FOTBAL  »  Superliga  »  ARGEȘ

VIDEO Mesajul lui Dani Coman după succesul cu Universitatea Craiova: „Nu suntem întâmplător în play-off”

Dani Coman, după Craiova - Argeș 0-1
Dani Coman, după Craiova - Argeș 0-1

Articol de , - Publicat vineri, 13 martie 2026 23:20 / Actualizat vineri, 13 martie 2026 23:23

Dani Coman (46 de ani), președintele celor de la FC Argeș, a vorbit după victoria piteștenilor de pe terenul Universității Craiova, scor 1-0, în urma supergolului marcat de Adel Bettaieb.

FC Argeș se află la al patrulea meci consecutiv în Superigă în care nu primește gol.

Dani Coman, după Universitatea Craiova - FC Argeș 0-1

La finalul partidei, fostul portar și actualul președinte al argeșenilor, Dani Coman, a vorbit despre prestația echipei sale, dar și despre importanța victoriei obținute pe terenul celor de la Universitatea Craiova.

Sunt fericit. Am întâlnit echipa de pe primul loc, o echipă foarte bună, care an de an se bate la câștigarea campionatului, dar am demonstrat că și noi suntem o echipă în creștere, așa cum ne dorim să fim. Să creștem organic, așa cum am făcut-o de trei ani de zile, și să avem rezultate până la urmă, pentru că acesta este cel mai important aspect.

Am demonstrat-o astăzi și nu numai astăzi. Am câștigat și la FCSB, și la CFR Cluj, și la Dinamo București, și la Craiova. Asta înseamnă că nu întâmplător suntem în play-off-ul campionatului.

Așa cum am spus la începutul play-off-ului, fiecare meci îl vom trata la victorie, indiferent de adversar. Ne cunoaștem limitele, știm ceea ce putem face, știm unde putem ajunge. Vom juca fiecare meci la victorie, chiar dacă trebuie să recunoaștem că întâlnim echipe mai bune decât noi din toate punctele de vedere, dar noi compensăm prin alte lucruri”, a declarat Dani Coman.

Întrebat despre ce înseamnă victoria de la Craiova și cum se simte după acest succes, Coman a spus:

„Înseamnă o muncă extraordinară să câștigi pe «Oblemenco», să câștigi împotriva Craiovei, echipa de pe primul loc. Asta înseamnă că avem jucători de calitate, un lot unit, că avem un staff tehnic care știe să pregătească meciul indiferent de adversar.

Din punctul meu de vedere, Craiova are cel mai bun lot și nu mă refer doar la primul 11, ci la întreg lotul. Este adevărat, au avut absențe astăzi, dar și noi am avut”, a concluzionat conducătorul lui FC Argeș.

Clasamentul din play-off

Citește și:
Gigi Becali l-a ofertat în direct: „Salutări, tată! Când iei licența?”
Superliga
Gigi Becali l-a ofertat în direct: „Salutări, tată! Când iei licența?”
Stewardul Miriuță » Cum a fentat antrenorul celor de la Sănătatea Cluj suspendarea la meciul cu Poli Timișoara
Liga 3
Stewardul Miriuță » Cum a fentat antrenorul celor de la Sănătatea Cluj suspendarea la meciul cu Poli Timișoara
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 a cucerit-o pe Cătălina
Superliga
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 a cucerit-o pe Cătălina
Două dintr-un foc! Meciul care a decis primele retrogradate matematic din Serie A
Campionate
Două dintr-un foc! Meciul care a decis primele retrogradate matematic din Serie A
EXCLUSIV Raiffeisen își vinde sediul central din România
Profit.ro
EXCLUSIV Raiffeisen își vinde sediul central din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac, dezvăluire din comunism: „Aveam pașaportul pe care 99% dintre români nu-l aveau!”

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”


Comentarii (6)
alexandru1953
alexandru1953  •  14 Martie 2026, 15:02
Postat de Alcato pe 14 Martie 2026, 08:27

Da...da...cred ca de la crucea lui Andone pe care o tine in buzunar!!! :) Ba chiar intamplator sunteti....noroc cu meciul ala cu fcsb cand a fost ghetus etc... Oamenii mici nu stiu sa fie demni si sa faca o analiza demna...se leaga de orice noroc sa se laude...

si pe national arena a fost ghetus ma? =)) hai plangeti putin.

Kim.n1
Kim.n1  •  14 Martie 2026, 09:49

Pai nu sunt intamplator, de asta exista politicul :))))))

Alcato
Alcato  •  14 Martie 2026, 08:27

Da...da...cred ca de la crucea lui Andone pe care o tine in buzunar!!! :) Ba chiar intamplator sunteti....noroc cu meciul ala cu fcsb cand a fost ghetus etc... Oamenii mici nu stiu sa fie demni si sa faca o analiza demna...se leaga de orice noroc sa se laude...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează