INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARABIA SAUDITĂ

REZUMAT VIDEO Cristiano Ronaldo înscrie pe bandă rulantă, iar Al Nassr revine pe primul loc în Arabia Saudită » Portughezul a stabilit o nouă premieră în istoria fotbalului

Cristiano Ronaldo a marcat două goluri în ultimul meci al lui Al Nassr și a ajuns la 964 de goluri în carieră // FOTO: Getty Images
Cristiano Ronaldo a marcat două goluri în ultimul meci al lui Al Nassr și a ajuns la 964 de goluri în carieră // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 22 februarie 2026 09:45 / Actualizat duminica, 22 februarie 2026 09:45

Al Nassr s-a impus fără emoții pe teren propriu în fața celor de la Al Hazem, scor 4-0, într-un duel al rundei cu numărul #23 din Saudi Pro League. Cristiano Ronaldo a înscris o „dublă”, ajutându-și astfel echipa să revină pe primul loc în clasament.

Programul complet al etapei #23 din Saudi Pro League

Ajuns la 41 de ani, Cristiano Ronaldo continuă să demonstreze că vârsta este doar un număr. Grație celor două reușite din partida de sâmbătă seară, superstarul portughez a ajuns la 964 de goluri în carieră și a mai stabilit o bornă impresionantă.

CR7, primul jucător din istorie care înscrie 500 de goluri după împlinirea vârstei de 30 de ani!

Cel mai mare marcator din istoria fotbalului a deblocat tabela în meciul de la Riad după numai 13 minute, înscriind în poarta adversă din interiorul careului, după o pasă expediată de Kingsley Coman.

Acest gol a avut însă o însemnătate mult mai mare. Pe lângă faptul că și-a adus echipa în avantaj și s-a apropiat și mai mult de cele 1000 de reușite pe care le vânează până să agațe ghetele în cui, Cristiano a bifat golul cu numărul 500 după împlinirea vârstei de 30 de ani, stabilind astfel o nouă premieră absolută în lumea sportului-rege.

Kingsley Coman (30') și Angelo (77') și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor, iar tabela a fost închisă de același Cristiano Ronaldo, în minutul 79 al întâlnirii de pe King Saud University Stadium.

501 de goluria marcat Cristiano după împlinirea vârstei de 30 de ani, având un total de 964 de reușite în întreaga carieră!

Al Nassr a profitat de remiza lui Al Hilal și a preluat fotoliul de lider în Arabia Saudită!

În urma acestui rezultat, gruparea din Riad a acumulat 55 de puncte și a urcat pe prima poziție în clasament, depășind-o pe marea rivală Al Hilal, care a ajuns la borna cu numărul 54 după remiza cu Al Ittihad.

De cealaltă parte, echipa pregătită de Jalel Kadri ocupă în momentul de față locul 12, cu 24 de puncte.

În etapa viitoare din Saudi Pro League, Al Nassr va juca pe terenul ultimei clasate Al Najma, în timp ce Al Hazem va primi vizita celor de la Al Ittihad.

Clasamentul din Saudi Pro League:

Cristiano Ronaldo înscrie pe bandă rulantă, iar Al Nassr revine pe primul loc în Arabia Saudită » Portughezul a stabilit o nouă premieră în istoria fotbalului

Al Nassr - Al Hazem » Echipele de start:

AL NASSR (4-4-2): Bento - Al Ghannam, Simakan, Al Amri, Yahya - Coman, Brozovic, Angelo, Mane - J. Felix, Ronaldo
Rezerve: Al Aqidi - Al Hamdan, Al Hassan, Al Khaibari, Al Najdi, Al Sharari, Boushal, Ghareeb, Maran
Antrenor: Jorge Jesus

AL HAZEM (4-1-4-1): Zaied - Al Harbi, Tanker, Boutouil, Al Shamrani - Rosier - Al Dhuwayhi, Oumarou, Bah, Al Habashi - Al Somah
Rezerve: Al Ghamdi - Al Khaibary, Al Nakhli, Al Shammari, Al Shanqiti, Al Yami, Awaji, Martins, Mokwana
Antrenor: Jalel Kadri

Stadion: King Saud University Stadium (Riad)
Arbitru: Mohammed Sami Al-Ismail

Citește și:
Daniel Pancu revine în Giulești » Galeria boicotează prezentarea noului antrenor principal: „Nu intră nimeni!”
Superliga
Daniel Pancu revine în Giulești » Galeria boicotează prezentarea noului antrenor principal: „Nu intră nimeni!”
Dinamo - FCSB, finala barajului pentru Conference League » Deschidere de scor!
Superliga
Dinamo - FCSB, finala barajului pentru Conference League » Deschidere de scor!
Recordul stabilit de Sorana Cîrstea prin victoria 6-0, 6-0 pare imposibil de doborât!
Tenis
Recordul stabilit de Sorana Cîrstea prin victoria 6-0, 6-0 pare imposibil de doborât!
Imagini memorabile din culise » Roberto Carlos a vorbit în limba română la Budapesta, iar Horațiu Moldovan a intrat live cu Santi Cazorla: „Ești top, top, top!”
Liga Campionilor
Imagini memorabile din culise » Roberto Carlos a vorbit în limba română la Budapesta, iar Horațiu Moldovan a intrat live cu Santi Cazorla: „Ești top, top, top!”
FOTO Nou drum prin munți, în România. „Drumul Regelui”, șoseaua de 42 de milioane de euro
Profit.ro
FOTO Nou drum prin munți, în România. „Drumul Regelui”, șoseaua de 42 de milioane de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

De 6 ani în Capitală, sportiva din Italia s-a obișnuit și cu problemele din România: „Vin acasă și văd anunțul pe bloc”

Sorana Cîrstea, într-un interviu pentru Roland Garros: „Aș vrea să fiu amintită ca o jucătoare foarte amabilă, care a fost drăguță cu toată lumea”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează