INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Evra îl atacă pe Scholes: „Cel mai mut coleg din cariera mea lansează numai «bombe»! Sper să-l fi atacat hackerii”

Patrice Evra / Foto: Imago Images
Patrice Evra / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 07 martie 2026 12:56 / Actualizat sambata, 07 martie 2026 13:08

A fost suficient eșecul suferit de Manchester United, 1-2 la Newcastle, în condițiile superiorității numerice, pentru ca Michael Carrick să devină ținta criticilor. Managerul „Diavolilor Roșii” și-a găsit avocat în Patrice Evra. „Ca să fiu sincer nu mă surprind declarațiile lui Scholes. Dar sper că povestea lui pe Instagram este falsă”, a spus fostul fundaș francez.

A jucat cel mai multe meciuri din carieră la Manchester United și a fost o voce puternică, deși uneori cu ieșiri controversate, în comentariile făcute. Fostul apărător stânga s-a arătat deranjat de atacurile la adresa colegului său din perioada 2006 - 2014 la echpa de pe „Old Trafford”.

De când a preluat conducerea după demiterea lui Ruben Amorim, Carrick a câștigat șase din opt meciuri, ducând „Diavolii Roșii” pe locul al treilea. Insuficient, potrivit unora dintre foștii coechipieri ai managerului.

Evra îl atacă pe Scholes: „Cel mai mut coleg din cariera mea lansează numai «bombe»! Sper să-l fi atacat hackerii”
Michael Carrick

Criticile la adresa managerului de 44 de ani s-au intensificat după înfrângerea (1-2) în fața lui Newcastle, care a rămas în zece oameni după un al doilea cartonaș galben primit de Jacob Ramsey chiar înaintea pauzei.

Paul Scholes, Gary Neville și Roy Keane s-au pronunțat împotriva lui Carrick în analizele făcute, însă Patrice Evra nu e de acord. Fostul fundaș lateral apără munca managerului și își îndeamnă foștii colegi să fie mai puțin critici.

Patrice Evra: „Nu înțeleg lipsa de susținere pentru Carrick. Michael este unul de-ai noștri și se descurcă foarte bine”

Intervievat de site-ul de pariuri Stake, francezul a atacat comentariile excesiv de negative, cu bătaie la Scholes, care a postat o poveste pe Instagram, „Michael”, referindu-se la Carrick:, „Are cu siguranță ceva special. United a fost un dezastru în ultimele patru meciuri”.

Scoțianul a șters rapid postarea, dar aceste reacții au provocat o mare agitație în rândul fanilor, având în vedere că cei doi au fost coechipieri mult timp.

Evra îl atacă pe Scholes: „Cel mai mut coleg din cariera mea lansează numai «bombe»! Sper să-l fi atacat hackerii”
Michael Carrick și Paul Scholes, pe vremea când îmbrăcau tricoul lui Manchester United . Foto: Imago

Evra l-a criticat: „Sper că povestea lui Paul Scholes de pe Instagram e falsă. Sper că i-a fost spart contul”. Dar dacă adevăratul Scholes ar fi fost cel ce a publicat mesajul acuzator, fostul internațional francez nu s-ar mira: „Ca să fiu sincer, nu sunt surprins de Scholes.

A fost cel mai tăcut jucător cu care am jucat vreodată în întreaga carieră. Acum, în presă, lansează numai bombe”. Evra a avut aprecieri la adresa lui Carrick: „Nu înțeleg lipsa de susținere pentru Michael. Este unul de-ai noștri și se descurcă foarte bine.”

Citește și:
Când a apărut ea, nimeni nu s-a mai uitat la Haaland și Kane » Ivana Knoll a făcut show la Norvegia - Anglia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Când a apărut ea, nimeni nu s-a mai uitat la Haaland și Kane » Ivana Knoll a făcut show la Norvegia - Anglia
Fiul lui Ion Țiriac a văzut imaginile cu Simona Halep în loja de la Wimbledon: „Ai reușit!”
Tenis
Fiul lui Ion Țiriac a văzut imaginile cu Simona Halep în loja de la Wimbledon: „Ai reușit!”
Pep Guardiola e dorit pe banca naționalei: „Discuțiile sunt deschise”
Campionate
Pep Guardiola e dorit pe banca naționalei: „Discuțiile sunt deschise”
Argentinienii au aflat ce i-a zis Lionel Messi arbitrului când s-a răstit la el în meciul cu Elveția
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Argentinienii au aflat ce i-a zis Lionel Messi arbitrului când s-a răstit la el în meciul cu Elveția
Rusia a început să producă mașini BMW contrafăcute cu piese abandonate de compania germană în 2022
Profit.ro
Rusia a început să producă mașini BMW contrafăcute cu piese abandonate de compania germană în 2022
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep și omul de afaceri Dorin Mateiu, fotografiați în loja regală de la Wimbledon, lângă Prințesa Kate și Sharapova

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează