INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARABIA SAUDITĂ

Noapte de coșmar pentru fotbalistul din Arabia Saudită » S-a ascuns sub scări după ce a auzit explozii: „Nu a dormit deloc”

Ondrej Duda, fotbalistul lui Al-Ettifaq. Foto: Instagram
Ondrej Duda, fotbalistul lui Al-Ettifaq. Foto: Instagram

Articol de - Publicat luni, 02 martie 2026 14:32 / Actualizat luni, 02 martie 2026 14:33

Atacul Israelului și al SUA asupra Iranului a afectat și lumea sportului, meciurile și evenimentele fiind anulate sau amânate. Fotbaliștii iranieni chiar iau în considerare boicotarea Cupei Mondiale din 2026, care va avea loc și în Statele Unite ale Americii. Ondrej Duda (31 de ani) și Marek Rodak (29 de ani), colegi de club la Al-Ettifaq și la naționala Slovaciei, trec prin momente dificile din cauza escaladării situației din Orientul Mijlociu.

Deși Duda locuia în Bahrain, în apropiere se aflau baze americane care nu au scăpat de represaliile teribile după uciderea liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Ondrej Duda a fost evacuat din Bahrain

„Ondrej, împreună cu prietena sa, au fost mutați de club duminică dimineață, pe 1 martie, în Arabia Saudită. Direct în complexul în care locuiește și Rodak. Ondrej locuia în Bahrain. Este în siguranță.

Conform informațiilor mele, Arabia Saudită nu a fost la fel de afectată de atacurile ca alte state din jur. Țara a declarat că bazele militare de acolo nu vor fi folosite pentru acest conflict”, a declarat tatăl lui Ondrej Duda pentru denniksport.sk.

Fiul său, din cauza regulilor stricte, nu a putut locui direct în Arabia Saudită, unde se deplasa traversând Podul Regele Fahd, lung de 25 de kilometri. „Ondrej locuia și trăia aproape de o bază americană, așa că a înregistrat și a auzit explozii și sirene de alarmă. Prin urmare, clubul a organizat rapid mutarea jucătorilor. Nu a fost vorba doar de Ondrej, deoarece mai mulți jucători și unul dintre antrenori locuiau în Regatul Bahrain”, a adăugat Duda senior.

Noapte de coșmar pentru fotbalistul din Arabia Saudită » S-a ascuns sub scări după ce a auzit explozii: „Nu a dormit deloc”
Ondrej Duda (al treilea de la stânga la dreapta, pe rândul de jos) și portarul Marek Rodak sunt colegi la Al-Ettifaq

Noapte de coșmar pentru Ondrej Duda. Internaționalul slovac s-a ascuns sub scări

Actualului internațional i s-a clătinat, se pare, toată casa și s-a ascuns sub scări. „Îi veneau constant mesaje SMS despre pericolul atacurilor și, pe lângă asta, sirene de avertizare. Nu a dormit toată noaptea. Din fericire, se află deja în Arabia Saudită, unde situația nu este deocamdată la fel de problematică precum era în Bahrain”, a recunoscut tatăl lui Duda, care a activat în trecut ca antrenor chiar în Arabia Saudită.

El a adăugat că zborul de repatriere către Iordania pentru slovacii blocați în Orientul Mijlociu nu îi vizează pe Duda junior și Rodak. Aceștia vor rămâne alături de club, urmând ca situația din Orientul Mijlociu să fie monitorizată cu atenție.

Al-Ettifaq se află pe locul 7 în clasament, la 20 de puncte de locurile ce asigură prezența în faza grupelor Ligii Campionilor Asiei, în sezonul viitor.

Citește și:
„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”
Handbal
„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”
Rezultat ISTORIC înregistrat în Liga Națiunilor! Nu mai pierduseră așa rău din 1938
Liga Națiunilor
Rezultat ISTORIC înregistrat în Liga Națiunilor! Nu mai pierduseră așa rău din 1938
Și-a anunțat venirea la FCSB?! Îi dă luni răspunsul lui Becali, dar a furat startul: „Oricâte schimbări ar aduce viața...”
Superliga
Și-a anunțat venirea la FCSB?! Îi dă luni răspunsul lui Becali, dar a furat startul: „Oricâte schimbări ar aduce viața...”
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Stiri extrasport
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează