Articol de Tudor Belivacă - Publicat luni, 02 martie 2026, 11:52 / Actualizat luni, 02 martie 2026 11:57
Pep Guardiola, antrenorul celor de la Manchester City, a fost extrem de deranjat de programarea pe care au primit-o „cetățenii” în FA Cup. Erling Haaland și compania vor înfrunta Newcastle pe St James's Park sâmbătă, 7 martie, de la ora 22:00.
Motivul pentru care Pep Guardiola a fost extrem de supărat a fost faptul că „cetățenii” au fost programați foarte târziu și au mai puțin timp de recuperare pentru duelul cu Real Madrid din Liga Campionilor de pe Bernabeu programat pe 11 martie, de la ora 22:00.
Manchester City va înfrunta Real Madrid pe „Santiago Bernabeu” miercuri, 11 martie, dar înainte de asta va trebui să-și facă treaba împotriva „coțofenelor” sâmbătă, de la ora 20:00. Asta înseamnă că actuala campioană a Europei va avea doar 94 de ore între cele două meciuri, incluzând și călătoria spre capitala Spaniei.
Pep Guardiola a fost deranjat de programarea meciului cu Newcastle din Cupa Angliei
„Newcastle la ora 20:00 (n.r. ora Angliei)... Vă mulțumesc mult pentru acest program! Chiar vă mulțumesc că vom avea și mai puțin timp de recuperare înainte să mergem la Madrid. E una să te întorci în Manchester la șapte sau opt seara și să începi imediat recuperarea, și cu totul altceva să ajungi acasă la unu sau două dimineața.
E o diferență enormă. Știu că toate celelalte echipe din FA Cup joacă la ora 15:00. În regulă, noi jucăm la 20:00. Detalii precum cornerele, loviturile libere sau auturile – acolo oboseala decide. Avem mai puțin timp, iar imediat ce ne întoarcem, trebuie să plecăm din nou la Madrid”, a transmis antrenorul „cetățenilor”, conform sportal.blic.rs.
„Cetățenii” au un program extrem de încărcat în martie și vor juca constant din trei în trei zile. Înainte de meciul din Cupa Angliei cu Newcastle și duelul cu Real Madrid din Liga Campionilor, elevii lui Guardiola vor primi și vizita celor de la Nottingham Forest pentru un meci din etapa #29 din Premier League.