INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TURCIA

VIDEO Episod bizar: a refuzat înlocuirea! » L-a umilit pe antrenor, care și-a cerut scuze rezervei de pe margine

Matias Kranevitter face semn către banca de rezerve că vrea să continue în meciul Trabzonspor - Karagumruk 3-1 / Foto: X
Matias Kranevitter face semn către banca de rezerve că vrea să continue în meciul Trabzonspor - Karagumruk 3-1 / Foto: X

Articol de - Publicat sambata, 28 februarie 2026, 12:06 / Actualizat sambata, 28 februarie 2026 12:12

Un episod nemaivăzut s-a întâmplat vineri seară în Super Lig din Turcia. În prima repriză a partidei dintre Trabzonspor și Fatih Karagumruk, mijlocașul oaspeților Matias Kranevitter nu a vrut să mai iasă din teren în minutul 30, deși ceruse înlocuire pentru o problemă fizică! Antrenorul a trimis înapoi pe banca de rezerve jucătorul pregătit de schimbare, în timp ce fanii din tribune l-au huiduit pe argentinian.

Incident nemaipomenit în timpul meciului Trabzonspor - Karagumruk din etapa a 24-a a Super Lig, încheiat cu scorul de 3-1 în favoarea gazdelor. Un jucător al învinșilor a șocat întreaga asistență din stadion prin gestul de nesupunere față de antrenor și de lipsă de respect față de un coleg.

Episod bizar: a refuzat înlocuirea! » L-a umilit pe antrenor, care și-a cerut scuze rezervei de pe margine
Matias Kranevitter face semn că vrea să continue în meciul Trabzonspor - Karagumruk 3-1, în timp ce rezerva Ozcan revine contrariată pe bancă / Foto: X

Antrenorul lui Karagumruk și-a cerut scuze lui Ozcan, în timp ce Kranevitter nu a mai părăsit terenul până la pauză!

Ce s-a întâmplat? Matias Kranevitter a suferit o accidentare în prima repriză, acuzând o problemă fizică. Era minutul 30, scorul fiind 1-1, când Fatih Tekke a decis să facă schimbare, pentru a nu risca să rămână în inferioritate numerică.

Tehnicianul turc îl trimisese deja pe Özcan Berkay la margine, lângă al patrulea arbitru, dar stupoare: mijlocașul argentinian a refuzat să iasă, făcându-le semn celor de la banca de rezerve că jocul poate merge mai departe!

După momente de confuzie și huiduieli ale suporterilor de pe stadion, înlocuirea pregătită a fost anulată. Antrenorul și-a cerut scuze lui Özcan, în timp ce Kranevitter nu a mai părăsit terenul până la pauză.

Episod bizar: a refuzat înlocuirea! » L-a umilit pe antrenor, care și-a cerut scuze rezervei de pe margine
Matias Kranevitter face semn că vrea să continue în meciul Trabzonspor - Karagumruk 3-1 / Foto: X

„Probabil că în vestiar a avut loc o discuție aprinsă, pentru că argentinianul cu numărul 5 pe tricou n-a mai apărut pe gazon în repriza secundă, Fatih Tekke reușind să facă, până la urmă, modificarea pregătită după prima jumătate de oră”, a scris presa din Turcia.

„Kranevitter e nebun! Cum credea că se va termina totul?”

Fanii lui Karagumruk și nu numai au comentat, unii chiar pe un ton ironic, gestul de nesupunere al lui Kranevitter. „Tipul ăla e nebun. Cum credea că se va termina?”, a postat cineva pe rețelele sociale.

Un al doilea l-a perisflat: „Kepa ar fi mândru” (n.r. - portarul lui Chelsea a refuzat schimbarea decisă de manangerul Maurizio Sarri, la finala Cupei Ligii Angliei cu Manchester City). Al treilea a conchis amar: „Nu se va schimba niciodată Superliga turcă!”.

Episod bizar: a refuzat înlocuirea! » L-a umilit pe antrenor, care și-a cerut scuze rezervei de pe margine
Ozcan Berkay a fost nevoit să revină pe banca de rerzerve în minutul 30 al meciului Trabzonspor - Karagumruk 3-1 / Foto: X

Imediat după pauză, Trabzonspor a mai marcat de două ori, prin Nwaiwu (47', 50') și Karagumruk a pierdut cu 1-3, fiind ultima în clasament cu 13 puncte după 23 de etape, în timp ce gazdele se află pe a 3-a poziție, cu 51 de puncte, în luptă pentru titlu cu Galatasaray și Fenerbahce.

Citește și:
Andrei Coubiș, cumpărat după doar 5 meciuri în Superliga!
Superliga
Andrei Coubiș, cumpărat după doar 5 meciuri în Superliga!
Căsătoria cu coafeza anulată după 24 de zile! » „Împăratul” a dezvăluit acum motivul incredibil: „Într-o zi, mi-am invitat prietenii acasă...”
Campionate
Căsătoria cu coafeza anulată după 24 de zile! » „Împăratul” a dezvăluit acum motivul incredibil: „Într-o zi, mi-am invitat prietenii acasă...”
Autogol pentru „2 pauză, 1 final” » Universitatea Craiova a arătat rău în fața „lanternei” Metaloglobus
Superliga
Autogol pentru „2 pauză, 1 final” » Universitatea Craiova a arătat rău în fața „lanternei” Metaloglobus
Stupoare în conferința lui FC Argeș, angajatul piteștenilor a strigat: „Hai, Dinamo!” » Ce a urmat
Superliga
Stupoare în conferința lui FC Argeș, angajatul piteștenilor a strigat: „Hai, Dinamo!” » Ce a urmat
O companie concediază 4.000 de angajați din cauza inteligenței artificiale
Profit.ro
O companie concediază 4.000 de angajați din cauza inteligenței artificiale
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Ce pensie are Marin Condescu, fostul șef de la Pandurii și mare lider sindical la Târgu-Jiu: „Nu e normal! Mi-am mai luat un serviciu”


Comentarii (1)
mattteo
mattteo  •  28 Februarie 2026, 12:42

Pai eu chiar nu inteleg de ce nu ar avea dreptate jucatorul. Nu era schimbare ca il vazuse antrenorul slab, era schimbare pentru ca el crezuse mai devreme ca nu mai poate continua, dar forțând si-a dat seama ca se poate.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează