INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

LIVE DE LA 21:45 Lazio - AC Milan, în etapa 29 din Serie A » Rivala din oraș a lui Inter se poate apropia la 4 puncte

Lazio - AC Milan, în etapa 29 din Serie A » Rivala din oraș a lui Inter se poate apropia la 4 puncte // foto: Imago
Lazio - AC Milan, în etapa 29 din Serie A » Rivala din oraș a lui Inter se poate apropia la 4 puncte // foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 15 martie 2026, 10:05 / Actualizat duminica, 15 martie 2026 10:26

Lazio și AC Milan se vor întâlni într-un meci din etapa a 29-a din Serie A, duminică seara, pe stadionul „Olimpico” din Roma. Partida va începe la ora 21:45, va fi transmisă în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 2 și Digi Sport 3.

Milan se află într-o poziție excelentă în clasament, ocupând locul al doilea cu 60 de puncte după 28 de meciuri jucate. „Rossonerii” au un golaveraj impresionant, cu 44 de goluri marcate și doar 20 primite, și vor încerca acum să profite de greșeala lui Inter, de sâmbătă seara, și să reducă diferența la doar patru puncte, reaprinzând astfel lupta pentru „Scudetto”.

De partea cealaltă, Lazio se află pe poziția a 10-a cu 37 de puncte. "Vulturii" au speranțe tot mai mici în lupta pentru Europa, dar pot produce azi surpriza, care ar însemna și o mână de ajutor pentru echipa lui Cristi Chivu.

LIVE de la 21:45 » Lazio - AC Milan

  • Click AICI pentru mai multe detalii și statistici despre meci

Lazio - AC Milan, echipe probabile

Lazio: Motta - Marusic, Gila, Provstgaard, Tavares - Dele-Bashiru, Patric, Taylor - Isaksen, Maldini, Zaccagni
Rezerve: Furlanetto, Giacomone, Hysaj, Lazzari, Pellegrini, Belahyane, Basic, Przyborek, Pedro, Noslin, Cancellieri, Dia, Ratkov. 
Antrenor: Maurizio Sarri

AC Milan: Maignan - Tomori, De Winter, Pavlovic - Saelemaekers, Fofana, Modric, Jashari, Estupinan - Pulisic, Leao.
Rezerve: Terracciano, Pittarella, Athekame, Odogu, Bartesaghi, Ricci, Nkunku, Füllkrug.
Antrenor: Massimiliano Allegri

Lazio îi poate întinde o mână de ajutor lui Cristi Chivu

Lazio vine la acest duel după o victorie cu 2-1 împotriva lui Sassuolo în Serie A. Înainte de asta, „vulturii” au înregistrat o remiză 2-2 împotriva Atalantei într-un meci din Cupa Italiei, pe 4 martie. În precedentele trei întâlniri, jucătorii din Capitală au arătat o formă inconstantă: o înfrângere cu 0-2 la Torino pe 1 martie, o remiză 0-0 cu Cagliari pe 21 februarie și o înfrângere cu 0-2 la Atalanta pe 14 februarie.

Milan, la rândul ei, traversează o perioadă mult mai bună, reușind în ultimul meci o victorie cu 1-0 împotriva rivalei din oraș, Inter, pe 8 martie. Înainte de asta, „rossonerii” au învins Cremonese cu 2-0 pe 1 martie, dar au pierdut în fața Parmei cu 0-1 pe 22 februarie. În precedentele două întâlniri, au înregistrat o remiză 1-1 cu Como și o victorie cu 2-1 împotriva Pisei.

În ultimele cinci confruntări directe dintre cele două echipe a fost echilibru, fiecare având câte două victorii, în tip ce un meci s-a terminat la egalitate.

Ultima întâlnire a avut loc pe 4 decembrie 2025, în Cupa Italiei, când Lazio a învins cu 1-0. Înainte de asta, pe 29 noiembrie 2025, într-un meci din Serie A, Milan a câștigat cu același scor pe propriul stadion. Pe 2 martie 2025, Lazio a obținut o victorie cu 2-1 în deplasare, iar pe 31 august 2024, cele două echipe au terminat la egalitate 2-2 pe „Olimpico”. În cea mai veche dintre ultimele cinci întâlniri, desfășurată pe 1 martie 2024, Milan a învins cu 1-0 în deplasare.

Clasamentul din Serie A

Citește și:
Istvan Kovacs face prăpăd în Superligă: greșeli după greșeli! Rată șocantă de erori, avem bilanțul
Superliga
Istvan Kovacs face prăpăd în Superligă: greșeli după greșeli! Rată șocantă de erori, avem bilanțul
„Silă. Și rușine. E rasism și extremism în stare pură!” » Mesajul șocant care a apărut la Rapid - Dinamo: „Ar trebui să-i DEPUNCTEZE!”
Superliga
„Silă. Și rușine. E rasism și extremism în stare pură!” » Mesajul șocant care a apărut la Rapid - Dinamo: „Ar trebui să-i DEPUNCTEZE!”
Cu lacrimi în ochi, Zeljko Kopic a spus tot ce are pe suflet: „Nu simt respect! Pentru mine e dureros”
Superliga
Cu lacrimi în ochi, Zeljko Kopic a spus tot ce are pe suflet: „Nu simt respect! Pentru mine e dureros”
„Nu e deloc naiv!” » O celebră actriță face dezvăluiri despre Leo Messi: „Lumea crede că e un sfânt”
Campionate
„Nu e deloc naiv!” » O celebră actriță face dezvăluiri despre Leo Messi: „Lumea crede că e un sfânt”
Mașini în România cu kilometrajul dat înapoi peste 320.000 km, înmatriculări în 7 țări diferite, implicări în zeci de accidente
Profit.ro
Mașini în România cu kilometrajul dat înapoi peste 320.000 km, înmatriculări în 7 țări diferite, implicări în zeci de accidente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Patrick Mouratoglou, la antrenament cu iubita mai tânără cu 24 de ani! Imagini din academia francezului

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (1)
OctavianT
OctavianT  •  15 Martie 2026, 11:32

Mi-ar plăcea sa ajungă AC Milan la 4 puncte in cazul unei victorii, dar matematica îmi ucide speranțele. 68-63 da 5 in orice ipoteza. Sau aveți voi la redacție o alta aritmetica?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează