INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Mărturisirea unui fost jucător din Premier League: „Dependența mea de cocaină mi-a provocat multă nefericire”

Daryl Janmaat (alb), mărturisiri șocante // FOTO: Imago Images
Daryl Janmaat (alb), mărturisiri șocante // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 04 martie 2026, 18:05 / Actualizat miercuri, 04 martie 2026 18:08

Fostul fundaș olandez Daryl Janmaat (36 de ani) a vorbit deschis despre perioada dificilă care a provocat retragerea sa din fotbal, dezvăluind că a devenit dependent de cocaină după ce și-a încheiat cariera, în 2022. Cu ani buni petrecuți în Premier League, la Newcastle și Watford, dar și cu o participare la Campionatul Mondial din 2014, olandezul a fost nevoit să se retragă din cauza unei grave accidentări la genunchi.

O complicație apărută în urma unei intervenții medicale i-a agravat situația și i-a pus capăt definitiv carierei. Pierderea bruscă a rutinei și a disciplinei impuse de sportul profesionist a avut un impact major asupra sa, iar, după cum recunoaște chiar el, dependența „s-a strecurat” treptat în viața lui, afectându-i sănătatea mintală și relațiile personale.

Daryl Janmaat, mărturisiri șocante: „A fost cocaină, nu altceva”

Nu pot și nu vreau să intru în toate detaliile, dar dependența mea de cocaină mi-a provocat multă nefericire. Îmi doream atât de multe, dar o accidentare la genunchi mi-a pus piedici. După o injecție, lucrurile au mers prost. Articulația s-a infectat din cauza unui ac greșit. Cariera mea se terminase, nu puteam să gestionez asta”, a declarat fostul fundaș pentru publicația olandeză AD.

Dependența a contribuit și la despărțirea de soția sa, deși, în prezent, relațiile dintre cei doi s-au îmbunătățit considerabil.

„Se presupunea că trebuia să cer ajutor de la toți și de la toate, dar am rămas singur să mă descurc. A fost dificil, dependența de cocaină a început treptat să mă copleșească. Începi să minți oamenii pe care îi iubești. Este oribil, am rănit mulți oameni. Ne înțelegem bine din nou cu soția mea. A fost cocaină, nu altceva. Nici băutură. Cred că se poate întâmpla oricui. Nu am crezut niciodată că aș putea deveni dependent”, a mai spus olandezul.

Mărturisirea unui fost jucător din Premier League: „Dependența mea de cocaină mi-a provocat multă nefericire”
Daryl Janmaat la Feyenoord - Celtic, meciul legendelor // FOTO: Imago Images

Cine este Daryl Janmaat

Daryl Janmaat, fost fundaș dreapta, a evoluat de-a lungul carierei la formații precum Feyenoord, ADO Den Haag, Heerenveen, Newcastle United și Watford. După retragerea din activitate, în 2022, a ocupat pentru o perioadă funcția de director tehnic la Den Haag.

La nivel internațional, Janmaat a adunat 34 de selecții pentru naționala Olandei, reușind să ofere șase pase decisive în tricoul „Portocalei mecanice”.

Citește și:
Aryna Sabalenka s-a logodit! Imaginile postate alături de partenerul ei
Tenis
Aryna Sabalenka s-a logodit! Imaginile postate alături de partenerul ei
PAOK & Răzvan Lucescu, victorie clară pentru primul loc în Grecia! Clasament NEBUN la titlu
Campionate
PAOK & Răzvan Lucescu, victorie clară pentru primul loc în Grecia! Clasament NEBUN la titlu
Decizia instanței în cazul lui Kader Keita » Vești groaznice de la spital
Superliga
Decizia instanței în cazul lui Kader Keita » Vești groaznice de la spital
Formau cel mai frumos cuplu din fotbal, dar s-au despărțit » Viktoria, apariție de senzație după divorț: „Picioarele tale par fără sfârșit!”
Stiri extrasport
Formau cel mai frumos cuplu din fotbal, dar s-au despărțit » Viktoria, apariție de senzație după divorț: „Picioarele tale par fără sfârșit!”
Surpriza de la pompă: prețul benzinei din România crește considerabil de azi
Profit.ro
Surpriza de la pompă: prețul benzinei din România crește considerabil de azi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează