Articol de Oana Duşmănescu - Publicat joi, 26 februarie 2026, 10:25 / Actualizat joi, 26 februarie 2026 10:37
Nu o dată, publicul a asistat îngrozit la momente de panică pe arenele de fotbal: un fotbalist își duce mâna la piept și se prăbușește pe gazon, din senin, fără să fie faultat. Toate analizele medicale și testările de efort au mers ca unse. Atunci, ce s-a întâmplat? Medici spun că există o maladie, numită cardiomiopatie hipertrofică, principala cauză a morții subite în rândul sportivilor tineri.
Cardiomiopatia hipertrofică (CMH) este o boală cardiovasculară de origine ereditară care provoacă o îngroșare anormală a miocardului. Este considerată principala cauză a morții subite la persoanele sub 35 de ani, în special la tineri și sportivi aparent sănătoși.
Boala se poate manifesta prin oboseală exagerată, amețeli, dureri în piept sau leșin în timpul efortului. În multe cazuri însă, ea nu prezintă niciun simptom până la declanșarea unui episod grav.
Publicația As scrie că în Spania suferă în prezent de această afecțiune aproape 95.000 de persoane. Medicii cardiologi insistă asupra importanței depistării precoce a acestei boli genetice, care se transmite în 50% dintre cazuri.
În fotbalul profesionist, controalele cardiologice sunt din ce în ce mai riguroase. Electrocardiogramele, ecocardiografiile și testele de efort fac parte din examinările medicale obișnuite.
Cu toate acestea, cardiomiopatia hipertrofică poate trece neobservată ani la rând sau poate fi confundată cu așa-numita „inimă de atlet”, o asociere de modificări structurale și funcționale ce apar la nivelul cordului persoanelor ce depun efort fizic intens și regulat pentru o perioadă lungă de timp.
Într-un sport cu eforturi explozive, sprinturi și schimbări constante de ritm, maladia se poat manifesta brusc și, de multe ori, fatal.
Cazul columbianului Andrés Felipe Román, care joacă și acum, la Atletico Nacional, deși a fost suspect de cardiomiopatie hipertrofică
Un caz cunoscut este cel al lui Andrés Felipe Román, 30 de ani, un fundaș columbian, care în 2021 a fost pe punctul de a semna cu Boca Juniors, unul dintre cele mai mari cluburi din Argentina și din America de Sud. Transferul a picat în ultimul moment, în urma testelor medicale de rutină, echipa de doctori detectând o posibilă cardiomiopatie hipertrofică.
Vestea a provocat un adevărat șoc în lumea fotbalului, deoarece Román venea de la Millonarios, avea 25 de ani și era un jucător mult dorit de antrenor.
După anularea transferului, fotbalistul a fost supus unor noi teste în Columbia, unde o comisie medicală a conchis că „nu se poate confirma diagnosticul de cardiomiopatie hipertrofică” și a catalogat afecțiunea drept o modificare fiziologică naturală la sportivii de înaltă performanță - acea „inimă de atlet”. Astfel, i s-a permis să joace în continuare.
În iunie 2025, același fotbalist a fost însă protagonistul unui episod care a readus în discuție importanța acestor controale. Columbianul s-a prăbușit în timpul unui meci după ce a simțit amețeli și și-a pierdut echilibrul, provocând îngrijorare printre colegii săi și staff-ul tehnic.
Într-un meci de padel, José Manuel Martínez, un om obișnuit, s-a aplecat să ridice o minge și a căzut. „Am început să jucăm și, la a doua minge, m-am aplecat s-o iau de jos. Dintr-odată, m-am trezit într-un spital, intubat, înconjurat de aparate, halate și oameni cu măști”, a povestit el.
Martínez suferise un stop cardiac. A avut nevoie de 20 de minute de resuscitare cardiopulmonară și de runde de trei șocuri electrice pentru a-și reveni.
„Da, am experimentat moartea subită. Doar 8% dintre oameni își revin la viață după o astfel de încercare”, a adăugat el.
Până în acel moment, Martinez era un sportiv amator activ, puternic și sănătos. Nimic nu sugera că inima sa ascunde un risc invizibil. Diagnosticul a fost clar: cardiomiopatie hipertrofică. Astăzi, trăiește cu un defibrilator automat implantabil. „Este singurul lucru care îmi garantează siguranța”, a subliniat el.
A trebuit să renunțe la sport intens, să se pensioneze pe caz de boală și să învețe cu o nouă viață, una mult mai fragilă. „Eram puternic ca un taur, sportiv, cu un loc de muncă bun, o familie frumoasă, aveam grijă de mine. Cu ce am greșit de am ajuns așa? De ce mi s-a întâmplat mie asta?” s-a întrebat bărbatul.
„Cu această nouă normalitate am revenit la padel și la înot, dar într-un alt ritm, fără grabă, fără stres, bucurându-mă mai mult de fiecare moment”, a urmat spaniolul, care se bucură că a aflat, chiar dacă într-un mod extrem, că are cardiomiopatie hipertrofică.
Un alt sportiv, pe nume Javier, a auzit pentru prima dată denumirea „cardiomiopatie hipertrofică” pe când avea 18 ani. Era triatlonist și campion regional. Ani la rând a urcat pe podiumuri, susținând antrenamente solicitante, dar și el a fost nevoit să renunțe la sport.
„Monstrul de care m-am temut întotdeauna venise după mine”
Mulți ani, medicii i-au vorbit despre „inima de atlet”, sugerând că îngroșarea mușchiului cardiac ar putea fi un rezultat normal al antrenamentelor intense. Însă, de la un moment încolo, această explicație a încetat să-l mai liniștească. „Monstrul de care m-am temut întotdeauna venise după mine”, a spus Javier.
„De fiecare dată când mă urc pe bicicletă, mă gândesc: «Dacă aceasta este ultima oară?»”, a adăugat triatlonistul. Competițiile au fost înlocuite cu controale medicale periodice, intensitatea efortului cu prudența, iar încrederea cu o vigilență constantă.
Timp de peste 20 de ani, a trăit cu această amenințare. „Fiecare control medical era un stres enorm. Știam că în orice moment mi se putea spune că nu sunt un atlet, ci un bolnav cardiac”, a urmat Javier.
Cu toate acestea, a continuat să concureze, să câștige și să urce pe podiumuri la nivel regional și național, până la vârsta de 40 de ani. Atunci diagnosticul a venit crunt și implacabil: cardiomiopatie hipertrofică.
Și poate cel mai dificil aspect al bolii era absența simptomelor. „Mă simt la fel de puternic. Cum mă pot transforma dintr-un supersportiv în cardiac de pe o zi pe alta?” a spus Javier.
„Ai boala lui tata și a lui bunicu'!”
Cardiomiopatia hipertrofică este o boală genetică, iar Javier știa asta din familie: tatăl său suferise mai multe sincope cardiace și avea implantat un defribilator. Acesta a fost motiul pentru care Javier a fost monitorizat: „Ai boala lui tata și a lui bunicu'!”
Un alt sportiv, David, practica judo, tenis, padel, mountain bike, alerga curse de 10 km și mergea la sală. Simțea mereu ceva ciudat. „În sporturile cu efort exploziv, oboseam foarte repede. Mi se spunea că este din cauza acidului lactic, dar eu știam că nu e normal”, a spus el.
După o cursă în care a trecut ultimul linia de sosire, și-a dat seama că trupul său îi trimitea semnale clare. „În acea zi am spus stop. Povestea cu acidul lactic nu mai ținea”, a declarat David.
Și în cazul lui, diagnosticul a fost cardiomiopatie hipertrofică obstructivă. „În sfârșit știam ce e-n neregulă cu mine, dar acum mă temeam de un infarct în orice moment”, a mărturisit el.
Astăzi, practică sport cu prudență și transmite tuturor un mesaj ferm: „Nu normalizați oboseala extremă! Dacă organismul vostru nu reacționează cum ar trebui, căutați răspunsuri. Iar celor care au primit deja diagnosticul, aveți încredere în știință!”
Defribilatoarele, dar și prevenția, pot însemna diferența dintre viață și moarte
Cardiomiopatia hipertrofică nu paralizează întotdeauna viața, dar o condiționează. Boala se transmite pe cale genetică în 50% din cazuri, dar acest lucru de cele mai multe ori nu se descoperă la timp.
Cardiologul și cercetătorul William McKenna a rezumat situația astfel: „Când ai în față un pacient, nu este doar o singură persoană, ci privești o întreagă familie”.
Cardiomiopatia hipertrofică nu afectează doar un singur pacient; are o origine genetică și poate rămâne ascunsă ani de zile. De aceea, nu contează vârsta la care este detectată - întotdeauna trebuie investigate și rudele de gradul întâi, deoarece fiii sau nepoții pot fi și ei afectați.
Deși boala nu poate fi întotdeauna prevenită, ea poate fi detectată la timp. Iar în sport a ști cum să acționezi în primele minute poate însemna diferența între o tragedie și o a doua șansă. Existența defibrilatoarelor, instruirea în resuscitare cardiopulmonară și neignorarea semnalelor precum oboseala extremă sau leșinul în timpul efortului pot salva vieți.
În România, în anul 2023, au fost înregistrați aproape 6.000 de pacienți externați cu diagnosticul de cardiomiopatie hipertrofică obstructivă. Dintre aceștia, aproximativ 80% sunt simptomatici, cu limitare ușoară sau marcată a activității fizice. Specialiștii estimează că numărul real al persoanelor afectate în România este de câteva zeci de mii, multe fiind asimptomatice sau nediagnosticate.
