Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 22 februarie 2026, 09:48 / Actualizat duminica, 22 februarie 2026 09:48
Radu Drăgușin ar putea fi titular astăzi, la Tottenham, în derby-ul cu Arsenal. Noul manager, Igor Tudor, a vorbit despre el la conferința de presă.
Într-o perioadă în care are nevoie ca de apă de cât mai multe minute pe teren, după ruptura de ligament încrucișat care l-a ținut mai bine de-un an pe tușă, Radu Drăgușin primește o veste bună de la noul manager, Igor Tudor.
Igor Tudor despre Radu Drăgușin: „Abilitățile sale erau evidente încă de atunci”
În conferința de presă premergătoare derby-ului cu Arsenal, meci programat astăzi, de la 18:30, antrenorul croat a vorbit despre colaborarea pe care a avut-o cu internaționalul roman la Juventus, când el era antrenor secund, și susține că i-a recunoscut talentul încă de atunci.

„Era foarte tânăr, i-am remarcat imediat talentul. Abilitățile sale erau evidente încă de atunci. E încă tânăr, dar nu ca acum patru sau cinci ani”, a spus Tudor, care l-ar putea titulariza pe Drăgușin astăzi, în condițiile în care căpitanul și liderul defensivei, Cristian Romero, va lipsi.
Cristian Romero i-a reproșat lui Igor Tudor la sosire: „Tu m-ai dat afară de la Juventus!”
Romero a fost și el jucătorul lui Juventus, între 2019 și 2021, dar „Bătrâna Doamnă” l-a împrumutat mereu. În 2019 - 2020 lui Genoa, iar în 2020 - 2021 lui Atalanta. În vara lui 2020, înainte de a fi cedat bergamascilor, argentinianul a lucrat cu Tudor, la Juve, iar acum, când s-au reîntâlnit, argentinianul l-a certat.
„«Tu m-ai dat afară!» - așa mi-a spus Cristian. Dar nu eu am decis plecarea lui la Atalanta. Oricum, i-a prins bine. La Bergamo și-a construit o carieră fantastică și a devenit ceea ce a devenit”, a povestit Tudor.
Igor Tudor i-a dus pe jucători la restaurant înaintea derby-ului cu Arsenal
El i-a surprins plăcut pe jucători, deunăzi, când i-a dus la un restaurant cu specific greco-cipriot din Londra, „Ousia”. În meniu a fost souvlaki de pui, unul din cele mai scumpe preparate cu carne. Prețurile, din punctul de vedere al fotbaliștilor, sunt mici, cel mai mult scump fel principal, o friptură de miel, costând doar 15 lire sterline (aproximativ 17 euro).

Tabloidul The Sun a aflat și celelalte delicatese pe care jucătorii lui Tudor le-au avut la masă: creveți regali (15 lire sterline) și caracatiță (14 lire sterline), asezonate cu sosuri tradiționale greco-cipriote.
E cel mai bun din lume în domeniul lui și a răspuns la întrebarea: „Ce știi despre România?”