Articol de Roxana Fleşeru - Publicat sambata, 28 februarie 2026, 12:17 / Actualizat sambata, 28 februarie 2026 12:59
Nadia Comăneci (64 de ani) și Simone Biles (28 de ani) au fost puse față în față de cotidianul francez L’Equipe, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de existență, pentru a discuta despre perfecțiune.
Nadia Comăneci și Simone Biles au marcat istoria gimnasticii, iar jurnaliștii de la L’Equipe le-au adus împreună pentru a dialoga despre gimnastică și alte lucruri.
„Am fi putut să ne limităm la afirmația lui Salvador Dali: «Nu vă temeți să atingeți perfecțiunea, pentru că nu o veți atinge niciodată». Numai că, cu tot respectul pentru excentricul artist spaniol, o femeie întruchipează singură această noțiune încă de la Jocurile Olimpice de la Montreal.
În seara zilei de 19 iulie 1976, Nadia Comăneci era încă o adolescentă. Nu avea nici 15 ani (14 ani și 8 luni), dar era gata să uimească cei 18.000 de privilegiați care stăteau în imensul Forum, care găzduia probele de gimnastică, și pe toți telespectatorii din întreaga lume.
Micuța româncă sfidează gravitația la fel de mult ca puternicele sovietice care domină disciplina. Exercițiul ei la paralele este încântător, un moment suspendat. Când nota ei apare lângă numărul 73, ezităm să înțelegem ce înseamnă acest «1,00». Juriul tocmai s-a străduit să sancționeze îngerul alb, dar, într-un gest curajos, recunoaște că perfecțiunea există cu adevărat.”, începe materialul lui Celine Nony din L’Equipe, unul scris cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la apariția primului număr al cotidianului de sport francez.
„Printre momentele foarte speciale din viața mea pe care mi le amintesc, acesta este unul dintre cele mai clare. Eram tânără și nu aveam nicio idee că scriam o pagină de istorie. Misiunea mea era să-mi concentrez mintea, corpul și abilitățile pentru a realiza cel mai bun exercițiu învățat în cei opt ani anteriori. Am simțit foarte profund că am reușit”, și-a amintit Nadia.
„Când am început să practic gimnastica, nu cunoșteam niciun element din această disciplină și nici contextul său istoric. Eram doar curioasă și pasionată de acrobații, mă întrebam dacă voi fi talentată sau nu. Au trecut câțiva ani până când am început să mă interesez de trecut.
Când am început să particip la competiții, îmi amintesc că Louis, unul dintre antrenorii din Spring (Texas), mi-a arătat videoclipul cu performanța Nadiei. Am fost cu adevărat impresionată. Mi-am spus că era incredibil!”, a spus Simone Biles.
Apoi a continuat: „Evident, era o diferență uimitoare între performanțele de atunci și cele de astăzi, dar m-am simțit recunoscătoare că nu trebuia să fac ceea ce făcea Nadia, pentru că nu aș fi reușit niciodată. Așadar, am știut întotdeauna că obiectivul în acest sport era căutarea perfecțiunii. Mi s-a spus asta de mică și am înțeles, dar pur și simplu credeam că nu era posibil. Până când am observat mișcările Nadiei. Dacă luăm în considerare istoria, ideea inițială și obiectivul urmărit, ea întruchipează cu siguranță perfecțiunea”.
Nadia Comăneci: „Au fost nevoiți să acorde acel 10”
Nadia intervine în discuție: „Prima mea notă 10 am obținut-o pentru un exercițiu impus la paralele. Toate elementele erau detaliate într-o carte (codul de punctaj), nu exista nicio libertate, trebuia doar să urmezi întocmai instrucțiunile. Dar am căutat întotdeauna să adaug un plus de amplitudine pentru a mă diferenția.
Ceea ce aș numi astăzi «Nadia's touch», ceva ce anticipasem împreună cu antrenorul meu. Dar, dacă analizați bine variația, din punct de vedere pur tehnic, elementul dinaintea ieșirii are o amplitudine atât de mare încât provoacă o mică decalare inevitabilă la aterizare.
De altfel, unul dintre arbitri a luat în considerare acest lucru și mi-a acordat 9,90. Dar, deoarece s-au eliminat cele două note extreme, media a fost de 10. În comparație directă cu adversarele mele, știind că unele dintre ele primiseră deja 9,90 sau 9,95 puncte, arbitrii nu mai aveau marjă de manevră și au fost nevoiți să acorde nota 10”.
L’Equipe notează și că acela a fost primul zece din istoria Jocurilor Olimpice, prima notă de zece în gimnastică fiind obținută de cehoslovaca Vera Čáslavská, dar că și Nadia mai primise zece în concursuri care au precedat întrecerea olimpică de la Montreal. De asemenea, se arată că apoi nota de zece s-a devalorizat în însemnătate; la JO din 1988 fiind acordate 25 de note de zece.
„Gimnastica s-a schimbat, echipamentul s-a îmbunătățit, la fel și solul, care nu mai era atât de dur ca cimentul. A existat o explozie a complexității acrobațiilor și o tendință a arbitrilor de a acorda nota 10 ca recompensă pentru dificultatea elementelor.
Erau atât de mulți gimnaști buni, încât era foarte dificil să se stabilească un clasament. Am glumit deseori pe această temă cu soțul meu (americanul Bart Conner), pentru că și el a primit nota 10 la paralele în 1984, când a câștigat titlul olimpic, în ciuda unei ușoare depărtări a picioarelor. Între noi este: «Eu l-am obținut, tu l-ai obținut, nu există un singur exercițiu care să definească nota 10 și nici o singură cale de a o obține»”, a povestit românca.
9 medalii olimpiceare Nadia Comăneci, cinci fiind de aur
După Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, modul de notare s-a schimbat, nota zece dispărând ca etalon al perfecțiunii. „Când îndrăznești să faci elemente acrobatice precum cele ale lui Simone, este imposibil să obții nota maximă la execuție.
Trebuie să te concentrezi asupra unei imagini de ansamblu”,a subliniat Comăneci. „Sportul a evoluat atât de mult, încât ideea de perfecțiune a devenit desuetă”, sugerează Biles. „Ne angajăm mai mult să depășim limitele.”
Nadia Comăneci: „Simone este perfectă în impactul pe care îl are asupra lumii”
Nadia spune că și Simone Biles a atins perfecțiunea din anumite puncte de vedere. „Ea știe foarte bine că tehnica ei are defecte, că aterizările ei nu sunt întotdeauna perfecte, dar a depășit atât de mult limitele a ceea ce credeam că este posibil. Cu toate acestea, aș spune mai ales că Simone este perfectă în impactul pe care îl are asupra lumii. Felul în care își trăiește viața, încercările cu care s-a confruntat și care sunt analizate de rețelele sociale.
Eu nu am avut niciodată de suferit de pe urma acestei expuneri. Faptul că a acceptat să se retragă de la Jocurile Olimpice de la Tokyo înainte de a reveni în vârf la Jocurile Olimpice de la Paris, că a preluat rolul de purtător de cuvânt al victimelor în cazul Nassar (medicul echipei americane condamnat pentru abuzuri sexuale asupra a cel puțin 265 de gimnaste), că a devenit o voce relevantă și puternică în ceea ce privește sănătatea mintală...
11 medalii olimpiceare în palmares Simone Biles, șapte fiind de aur, la fel
Ea nu trebuie redusă la simplul statut de gimnastă, deoarece impactul pe care îl are asupra lumii sportului și, în special, asupra sportului feminin este, dintr-un anumit punct de vedere, perfecțiunea întruchipată”, crede românca.
Simone: Biles: „Eram intimidată să fiu lângă ea”
Simone Biles a răspuns: „Întotdeauna încercăm să urmăm pașii celor mai mari. Dar cred, mai ales, că noțiunea de perfecțiune pentru un sportiv trebuie să fie legată de personalitatea sa. În cazul Nadiei, există evident nota 10, dar și parcursul ei demn de un roman, cu fuga ei spectaculoasă din România, stabilirea în Statele Unite, viața liniștită pe care o duce în Oklahoma și petrecerile prestigioase, unde defilează pe covorul roșu la fel ca orice vedetă de cinema. Nu-mi amintesc exact când am întâlnit-o pentru prima dată, doar că eram intimidată să fiu lângă ea.
Știu foarte bine că nu am realizat ceea ce a realizat ea. Dar este atât de amabilă. Și amuzantă! Am descoperit o femeie care rămâne foarte implicată în gimnastică, fără să se pună niciodată în prim-plan. Știe că nota ei 10 este de neegalat, deoarece sistemul s-a schimbat, că va rămâne pentru totdeauna cea mai tânără campioană olimpică, deoarece vârsta minimă a fost ridicată.
Dar ea încurajează pe toată lumea să dea ce e mai bun, iar când o gimnastă este comparată cu ea sau pusă pe un piedestal, ea este pur și simplu încântată să împartă această poziție. Ea este ca un idol pentru mine, dar, când am întâlnit-o, caracterul și prezența ei m-au atras și mai mult. Ea ne-a deschis calea tuturor, dar rămâne cool și respectă toate gimnastele, indiferent de nivelul lor”.
Iar dialogul a continuat: „Deoarece suntem admirate la extrem, am impresia că avem o formă de înțelegere reciprocă, o relație profundă de prietenie. Nadia întreabă mereu de mine, se interesează dacă voi participa la un anumit concurs, trimițându-mi mesaje”, a spus Biles.
„Nu uitați că, pe vremea aceea, fetele erau considerate ființe mici, slabe și prea fragile. Cincizeci de ani mai târziu, prin ceea ce am realizat la Montreal, sărbătorim puterea femeilor, dorința de a inspira și încuraja tinerele fete.
Ele nu ar trebui să fie considerate slabe în comparație cu băieții, iar eu vreau să promovez egalitatea. Poate că, inconștient, eram înaintea vremii noastre. Pentru mine, faptul că am excelat într-un domeniu, mai bine decât orice bărbat, mi-a permis să fiu respectată de societatea foarte masculină a anilor ’70”, a subliniat Nadia.
Ea măsoară efectele aproape în fiecare zi. „Pe atunci, nu știam ce simțeau oamenii. Pentru că trăiam într-o lume destul de închisă, unde comunicarea era limitată. Îmi spuneam: «Oamenii uită. Nu vor să-și amintească, pentru că viața trece atât de repede». Dar era fals, am descoperit asta mult mai târziu. Întâlnesc regulat oameni care se ciupesc sau chiar plâng când mă văd.
Își amintesc exact unde erau și ce făceau în ziua în care am împlinit 10 ani. Și cum perseverența mea i-a motivat. Mi-a luat timp să recunosc că eram un exemplu, dar sunt onorată de asta. Este plăcut și cu adevărat uimitor să aud oameni celebri din alte domenii, precum Céline Dion sau Salma Hayek, asigurându-mă că, văzându-mă reușind la o vârstă atât de fragedă, le-am stimulat motivația: «Dacă ea a reușit, de ce nu aș reuși și eu?» Cred că acesta este mesajul”, a povestit Nadia.
Simone Biles a vorbit și ea despre impactul asupra oamenilor pe care l-a simțit începând cu Jocurile Olimpice din 2016: „Să fiu considerată la nivelul lui Michael Phelps sau Usain Bolt era o nebunie și destul de copleșitor, pentru că încă nu dovedisem nimic. Îmi amintesc că mi-am spus că așteptările acestea erau stimulante, pentru că mi se recunoștea potențialul, toate orele și eforturile depuse pentru a ajunge acolo, dar că, în viitor, greutatea acestei responsabilități va fi mai greu de suportat.”
În schimb, comparația cu Nadia Comăneci părea mai naturală. „Cu atât mai mult cu cât ea a fost prima care m-a apărat, jurând că era inutil și nepotrivit să încerci să compari epoci diferite, deoarece criteriile variau atât de mult”, spune Simone.
Nadia și Simone, perfecțiunea din viața de zi cu zi
La final, cele două mari gimnaste au vorbit despre ce înseamnă perfecțiunea azi pentru ele.
„Pot fi emoționată de o floare, de un om...”, a spus Nadia. „Reușesc să văd perfecțiunea în lucrurile simple, dar și când mă uit la câinii mei”, zâmbește Biles. „Sau la soțul meu, pe care îl consider perfect, chiar dacă ar putea să spele vasele din când în când sau dacă antrenorii lui spun contrariul pe terenul de fotbal pentru că a ratat un placaj. Dar eu știu că a dat tot ce a putut.”
Comăneci o încurajează: „Când eram mai tânără, mi s-a atribuit imaginea perfecțiunii, dar în viața mea nu exista decât gimnastica, nu aveam alte preocupări. De atunci, am mult mai multe lucruri în minte și în viața de zi cu zi, dar mă străduiesc să-mi stabilesc un nivel de exigență pentru tot ceea ce întreprind. Nu fac nimic din simplă curiozitate, ci întotdeauna cu un scop precis.
Apoi, când sunt întrebată dacă duc o viață «perfectă», răspund că îmi iubesc viața, felul în care o trăiesc și care îmi permite să descopăr în continuare lucruri noi. Singurul lucru care mi se pare perfect este să-mi am familia lângă mine când mă trezesc dimineața”, a concluzionat Nadia Comăneci.
