INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANȚA

Paulo Fonseca l-a atacat pe președintele FIFA: „Este ca Donald Trump. Infantino nu se gândește decât la bani!”

Paulo Fonseca are 53 de meciuri ca antrenor al lui Lyon / Foto: Imago
Paulo Fonseca are 53 de meciuri ca antrenor al lui Lyon / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 24 februarie 2026 17:26 / Actualizat marti, 24 februarie 2026 17:30

Paulo Fonseca, antrenorul lui Lyon, a vorbit în interviul publicat de cotidianul L'Equipe despre legăturile dintre președintele FIFA și cel al SUA. Portughezul de 52 de ani a dezvăluit și povestea șocantă trăită la Kiev alături de Roberto De Zerbi într-un adăpost, în ziua invaziei rusești în Ucraina, despre care v-a informat GSP.ro.

Paulo Fonseca a ajuns să facă referire la Gianni Infantino și Donald Trump pornind de la invazia în Ucraina, de la care astăzi se împlinesc patru ani. „Atacurile rusești sunt din ce în ce mai grave și mai mortale.

Lucrurile s-au înrăutățit cu Trump, pentru că a slăbit Ucraina și Europa. Este o situație care mă revoltă. Avem nevoie de mai mulți lideri ca Macron, singurul care nu s-a temut niciodată să înfrunte Rusia”.

„Poziția lui Trump a fost să-i uite și să-i ignore pe cei mai slabi și să-și urmărească doar interesele economice”

În acest context, actualul antrenor al lui Lyon se întreabă dacă ar trebui boicotat Campionatul Mondial: „Poziția lui Trump a fost să-i uite și să-i ignore pe cei mai slabi și să-și urmărească doar interese economice.

Nu știu dacă fotbalul e o modalitate de a protesta, însă există lucruri inacceptabile, cum ar fi faptul că Infantino ar lua în considerare participarea Rusiei din nou la competițiile europene. Infantino, la fel ca Trump, nu se gândește decât la propriile interese economice”.

Paulo Fonseca l-a atacat pe președintele FIFA: „Este ca Donald Trump. Infantino nu se gândește decât la bani!”
Donald Trump și Gianni Infantino / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Fonseca, care a antrenat Șahtior Donețk între 2016 și 2019 și e căsătorit din 2018 cu jurnalista ucraineană Kateryna Ostroushko, a povestit pentru același ziar francez și ceea ce a trăit în februarie 2022.

Pe fondul tensiunilor crescânde, el a călătorit în Ucraina cu scopul de a-și duce familia în Portugalia. Zborul de întoarcere, programat inițial pentru 22 februarie, a fost amânat cu două zile din cauza unor probleme birocratice.

Președintele lui Șahtior deține un hotel cu un adăpost la subsol, ca un buncăr. Am mers acolo. Am petrecut o noapte împreună cu Roberto De Zerbi, care era atunci antrenorul echipei. Era acolo cu staff-ul său tehnic și cu majoritatea jucătorilor brazilieni ai clubului. Eram aproximativ 60 de persoane, terorizate, în timp ce vedeam la televizor soldații ruși încercând să intre în Kiev”
Paulo Fonseca, antrenorul lui Lyon

„La cinci dimineața, ne-am trezit din cauza sunetului bombelor. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-l luăm pe fiul nostru în camera noastră. Trebuia să plecăm. Vedeam deja multe mașini pe stradă, toți încercau să se îndepărteze.

În acel moment, da, a izbucnit panica. Ne-am luat bagajele și am urcat într-un microbuz cu toată familia”, își amintește antrenorul portughez.

Citește și:
Verdict crunt în direct, după 1-1 cu Ararat: „Craiova nu se va califica. E incredibil!”
Europa League
Verdict crunt în direct, după 1-1 cu Ararat: „Craiova nu se va califica. E incredibil!”
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Superliga
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Europa League
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Rezultate halucinante în Europa League » Campioana a luat ȘAPTE în Polonia, maghiarii l-au subordonat pe Salah
Europa League
Rezultate halucinante în Europa League » Campioana a luat ȘAPTE în Polonia, maghiarii l-au subordonat pe Salah
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Profit.ro
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează