SPORTURI  »  RUGBY  »  TURNEUL CELOR ȘASE NAȚIUNI

Franța a câștigat pentru a 8-a oară Turneul celor Șase Națiuni! Duel incredibil cu Anglia, decis în urma unui penalty al lui Thomas Ramos

Franța a câștigat pentru a 8-a oară Turneul celor Șase Națiuni/Foto: Getty Images
Franța a câștigat pentru a 8-a oară Turneul celor Șase Națiuni/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 15 martie 2026 11:34 / Actualizat duminica, 15 martie 2026 11:50

Pentru al doilea an consecutiv și pentru a treia oară în ultimii 5 ani, Franța a reușit să câștige Turneul celor Șase Națiuni. Echipa lui Fabien Galthie a depășit-o pe Irlanda în clasament, grație unei victorii obținute dramatic în fața Angliei, scor 48-46, într-un meci disputat la Paris, pe Stade de France.

Sâmbătă, 14 martie, s-a încheiat una din cele mai spectaculoase ediții ale Turneului celor Șase Națiuni. Cu multe rezultate surprinzătoare, cu 111 eseuri transformate, un record al competiției, întrecerea celor mai bune echipe de rugby din Europa a fost încântătoare.

După 3 victorii obținute în primele runde, Franța a fost învinsă pe terenul Scoției, scor 40-50, iar Irlanda a sperat că va putea profita de această înfrângere pentru a câștiga pentru a 7-a oară Turneul celor Șase Națiuni.

Franța, victorie cu 48-46 în fața Angliei, pe Stade de France din Paris

Franța era nevoită să nu piardă cu Anglia, echipă ce fusese învinsă în 3 din precedentele 4 meciuri. Pe Stade de France, în Paris, cele două rivale au oferit un duel spectaculos, decis printr-un penalty transformat de Thomas Ramos.

Gazdele au început mai bine partida și au profitat de eseurile reușite de Louis Bielle-Biarrey. Oaspeții au oferit o replică pe măsură și au restabilit echilibrul. A urmat o nouă perioadă mai bună a Franței, însă Anglia nu s-a lăsat și, pe final, a preluat conducerea: 46-45.

Pe final, Ramos, care nu ratase nicio lovitură, și-a păstrat cumpătul și a marcat penalty-ul care a dus scorul la 48-46, aducând victoria Franței. Datorită acestui succes, naționala lui Fabien Galthie a câștigat Turneul celor Șase Națiuni pentru a 8-a oară.

Thomas Ramos, cu 74 de puncte, a fost cel mai bun marcator al turneului pentru a patra ediție consecutivă. Louis Bielle-Biarrey, coechipierul său, a fost rugbistul cu cele mai multe eseuri (9).

Clasamentul final al ediției din acest an a Turneului celor Șase Națiuni

Franța a câștigat pentru a 8-a oară Turneul celor Șase Națiuni! Duel incredibil cu Anglia, decis în urma unui penalty al lui Thomas Ramos
Clasamentul final al Turneului celor Șase Națiuni/Foto: captură Flashscore

Rezultatele de la Turneul celor Șase Națiuni

Runda 1

  • Franța vs. Irlanda: 36-14

  • Italia vs. Scoția: 18-15

  • Anglia vs. Țara Galilor: 48-7

Runda 2

  • Irlanda vs. Italia: 20-13

  • Scoția vs. Anglia: 31-20

  • Țara Galilor vs. Franța: 12-54

Runda 3

  • Anglia vs. Irlanda: 21-42

  • Țara Galilor vs. Scoția: 23-26

  • Franța vs. Italia: 33-8

Runda 4

  • Irlanda vs. Țara Galilor: 27-17

  • Scoția vs. Franța: 50-40

  • Italia vs. Anglia: 23-18

Runda 5

  • Irlanda vs. Scoția: 43-21

  • Țara Galilor vs. Italia: 31-17

  • Franța vs. Anglia: 48-46

Citește și:
Gigi Becali își freacă palmele și vrea să profite, după ce „Legea Novak” a eșuat: „O să-l sun!”
Superliga
Gigi Becali își freacă palmele și vrea să profite, după ce „Legea Novak” a eșuat: „O să-l sun!”
Transformarea incredibilă a Larissei, modelul care a „înnebunit” lumea fotbalului la CM 2010 » Cum arată la 41 de ani
Stiri extrasport
Transformarea incredibilă a Larissei, modelul care a „înnebunit” lumea fotbalului la CM 2010 » Cum arată la 41 de ani
Echipa pe care Răzvan Lucescu exclude să o mai antreneze: „Hai să nu mai discutăm!”
Nationala
Echipa pe care Răzvan Lucescu exclude să o mai antreneze: „Hai să nu mai discutăm!”
Dacia, salvată de la dispariție de un fost om de fotbal din România: „I se datorează salvarea brand-ului”
Superliga
Dacia, salvată de la dispariție de un fost om de fotbal din România: „I se datorează salvarea brand-ului”
ULTIMA ORĂ Furnizor major de componente auto transferă în România producția de la alte fabrici
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Furnizor major de componente auto transferă în România producția de la alte fabrici
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează