de la Milano -Cortina.

Citește și:
Ioan Varga nu vrea să mai audă de elvețianul adus să o salveze pe CFR: „Nu înseamnă că trebuie să fiu luat de prost”
Superliga
Ioan Varga nu vrea să mai audă de elvețianul adus să o salveze pe CFR: „Nu înseamnă că trebuie să fiu luat de prost”
Vlad Chiricheș face dezvăluiri șocante din vestiarul echipei: „Nu știu dacă a mai spus cineva asta până acum”
Nationala
Vlad Chiricheș face dezvăluiri șocante din vestiarul echipei: „Nu știu dacă a mai spus cineva asta până acum”
Episodul 8 din „scandalul protocolului” de la Sepsi - Dinamo: „Am văzut toate filmările. Nici pentru mine nu a adus”
Superliga
Episodul 8 din „scandalul protocolului” de la Sepsi - Dinamo: „Am văzut toate filmările. Nici pentru mine nu a adus”
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează