INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Harry Maguire a fost condamnat! » Sentință dată de tribunalul grec pentru fundașul lui Manchester United

Harry Maguire are 263 de meciuri la Manchester United, pentru care a reușit 17 goluri și 9 assisturi / Foto; Imago
Harry Maguire are 263 de meciuri la Manchester United, pentru care a reușit 17 goluri și 9 assisturi / Foto; Imago

Articol de - Publicat miercuri, 04 martie 2026 19:08 / Actualizat miercuri, 04 martie 2026 19:24

Harry Maguire nu scapă de problemele cu justiția. Fundașul central al lui Manchester United, în vârstă de 32 de ani, s-a ales cu o condamnare din partea unui tribunal grec pentru incidentul pe care l-a provocat în august 2020 într-o vacanță petrecută în Mykonos.

Internaționalul englez cu 64 de selecții și 7 goluri a revenit între titularii lui Manchester United după demiterea lui Ruben Amorim și numirea noului manager, Michael Carrick. Maguire a jucat în toate cele șapte partide din 2026 ale „Diavolilor Roșii”, care au obținut șase victorii și un rezultat de egalitate.

Stoperul de 32 de ani a ajuns însă acum în atenția tabloidelor și pentru un episod extrafotbalistic. Harry Maguire a fost condamnat de o instanță din Grecia la 15 luni de închisoare cu suspendare, din cauza unui incident petrecut în Mykonos în august 2020.

Harry Maguire a fost condamnat! » Sentință dată de tribunalul grec pentru fundașul lui Manchester United
Căpitanul lui Manchester United, Harry Maguire (cu șapca albastră, escortat de ofițeri de poliție în civil), condus la secția de poliție de pe insula Syros din Marea Egee în august 2020

Fundașul central s-a confruntat cu acuzații de agresiune minoră, rezistență la arestare și tentativă de dare de mită, fiind condamnat pentru toate cele trei capete de acuzare de către instanța elenă. Va trebuie să plătească o amendă de 1.500 de euro.

Maguire va face apel la condamnarea de 15 luni și 20 de zile

Harry Maguire a negat întotdeauna orice faptă ilegală, iar echipa sa de avocați va face apel împotriva verdictului de vinovăție, după cum relatează Sky Sports News.

Evenimentele datează din 2020, când jucătorul lui Manchester United se afla în vacanță cu familia sa în Grecia. A sărit la bătaie și apoi a încercat să mituiască ofițeri de poliție în Mykonos.

Ancheta a mers mai departe, iar procesul, care a fost amânat de patru ori, s-a finalizat cu declararea sa ca vinovat. Cu toate acestea, Maguire nu va intra după gratii și, așa cum susține sura citată, va face apel la condamnarea la închisoare de 15 luni și 20 de zile.

Fotbalistul nu mai poate ataca însă decizia pe fond, astfel încât avocații săi se pot adresa unei instanțe superioare.

Citește și:
Bernadette Szocs a incendiat „Insula milionarilor”, după frustrarea trăită în Suedia
Altele
Bernadette Szocs a incendiat „Insula milionarilor”, după frustrarea trăită în Suedia
Milionarul român, „colac de salvare” pentru clubul din Superliga » A pus 320 de milioane de euro pe masă pentru o afacere istorică
Superliga
Milionarul român, „colac de salvare” pentru clubul din Superliga » A pus 320 de milioane de euro pe masă pentru o afacere istorică
Zile decisive pentru „tricolorul” care a refuzat Franța și Ucraina » N-a fost convins nici cu un milion de euro pe an!
Stranieri
Zile decisive pentru „tricolorul” care a refuzat Franța și Ucraina » N-a fost convins nici cu un milion de euro pe an!
Scene incredibile în Cupa României Betano: apucat de gură în timpul meciului!
Cupa Romaniei
Scene incredibile în Cupa României Betano: apucat de gură în timpul meciului!
EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Profit.ro
EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează