FOTBAL  »  LIGA 2  »  REZILIERE

Contract reziliat! Fosta speranță a fotbalului românesc nu-și mai revine: pus pe liber și în Liga 2

Intrarea lui Țicu soldată cu accidentarea gravă a lui Dragoș Iancu. Foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu +17   FOTO
Intrarea lui Țicu soldată cu accidentarea gravă a lui Dragoș Iancu. Foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

Articol de - Publicat marti, 17 martie 2026 16:16 / Actualizat marti, 17 martie 2026 18:54

Dragoș Iancu și Poli Iași au ajuns la un acord pentru rezilierea amiabilă a contractului, după ce mijlocașul în vârstă de 23 de ani a bifat doar 9 apariții pentru formația din Copou în acest sezon din Liga 2.

Dragoș Iancu fusese cedat liber la Poli Iași de către Hermannstadt, după ce mijlocașul a suferit o accidentare gravă. Mai exact, pe 23 septembrie 2023, în minutul 6 al meciului din deplasare disputat de sibieni la Petrolul Ploiești, Valentin Țicu l-a atacat imprudent, prin alunecare, pe Dragoș Iancu, care și-a pus imediat mâinile pe cap de durere.

Diagnosticul a confirmat scenariul negru anticipat de cel care era unul dintre cei mai importanți jucători ai sibienilor: fractură de peroneu la piciorul stâng și la ligamentele gleznei aceluiași picior.

Foto: Captură Orange Sport
Foto: Captură Orange Sport
FOTO: SportsPictures
Foto: Captură Orange Sport
Foto: Captură Orange Sport
+12 FOTO

Dragoș Iancu, destin frânt? Nu a confirmat nici la Poli Iași

Momentul a lăsat urme adânci în cariera celui care era o mare speranță a fotbalului românesc. Născut pe 29 septembrie 2002 la Huedin, Iancu, format la CFR Cluj și trecut pe la Gaz Metan Mediaș înainte de Hermannstadt, a fost și component al naționalei României formate din jucători sub 20 de ani.

Accidentarea de la Ploiești l-a scos pe jucător din circuit șase luni, iar după recuperare fotbalistul nu a mai ajuns la nivelul așteptat.

Speranța renașterii

Astfel, în vara trecută, Dragoș Iancu, care avea o cotă de piață pe transfermarkt de 300.000 de euro, a fost cedat gratuit de Hermannstadt. Asta deși, în ciuda problemei grave amintite, strânsese până la 22 de ani 70 de meciuri în prima ligă și alte 11 în Cupa României.

Destinația aleasă, Politehnica Iași, părea o alegere perfectă, moldovenii anunțând vara trecută o reconstrucție masivă și atacarea promovării în Superliga, după retrogradarea parafată în urma pierderii barajului cu Metaloglobus București.

Tony a spus că Iancu a avut probleme psihice

Mariajul cu Politehnica nu a decurs conform așteptărilor. Iancu a strâns în sezonul regulat al Ligii a 2-a doar 463 de minute în nouă meciuri, șapte ca titular, și a punctat o singură dată.

Lipsa de randament a fost pusă de fostul antrenor al grupării din Copou, Anthony „Tony” Da Silva, și pe seama unor probleme psihice pe care jucătorul le-ar avea.

Astfel, azi, Poli a decis să rezilieze pe cale amiabilă contractul cu Iancu, care va trebui să-și găsească un alt punct de plecare pentru a-și restarta cariera.

Citește și:
Un altfel de Iran » Cum s-au comportat, departe de casă, persanii din Los Angeles la meciul cu Noua Zeelandă
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Un altfel de Iran » Cum s-au comportat, departe de casă, persanii din Los Angeles la meciul cu Noua Zeelandă
Trădarea verii în Superliga! Făcut praf de Varga, Alibek Aliev s-a răzbunat și a semnat tocmai cu rivala! Primele imagini în noul echipament
Superliga
Trădarea verii în Superliga! Făcut praf de Varga, Alibek Aliev s-a răzbunat și a semnat tocmai cu rivala! Primele imagini în noul echipament
Ofertă neașteptată pentru Tavi Popescu » Clubul care a pus ochii pe jucătorul de la FCSB
Superliga
Ofertă neașteptată pentru Tavi Popescu » Clubul care a pus ochii pe jucătorul de la FCSB
Dorit și de Dinamo, a fost prezentat la o altă echipă din Superliga: „Bun venit!”
Superliga
Dorit și de Dinamo, a fost prezentat la o altă echipă din Superliga: „Bun venit!”
Tranzacție: Fabrică din România preluată de francezi
Profit.ro
Tranzacție: Fabrică din România preluată de francezi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un altfel de Iran » Cum s-au comportat, departe de casă, persanii din Los Angeles la meciul cu Noua Zeelandă

Motivul pentru care fanii Japoniei strâng gunoaiele după fiecare meci de la Campionatul Mondial


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează