Articol de Tudor Belivacă - Publicat luni, 23 februarie 2026, 11:51 / Actualizat luni, 23 februarie 2026 12:01
Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la meciul dintre PSG și AS Monaco. de pe Parc des Princes. Confruntarea dintre cele două este returul play-off-ului pentru optimile Ligii Campionilor.
Partida de la Paris a fost programată pe 25 februarie, de la ora 22:00. În tur, parizienii s-au impus în deplasare în fața rivalilor de la AS Monaco, scor 3-2. Istvan Kovacs este la a șasea delegare din Liga Campionilor din acest an.
Istvan Kovacs, delegare la PSG - AS Monaco
Istvan Kovacs va fi ajutat de tușierii Mihai Marica și Ferencz Tunyogi. Al patrulea oficial, rezerva, este chiar fratele lui Istvan, Szabolcs Kovacs.
Arbitrul din camera VAR este olandezul Pol van Boekel, iar asistentul este Marco Di Bello din Italia
Brigada de oficiali de la PSG - AS Monaco:
Arbitru: Istvan Kovacs (România)
Asistent 1: Mihai Marica (România)
Asistent 2: Ferencz Tunyogi (România)
Al patrulea oficial: Szabolcs Kovacs (România)
Arbitru VAR: Pol van Boekel (Țările de Jos)
Asistent VAR: Marco Di Bello (Italia)
Observator de arbitri: Sokol Jareci (Albania)
Delegatul UEFA: Charles Schaack (Luxemburg)
Istvan Kovacs a avut delegare în weekend în Superliga. „Centralul” a oficiat partida FC Argeș - Farul Constanța, scor 1-0, dar nu fără controverse. Două faze din duelul de la Mioveni au ridicat semne de întrebarea: golul (a fost verificat în camera VAR) și o fază în care s-a cerut al doilea galben pentru Mario Tudose, fundașul piteștenilor.
Adrian Porumboiu, fost arbitru, a transmis într-un dialog cu GSP.ro faptul că Istvan Kovacs a luat deciziile corecte la partida din etapa # 28 de Superliga. De asemenea, Istvan Kovacs l-a eliminat pe Bogdan Andone, antrenorul oaspeților.
VIDEO CU FAZA. Golul care a decis meciul FC Argeș - Farul, validat de Istvan Kovacs după consultarea VAR
- Sursă video: Prima Sport 1
„Centralul” român a fost delegat la returul play-off-ului UEFA Champions League dintre PSG și Monaco, în tur 3-2. Meciul se joacă miercuri, 25 februarie, de la ora 22:00.
Istvan Kovacs îi va avea alături pe asistenții Mihai Marica și Ferencz Tunyogi și pe al patrulea oficial Szabolcs Kovacs. În camera VAR se vor afla Paulus van Boekel (Țările de Jos) și Marco Di Bello (Italia).
Până acum, în sezonul 2025-2026, Kovacs a arbitrat 5 partide din faza principală a Ligii Campionilor: Olympiacos – Pafos 0-0 (17 septembrie 2025), Villarreal – Juventus 2-2 (1 octombrie), Liverpool – Real Madrid 1-0 (4 noiembrie 2025), Galatasaray – Atletico Madrid 1-1 (21 ianuarie 2026) și Dortmund – Inter 0-2 (28 ianuarie 2026).
Cele 8 partide din play-off-ul UCL, care decid echipele calificate în optimile de finală, sunt programate marți și miercuri, 24-25 februarie: Atletico Madrid – Club Brugge (19:45, în tur 3-3), Leverkusen – Olympiakos (22:00, în tur 2-0), Inter – Bodo/Glimt (22:00, în tur 1-3), Newcastle – Qarabag (22:00, în tur 6-1) – marți; Atalanta – Dortmund (19:45, în tur 0-2), PSG – Monaco (22:00, în tur 3-2), Juventus – Galatasaray (22:00, în tur 2-5) și Real Madrid – Benfica (22:00, în tur 1-0) – miercuri.
Tragerea la sorți a optimilor de finală va avea loc vineri, 27 februarie, la ora 13:00. Echipele deja calificate în optimi, cele clasate pe primele 8 poziții în faza principală, sunt: Arsenal, Bayern Munchen, Liverpool, Tottenham, Barcelona, Chelsea, Sporting Lisabona și Manchester City.
-comunicatul celor de la FRF