SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  HOCHEI PE GHEAȚĂ

SUA - Canada 2-1, în finala turneului olimpic de hochei pe gheață » AUR în prelungiri pentru americani!

SUA - Canada, finala turneului olimpic masculin de hochei pe gheață // foto: Guliver/gettyimages +37   FOTO
SUA - Canada, finala turneului olimpic masculin de hochei pe gheață // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat duminica, 22 februarie 2026 17:42 / Actualizat duminica, 22 februarie 2026 20:42

SUA este campioana olimpică la hochei pe gheață, după 2-1 (1-0, 0-1, 0-0, 1-0) în finala cu Canada. Golul victoriei a fost înscris în prelungiri de Jack Hughes! Este al treilea aur pentru SUA.

Jocurile Olimpice de la Milano Cortina s-au închis din punctul de vedere al competițiilor cu un super-meci. Finala pentru aur a turneului de hochei masculin, SUA contra Canada, o rivalitate istorică între două echipe înțesate de staruri NHL, ce nu se mai luptaseră pentru titlul olimpic din 2010, atunci când Sidney Crosby marca golul de aur, cel care a lipsit acum din ultimul act din cauza unei accidentări suferite în sferturi de finală.

„Va fi o luptă pentru posteritate", spunea americanul Dylan Larkin. Iar această luptă a început în Milano Santagiulia Arena, în uralele spectatorilor care însoțeau fiecare lovire de puc. Combinația dintre viteză, forță fizică și îndemânare prezentată în finală a fost uluitoare.

Cronică de Roxana Fleșeru la SUA - Canada 2-1, finala olimpică la hochei pe gheață

Prima repriză a fost una electrică, cu ambele echipe jucând într-un ritm incredibil. Iar primii care au lovit au fost americanii, grație lui Matt Boldi, care, în minutul șase, a trimis pucul în poartă după o acțiune lucrată alături de Quinn Hughes și Auston Matthews.

Canada a fost sufocată de SUA, însă a reușit, pe final de repriză, să nu primească gol atunci când Shea Theodore a fost eliminat pentru o agățare.

Cele mai tari imagini din SUA - Canada, finala turneului de hochei la Jocurile Olimpice // FOTO: Getty Images

+32 FOTO

În partea a doua, Canada a fost echipa care a dominat, chiar dacă a ratat 93 de secunde, în minutul 30, de 5-3 contra trei. A reușit să egaleze grație golului fundașului Cole Makar (39), asistat de Devon Toews. Spiritele au fost mai încinse, jucătorii intrând în două altercații majore, ultima chiar la finalul reprizei, când s-au împărțit pumni chiar în fața băncilor de rezerve.

Canadianul Devon Toews și portarul american Connor Hellebuyck au fost protagoniștii primei faze importante din repriza a treia, magicianul din poartă reușind să salveze în mod miraculos. Nici Macklin Celebrini nu a reușit să-l păcălească pe Hellebuyck, însă Canada punea din ce în ce mai multă presiune pe adversarii săi.

Canada, o listă lungă de ratări

Canadianul Nathan MacKinnon a ratat apoi incredibil, cu poarta goală, trimițând în bară, după o pasă excelentă a lui Macklin Celebrini. În tribune, spectatorii se întreceau care să strige mai tare numele țării sale.

Cu șapte minute înainte de final, Sam Bennett a primit eliminare dublă, iar SUA aveau o șansă incredibilă, urmând să joace în superioritate patru minute. Canadienii s-au apărat cu disperare și au reușit să reziste, provocând și ei o eliminare.

Jack Hughes a fost trimis pe bancă timp de două minute, în minutul 57, însă Canada nu a reușit să profite, iar finala a mers în prelungiri. Timpul regulamentar s-a încheiat cu un raport al șuturilor de 41 la 26, în favoarea echipei "Frunzei de Arțar".

Echipa SUA a lovit rapid în prelungiri

A urmat o pauză pentru refacerea gheții și a spiritului jucătorilor. Fără perspectiva unor lovituri de departajare, aceasta fiind regula, urmau să se joace reprize de prelungiri până când o echipă înscria. Trei contra trei pentru glorie și istorie. Jack Hughes a fost eroul, înscriind după 1:41 minute.

SUA câștigă pentru a treia oară aurul olimpic, după 1960 și 1980, fix în ziua în care se împlineau 46 de ani de la „Miracolul de pe gheață”, întâmplat la Lake Placid. Este primul triumf al americanilor în afara granițelor.

Cele mai tari imagini din SUA - Canada, finala turneului de hochei la Jocurile Olimpice // FOTO: Getty Images
Cele mai tari imagini din SUA - Canada, finala turneului de hochei la Jocurile Olimpice // FOTO: Getty Images
Cele mai tari imagini din SUA - Canada, finala turneului de hochei la Jocurile Olimpice // FOTO: Getty Images
Cele mai tari imagini din SUA - Canada, finala turneului de hochei la Jocurile Olimpice // FOTO: Getty Images
Cele mai tari imagini din SUA - Canada, finala turneului de hochei la Jocurile Olimpice // FOTO: Getty Images
+32 FOTO

Jocurile Olimpice de la Milano Cortina se încheie în această seară cu o ceremonie desfășurată la Verona, începând cu ora 21:30.

FINAL » SUA - Canada 2-1 (1-0, 0-1, 0-0, 1-0)

  • Marcatori: Matthew Boldy 6' (R1); Hughes '2 (prelungiri) / Cale Makar 19' (R2)

Cele mai tari imagini din SUA - Canada, finala turneului de hochei la Jocurile Olimpice // FOTO: Getty Images
Cele mai tari imagini din SUA - Canada, finala turneului de hochei la Jocurile Olimpice // FOTO: Getty Images
Cele mai tari imagini din SUA - Canada, finala turneului de hochei la Jocurile Olimpice // FOTO: Getty Images
Cele mai tari imagini din SUA - Canada, finala turneului de hochei la Jocurile Olimpice // FOTO: Getty Images
Cele mai tari imagini din SUA - Canada, finala turneului de hochei la Jocurile Olimpice // FOTO: Getty Images
+32 FOTO

Cum au ajuns în finală SUA și Canada

  • CANADA

  • Grupe: Canada-Cehia 5-0; Canada-Elveția 5-1; Canada-Franța 10-2

  • Sferturi de finală: Canada-Cehia 4-3, după prelungiri

  • Semifinale: Canada-Finlanda 3-2

  • SUA

  • Grupe: SUA-Letonia 5-1; SUA-Danemarca 6-3; SUA-Germania 5-1

  • Sferturi de finală: SUA-Suedia 2-1, după prelungiri

  • Semifinale: SUA-Slovacia 6-2

Finlanda a câștigat bronzul

Finala pentru bronz a avut loc sâmbătă seara, Finlanda, campioana olimpică din 2022, impunându-se cu 6-1 (0–1, 1–1, 0–4) în fața Slovaciei. „Mă simt minunat. Vineri, am fost aproape de a ajunge în finala pentru medalia de aur, dar nu putem schimba trecutul și cred că este minunat că ne-am îndeplinit obiectivul și am câștigat medalia de bronz. Este o realizare importantă”, a spus finlandezul Roope Hintz.

Finlanda a câștigat medalii în cinci „Jocuri Olimpice NHL”, mai multe decât orice altă națiune. A obținut medalia de argint după ce a pierdut cu 2-3 în fața Suediei la Torino (2006). Finlandezii dețin, de asemenea, trei medalii de bronz câștigate în această perioadă. Au surprins Canada cu 3-2 la Nagano (1998), au revenit și au învins Slovacia cu 5-3 la Vancouver (2010) și au învins SUA cu 5-0 la Soci (2014).

Citește și:
Unii sunt de nerecunoscut! Cum s-au „transformat” în 2026 UEFAntasticii din 2006
Superliga
Unii sunt de nerecunoscut! Cum s-au „transformat” în 2026 UEFAntasticii din 2006
Rămâne cum am stabilit: duelul UEFAntastic s-a încheiat precum în urmă cu două decenii » Pe gazon, FCSB - Rapid n-a fost deloc un demonstrativ
Superliga
Rămâne cum am stabilit: duelul UEFAntastic s-a încheiat precum în urmă cu două decenii » Pe gazon, FCSB - Rapid n-a fost deloc un demonstrativ
Bătălia portarilor în Giulești! » Ținta numărul 1 a lui Pancu + Aioani e istorie
Superliga
Bătălia portarilor în Giulești! » Ținta numărul 1 a lui Pancu + Aioani e istorie
Mesaje acide, după accidentările subite ale lui Dennis Man și Ionuț Radu, în prima zi sub comanda lui Hagi: „Am curaj să pun casa!”
Nationala
Mesaje acide, după accidentările subite ale lui Dennis Man și Ionuț Radu, în prima zi sub comanda lui Hagi: „Am curaj să pun casa!”
FOTO Fabrică celebră a comunismului, cu o istorie de peste 100 de ani, acum în faliment, va fi transformată, cu bani UE
Profit.ro
FOTO Fabrică celebră a comunismului, cu o istorie de peste 100 de ani, acum în faliment, va fi transformată, cu bani UE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale

Comentarii (12)
factotum
factotum  •  22 Februarie 2026, 20:53
Postat de SarpeleAscuns pe 22 Februarie 2026, 19:12

Hocheiul pe gheață a rămas ultimul bastion al sportivității. Lumea sportului profesionist de astăzi este o rușine, e lumea bainlor necinstitți, a trișorilor, a hoților și milogilor. M-am uitat la campionatele de hochei juniori și la turneul olimpic. E tot ce-și poate dori un suporter de la sport: corectitudine, fair-play, spirit de echipă, fără ego-uri de primadonă.

Imi place hocheiul dar s-afirmi ca nu este si el afectat de coruptie si controverse si sa-l lauzi ca fiind "Maica Tereza" a sportului mondial mi se pare ridicol. Ptr. tine faptul ca semifinala dintre Canada si Finlanda (deja controversata ptr. anumite decizii luate) a fost arbitrata de arbitrii canadieni nu ridica niciun semn de intrebare ?! :))

factotum
factotum  •  22 Februarie 2026, 20:34

factotum  •  22 Februarie 2026, 20:26
Postat de razvyyc pe 22 Februarie 2026, 19:59

De departe cel mai frumos sport. Păcat că incălzirea globală și costurile ridicate cu întreținerea patinoarelor duc la scăderea popularității. De la anul posibil să trec de la NBA la NHL. Ultima dată am făcut asta după Nagano.

Nici privatizarea excesiva a infrastructurii n-ajuta. Capitalismul asta salbatic unde-ti privatizeaza orice partie, orice patinoar (prin cesiune) face ca sportul sa fie din ce in ce mai putin accesibil maselor (inclusiv al celor care nu prea isi pot permite). Sporturile de iarna deja incet, incet au devenit sporturi exclusiviste (precum golful sau formula 1 sau tenisul) ca sa-ti permiti s-ajungi profesionist trebuie sa provii dintr-o familie instarita...sau sa suporti niste cheltuieli f. ridicate.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează