INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  ATALANTA - DORTMUND

Șeful Atalantei își reglează conturile cu Borussia! Se consideră răzbunat, după ce s-a întâmplat la transferul din 2024: „Dumnezeu a făcut dreptate”

Samuele Inacio, mărul discordiei între Atalanta și Borussia Dortmund / Foto: Imago
Samuele Inacio, mărul discordiei între Atalanta și Borussia Dortmund / Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 26 februarie 2026 12:51 / Actualizat joi, 26 februarie 2026 13:14

Atalanta a reușit o calificare spectaculoasă în „optimi”, 4-1 cu Borussia Dortmund după 0-2 în prima manșă, iar directorul său general, Luca Percassi, invocă Divinitatea.

Luca Percassi a răbufnit la adresa galben-negrilor într-un interviu acordat Sky Italia. „Nu se poate ca un club de nivelul Borussiei Dortmund să se comporte așa în 2024 și apoi, astăzi și săptămâna trecută, să se comporte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, și-a început oficialul bergamez tirada.

Directorul general al Atalantei: „Oricine a părăsit Atalanta va regreta”

Contextul? În 2024, Borussia l-a transferat de la Atalanta U17 pe talentatul Samuele Inacio, 17 ani, iar clubul italian consideră și acum că a fost tratat nedrept în acest caz. Mijlocașul ofensiv, ce poate evolua și ca „vârf”, a bifat inițial meciuri la echipa U19 a nemților, iar de vara trecută face parte din lotul Borussiei Dortmund II.

În fața camerelor de luat vederi, Percassi a mai spus că, „în cazul lui Inacio, ceea ce s-a întâmplat în această seară a fost un fel de dreptate divină. Oricine a părăsit Atalanta va regreta, pentru că acest club este capabil de lucruri extraordinare”.

Șeful Atalantei își reglează conturile cu Borussia! Se consideră răzbunat, după ce s-a întâmplat la transferul din 2024: „Dumnezeu a făcut dreptate”
Luca Percassi, directorul general al clubului Atalanta / Foto: Imago

Tensiunea dintre cele două cluburi a fost evidentă încă de la sosirea Borussiei la Bergamo. Potrivit tabloidului Bild, conducerea Atalantei a refuzat să-i invite pe șefii galben-negrilor la tradiționala cină a oficialilor.

Borussia Dortmund susține că a gestionat corect transferul lui Samuel Inacio

Și înaintea primei manșe, de la Dortmund, existaseră frecușuri. Percassi ceruse public mai mult respect în relațiile dintre cluburi. Iar oficialii Atalantei refuzaseră o invitație din partea Borussiei Dortmund la cină.

Poziția clubului german este clară. Directorul sportiv Lars Ricken a respins în mod constant acuzațiile italienilor și a subliniat că tot ce ținea de transferul lui Inacio a fost gestionat corect și în conformitate cu regulamentul.

Citește și:
Lionel Messi, prima reacție după „șocul” trăit de Argentina cu Insulele Capului Verde
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Lionel Messi, prima reacție după „șocul” trăit de Argentina cu Insulele Capului Verde
Imaginile care nu s-au văzut la TV! Gestul lui Vozinha, după Argentina - Capul Verde, face înconjurul planetei
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Imaginile care nu s-au văzut la TV! Gestul lui Vozinha, după Argentina - Capul Verde, face înconjurul planetei
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Tenis
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
A început „furtuna” » Cele mai tari meme-uri după penalty-urile hilare din Australia - Egipt
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
A început „furtuna” » Cele mai tari meme-uri după penalty-urile hilare din Australia - Egipt
Schimbare majoră: Mașinile fără noile dispozitive vor fi interzise luna aceasta.  În UE intră în vigoare noi reglementări în materie de siguranță, regăsite sub denumirea General Safety Regulation (GSR II)
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează