SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

Longevivul LeBron James e de neoprit! Încă un record istoric depășit de vedeta lui Los Angeles Lakers

LeBron James/Foto: Imago Images
LeBron James/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 06 martie 2026 10:55 / Actualizat vineri, 06 martie 2026 10:57

LeBron James (41 de ani), vedeta lui Los Angeles Lakers, a depășit un nou record care îi aparținea legendarului Kareem Abdul-Jabbar. În duelul cu Denver Nuggets, baschetbalistul originar din Akron, Ohio, a devenit jucătorul din NBA cu cele mai multe coșuri din acțiune: 15.842.

După 3 victorii consecutive, Los Angeles Lakers a fost învinsă cu 120-113 de Denver Nuggets, echipa la care joacă superstarul Nikola Jokic. Californienii au revenit după un prim sfert foarte bun al gazdelor și au luptat până la final, însă trupa din Colorado, condusă de Jokic (28 de puncte, 13 pase decisive, 12 recuperări) și Jamal Murray (28 de puncte, 7 pase decisive), a obținut victoria.

LeBron James, cele mai multe coșuri din acțiune din istoria NBA: „E destul de tare”

Duelul din Denver a consemnat, însă, un nou record al longevivului LeBron James, sportiv aflat la al 23-lea sezon în NBA. Cvadruplul campion al ligii nord-americane de baschet a marcat 7 coșuri din acțiune și a devenit jucătorul cu cele mai multe reușite din acțiune din istorie: 15.842.

Precedentul record îi aparținea lui Kareem Abdul-Jabbar, care a înscris 15.837 de coșuri din acțiune.

„La finalul zilei, doar să reușesc să am numele menționat alături de câțiva dintre cei mai buni jucători din istorie e destul de tare și mă învață smerenia. Am crescut privind, citind și idolatrizând mulți dintre cei mai buni din istorie și dacă urma să joc în NBA, voiam să mă pun în poziția de a fi numit alături de ei”, a declarat James, citat de The Athletic.

În 7 februarie 2023, LeBron James l-a depășit pe Kareem Abdul-Jabbar la numărul de puncte și a devenit cel mai bun marcator din istoria NBA. În prezent, vedeta lui Los Angeles Lakers are 43.127 de puncte, cu aproape 5000 mai multe decât Kareem.

LeBron mai trebuie să joace 6 meciuri pentru a deveni baschetbalistul cu cele mai multe partide din istorie în sezonul regulat al NBA. În prezent, pe primul loc se află Robert Parrish, cu 1611 meciuri.

În sezonul 2025-2026, James are medii de 21,6 puncte, 7,0 pase decisive și 5,7 recuperări. Cu un bilanț de 37 de victorii și 25 de înfrângeri, Lakers ocupă poziția a 6-a în clasamentul conferinței de vest.

Citește și:
Luat la ochi de Gigi Becali chiar la debutul pentru FCSB, Boutoutaou a reacționat: „Sincer, nu mă așteptam”
Conference League
Luat la ochi de Gigi Becali chiar la debutul pentru FCSB, Boutoutaou a reacționat: „Sincer, nu mă așteptam”
Efectul rezultatelor rușinoase din Europa: cine ne-a depășit în clasamentul coeficienților
Conference League
Efectul rezultatelor rușinoase din Europa: cine ne-a depășit în clasamentul coeficienților
După FCSB - Auda, fotbalistul criticat de Becali a dansat și s-a fotografiat cu iubita pe gazonul din Ghencea
Conference League
După FCSB - Auda, fotbalistul criticat de Becali a dansat și s-a fotografiat cu iubita pe gazonul din Ghencea
Marea rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut pe plajele din Grecia
Tenis
Marea rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut pe plajele din Grecia
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează