OPINII  »  EDITORIAL

La mulți ani și puncte, Chivu!

Chivu, după o nouă victorie în Serie A / FOTO: GettyImages
Chivu, după o nouă victorie în Serie A / FOTO: GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 22 februarie 2026, 11:58 / Actualizat duminica, 22 februarie 2026 12:05

Cristi Chivu conduce detașat clasamentul Seriei A după ce Inter a legat a șaptea victorie, 2-0 la Lecce. Cu 64 de puncte, devine antrenorul cu cel mai bun start la conducerea nerazzurrilor, cu unul peste performanța lui Giovanni Invernizzi, stabilită în 1971. Recordul vine fix la prima sa aniversare ca tehnician la seniori, după debutul la Parma, cu un rezultat împotriva lui Bologna identic celui obținut ieri pe Via del Mare.

Inter este de nestăvilit în Italia. Nimeni nu poate ține ritmul cu nerazzurrii în ultimele trei luni. De la derby-ul pierdut nemeritat cu Milan, doar campioana Napoli a reușit să-i ia puncte. 13 victorii în ultimele 14 etape, între care șapte consecutive. Nu sunt deloc cifre seci, ci statisticile care descriu supremația incontestabilă a squadrei conduse de Cristi Chivu, evadată la zece puncte de rivalii rossoneri (înaintea partidei lor cu Parma).

Numai de trei ori în istoria clubului - echivalând succesul la trei puncte -, în 1988-1989 (65), 2006-2007 (70) și 2023-2024 (69), Inter a acumulat 64 de puncte și de fiecare dată a însemnat câștigarea titlului, ultimul fiind cu Simone Inzaghi, predecesorul lui Chivu.

Chivu poate scrie istorie în Serie A la revanșa cu AC Milan!

Niciodată în istoria de 118 ani a clubului (se împlinesc chiar a doua zi după Il Derby della Madonnina) un antrenor nu a reușit această performanță la primul sezon! Recordul lui Giovanni Invernizzi, din 1971, a fost depășit cu un punct, tehnicianul venind însă pe parcursul campionatului.

În urma tehnicianului român au rămas José Mourinho, cu 60, Aldo Olivieri și Arpad Weisz (59). În topul all-time al antrenorilor debutanți cu cele mai multe puncte în Serie A, Chivu este acum al doilea, după Carlo Carcano (65). A trecut aproape un secol (1930-1931) de când acesta din urmă triumfa cu Juventus. Dar Cristi îl poate depăși, dacă va câștiga meciurile cu Genoa și cu Milan!

Chivu îl surclasează pe Simone Izaghi la sezonul de debut. Zece puncte e diferența în favoarea sa după primele 26 de etape, la fel cum e distanța față de Milan. În 2021-2022, Simone era la două puncte în urmă, acum Inter se află la +10 peste rossoneri.

La mulți ani și puncte, Chivu!
Cristi Chivu are 30 de victorii, 2 egaluri și 10 înfrângeri ca antrenor al lu Inter / Foto: GettyImages

Chivu, peste pe Simone Inzaghi, în primul și-n ultimul sezon

Și în comparația cu stagiunea anterioară, Chivu stă mai bine. Are șapte puncte în plus, patru victorii mai mult, atac mai prolific și apărare mai ermetică (golaveraj 62-21 față de 59-24).

Și recordurile celui ales în ancheta Gazetei Sporturilor antrenorul anului 2025 nu se opresc aici. Succesul de la Lecce a fost și al nouălea în serie în deplasare în Serie A și al șaselea meci fără gol primit. Chivu ajunge la doar două victorii de performanța reușită de Roberto Mancini în 2006-2007, în ediția post-Calciopoli.

Inter a rămas în cursă pentru toate obiectivele, dar, așa cum zicea în dese rânduri antrenorul, nu-și face o obsesie din a realiza Tripla, pe care și-a trecut-o în palmares ca jucător în 2009-2010. Până și Max Allegri admite că echipa din Top 5 Europa cu cele mai multe goluri marcate din corner (peste Arsenal!) este superfavorită la titlu. O postură valabilă și în Coppa Italia, competiție pe care au părăsit-o deja Napoli, Milan, Juventus și Roma.

Complexul succeselor cu granzii poate fi depășit în derby!

Singura bilă neagră e slăbiciunea arătată în Champions League de vicecampioana Europei, dovadă și eșecul pe sinteticul de la Cercul Polar - fără scuze pentru Inter -, dar reparabil în returul cu Bodo/Glimt, pe un gazon de nivelul competiției premium a UEFA.

La fel cum reparabil este tabuul confruntărilor cu echipele mari, din Italia ori din afară. Pentru că excepția Juventus s-a produs în circumstanțele inferiorității cu cântec arbitral, hipercontestată în ultima săptămână.

Cel mai bun prilej pentru a învinge acest complex este derby-ul cu Milan, din weekend-ul de Mărțișor. Poate însemna mingea de scudetto pentru Chivu, care exact astăzi împlinește anul de când s-a făcut antrenor, cu debutul său pe banca tehnică a Parmei.

Prima sa echipă la seniori, care îl poate ajuta diseară, încurcând-o din nou pe rivala rossonera, acum pe „San Siro”. La mulți ani și cât mai multe puncte, Cristi Chivu!

Citește și:
Adrian Porumboiu, verdict pentru GSP la două faze controversate din Argeș - Farul
Superliga
Adrian Porumboiu, verdict pentru GSP la două faze controversate din Argeș - Farul
La nici 6 luni de la divorț, fostul jucător de la FCSB și-a găsit alinarea în brațele ispitei de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
La nici 6 luni de la divorț, fostul jucător de la FCSB și-a găsit alinarea în brațele ispitei de la Insula Iubirii
Aur pentru Eileen Gu în ultima zi a Jocurilor Olimpice: „Motivul pentru care iubesc atât de mult recordurile este că nu au legătură cu faptul că ești bărbat sau femeie”
Jocurile Olimpice
Aur pentru Eileen Gu în ultima zi a Jocurilor Olimpice: „Motivul pentru care iubesc atât de mult recordurile este că nu au legătură cu faptul că ești bărbat sau femeie”
Bogdan Andone, eliminat de Istvan Kovacs în prima repriză din Argeș - Farul
Superliga
Bogdan Andone, eliminat de Istvan Kovacs în prima repriză din Argeș - Farul
Plățile cash vor fi limitate din 2027. România va impune o limită pentru plățile în numerar
Profit.ro
Plățile cash vor fi limitate din 2027. România va impune o limită pentru plățile în numerar

Comentarii (9)
RomeoS67
RomeoS67  •  22 Februarie 2026, 15:21
Postat de proprietarypoet pe 22 Februarie 2026, 14:43

Ma repet, dar trebuie. Chivu are 3 uriase atuuri: este fost mare jucator (cu trofee si cicatrici la Inter), este de-o viata in interiorul clubului (stie pe toata lumea, toata lumea il stie), a lucrat mult cu juniorii (si asa se si explica claritatea si calmul cu care vorbeste, ca altfel nu esti inteles de copii). Plus, profitand de recunoasterea ca frate mai mare din partea unor personalitati ale fotbalului mondial (precum Lautaro, Dimarco, Barella, Calhanoglu), a reusit sa construiasca un grup sudat, unde fiecare e socotit important si are rolul lui. Si, uitandu-ma la poza de mai sus a lui Chivu, cu privire dura si falcile stranse, omul asta nu s-a gandit vreodara in viata lui DECAT la victorie. De cand era capitanul lui Ajax la 20 ani, pana in primavara asta, cand cred ca o sa faca tripla.

Ca să-i facă în ciudă lui Mou, că tot îi dorea succes... mai puțin în a câștiga Tripla!

proprietarypoet
proprietarypoet  •  22 Februarie 2026, 14:43

Ma repet, dar trebuie. Chivu are 3 uriase atuuri: este fost mare jucator (cu trofee si cicatrici la Inter), este de-o viata in interiorul clubului (stie pe toata lumea, toata lumea il stie), a lucrat mult cu juniorii (si asa se si explica claritatea si calmul cu care vorbeste, ca altfel nu esti inteles de copii). Plus, profitand de recunoasterea ca frate mai mare din partea unor personalitati ale fotbalului mondial (precum Lautaro, Dimarco, Barella, Calhanoglu), a reusit sa construiasca un grup sudat, unde fiecare e socotit important si are rolul lui. Si, uitandu-ma la poza de mai sus a lui Chivu, cu privire dura si falcile stranse, omul asta nu s-a gandit vreodara in viata lui DECAT la victorie. De cand era capitanul lui Ajax la 20 ani, pana in primavara asta, cand cred ca o sa faca tripla.

Van_Basten__
Van_Basten__  •  22 Februarie 2026, 14:27

Grande Chivu!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează