FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Mihai Stoica reia pista ratată în iarnă: „E foarte, foarte bun”

Mihai Stoica // FOTO: Andrei Furnigă (GSP.ro)
Mihai Stoica // FOTO: Andrei Furnigă (GSP.ro)

Articol de - Publicat joi, 12 martie 2026, 08:38 / Actualizat joi, 12 martie 2026 10:08

Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a anunțat că în vară rămâne deschisă pista spre jucătorul pe care l-a dorit foarte mult în perioada de mercto din iarnă, dar care nu a mai ajuns în cele din urmă la formația roș-albastră.

Peste câteva luni, mijlocașul central care l-a impresionat la analizele făcute recent va rămâne liber de contract, așa că FCSB va putea mai ușor să ajungă la el, după ce negocierile din iarnă s-au blocat din cauza clubului de care acesta aparține.

Fără să dea un nume, oficialul CA a avut numai cuvinte de laudă la adresa acestuia, spunând doar că este puțin mai defensiv decât Lindon Emërllahu, fostul jucător al celor de la CFR Cluj, aflat și el pe lista campioanei în iarnă, înainte de a semna în Ucraina.

MM Stoica a găsit primul transfer pentru la vară: „Rămâne liber”

„Nu am nicio vină în iarnă, a fost un concurs de împrejurări ieșit din comun. Gigi a vrut mijlocaș central, am fost concentrați pe Emerllahu și în ultima clipă a plecat în Ucraina, deși aveam informații că el nu vrea să meargă în Ucraina.

Doar că am pierdut timp, foarte mult timp. Apoi am mers pe o altă pistă, pe care putem să o accesăm acum în vară, un alt mijlocaș foarte, foarte bun. Patronul echipei a spus că nu e de vânzare, el fiind împrumutat la echipa respectivă, eu crezând că o să-l vândă, pentru că din vară era liber. Nu s-a putut.

Din vară rămâne liber, puțin mai defensiv decât Emerllahu, e foarte, foarte bun. Am întârziat, e adevărat, dar nu din vina mea, nu am vrut să vin cu un jucător doar ca să îl luăm așa”, a spus Mihai Stoica, la emisiunea „Fotbal Show”, de la Prima Sport.

Clasamentul la începerea play-out-ului

Citește și:
În tribune la Real Madrid - Manchester City, Corina Caragea a dat peste un nume uriaș din istoria fotbalului: „Cui îi trecea prin cap”
Liga Campionilor
În tribune la Real Madrid - Manchester City, Corina Caragea a dat peste un nume uriaș din istoria fotbalului: „Cui îi trecea prin cap”
Thierry Henry, fascinat de puștiul-minune din seara de UCL: „Nici nu știu să îi pronunț numele, dar ce meci a făcut!”
Liga Campionilor
Thierry Henry, fascinat de puștiul-minune din seara de UCL: „Nici nu știu să îi pronunț numele, dar ce meci a făcut!”
„Cea mai frumoasă fată din lume”, fiica fostului internațional din Premier League, s-a logodit la 20 de ani de la fotografia-eveniment
Stiri extrasport
„Cea mai frumoasă fată din lume”, fiica fostului internațional din Premier League, s-a logodit la 20 de ani de la fotografia-eveniment
FCSB a ales stadionul pe care vrea să joace barajul de Conference: „Jucătorilor nu le place”
Superliga
FCSB a ales stadionul pe care vrea să joace barajul de Conference: „Jucătorilor nu le place”
Retailer gigant intră în România după 2 ani de pregătire
Profit.ro
Retailer gigant intră în România după 2 ani de pregătire
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (5)
M.M.
M.M.  •  12 Martie 2026, 13:34

De ce este FCSB pe primul loc (și nu 7)? Parca era Craiova pe locul 1. Sunt 2 locuri 1?Sau ați inventat alt stil de numărătoare.

Ciriaco
Ciriaco  •  12 Martie 2026, 12:32

O fi Elton?MiMi se pricepe,avem încredere chioară(să nu zic oarbă!).

contandino
contandino  •  12 Martie 2026, 11:43

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează