SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MP AL AUSTRALIEI

Max Verstappen, la radiografii după accidentul din Australia: „Nu am mai pățit așa ceva niciodată”

Max Verstappen a avut o zi de tristă amintire // FOTO: Imago Images
Max Verstappen a avut o zi de tristă amintire // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 07 martie 2026 10:54 / Actualizat sambata, 07 martie 2026 11:50

Olandezul Max Verstappen a avut o zi de tristă amintire. A suferit un accident în calificările Marelui Premiu de Formula 1 al Australiei și va pleca de pe locul 20, din 22.

De patru ori campion mondial, pilotul de la Red Bull a intrat într-un parapet în timpul calificărilor. Roțile din spate ale mașinii sale s-au blocat pe perioada de frânare, mașina s-a rotit și s-a îndreptat spre zidul de protecție. Și nu a mai putut continua sesiunea de calificări, pe care a terminat-o fără niciun timp înregistrat.

Max Verstappen, trimis la radiografii după accident

Incidentul a pus capăt calificărilor pentru Verstappen, iar după ce a ieșit din mașină, Max a fost surprins de camerele TV cum își scutura mâinile, acuzând un disconfort. Din câte se pare, nu le-a luat de pe volan în momentul ieșirii de pe pistă și acestea au preluat o mare parte din forța impactului.

Max Verstappen, la radiografii după accidentul din Australia: „Nu am mai pățit așa ceva niciodată”

Motiv pentru care Max a fost trimis pentru o radiografie a mâinilor la centrul medical al circuitului, unde lucrează o echipă de la spitalul Albert din apropiere, situat la câteva sute de metri de virajul 10 al pistei.

„Totul este în regulă, a trebuit să fac o radiografie pentru a vedea dacă mâinile mele sunt bine. Nu este nimic rupt”, a confirmat pilotul Red Bull.

Max Verstappen explică accidentul din MP al Australiei: „Puntea spate s-a blocat complet”

Apoi, la interviurile de la finalul calificărilor, a explicat ce s-a întâmplat în momentul accidentului.

Max Verstappen, la radiografii după accidentul din Australia: „Nu am mai pățit așa ceva niciodată”
Max Verstappen, accident în Q1 // FOTO: Imago Images

„Am frânat și, dintr-o dată, puntea spate s-a blocat complet, din senin. Nu știu de ce sau cum s-a întâmplat asta.

Nu am mai trăit așa ceva în cariera mea. Puntea spate s-a blocat complet și, bineînțeles, la acea viteză nu mai poți salva nimic. Impactul cu bariera nu a fost atât de puternic. Volanul mi-a sărit din mâini și de aceea a trebuit să merg la centrul medical, dar totul este în regulă.

Cred că problema a apărut chiar înainte de retrogradarea treptei de viteză, pentru că am apăsat pedala. Imediat ce apeși pedala, retrogradezi destul de repede, dar s-a blocat instantaneu la presiunea maximă de frânare.

Ceva foarte ciudat, asta e sigur. Există atât de multe necunoscute în acest moment pe care trebuie să le rezolvăm. Vom vedea mâine ce putem face”, a adăugat Verstappen, într-un interviu pentru Sky Sports F1.

Citește și:
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după România - Polonia » Scandarea întâmpinată cu fluierături
Nationala
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după România - Polonia » Scandarea întâmpinată cu fluierături
Liga Națiunilor » Portugalia, DEMOLATĂ fără Cristiano Ronaldo!
Liga Națiunilor
Liga Națiunilor » Portugalia, DEMOLATĂ fără Cristiano Ronaldo!
Bosnia - România va avea o miză importantă! Calcule refăcute datorită victoriei cu Polonia
Nationala
Bosnia - România va avea o miză importantă! Calcule refăcute datorită victoriei cu Polonia
Propus șef la FCSB, a coborât pe gazon la România - Polonia
Nationala
Propus șef la FCSB, a coborât pe gazon la România - Polonia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka: „Îmi iubesc corpul, dar simțeam că mor!” » În ce ținută a apărut fostul lider mondial

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează