INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Fostul antrenor al lui Răzvan Marin a fost demis » Fără victorie și numai patru puncte în ultimele 100 de zile!

Davide Nicola
Davide Nicola

Articol de - Publicat miercuri, 18 martie 2026 15:36 / Actualizat miercuri, 18 martie 2026 15:46

Davide Nicola (53 de ani) a plecat de la Cremonese înaintea etapei a 30-a din Serie A. Echipa nou promovată l-a concediat în urma eșecului cu Fiorentina de luni (1-4), al patrulea consecutiv, după care a rămas pe locul al 18-lea, la trei puncte sub primul care evită retrogradarea. Cel care l-a avut elev la Empoli și la Cagliari pe Răzvan Marin va fi înlocuit cu Marco Giampaolo.

Cremonese n-a mai avut răbdare cu Davide Nicola și l-a dat afară la două zile după înfrângere de acasă cu Fiorentina, o contracandidată în lupta pentru a supraviețuire în Serie A. În ciuda declarațiilor optimiste ale antrenorului italian, conducerea clubului grigiorosso a decis să încredințeze echipa pe mâna lui Marco Giamapolo.

Tehnicianul de 58 de ani a lucrat ultima oară la Lecce (șapte luni în finalul sezonului trecut), reușind s-o salveze pe Lecce În 26 de meciuri, a avut 6 victorii, 7 egaluri și 13 înfrângeri. Giampaolo a mai pregătit-o pe Cremonese în sezonul 2014-2015, tot pentru 26 de partide.

Fostul antrenor al lui Răzvan Marin a fost demis » Fără victorie și numai patru puncte în ultimele 100 de zile!
Marco Giampaolo a salvat-o pe Lecce de la retrogradare, după un succes (1-0) pe „Olimpico” cu Lazio / Foto: Imago

Marco Giampaolo a salvat-o pe Lecce în sezonul trecut

„U.S. Cremonese anunță că l-a eliberat din funcția de antrenor al echipei principale pe domnul Davide Nicola. Clubul grigiorosso dorește să mulțumească antrenorului și staffului său pentru profesionalismul, angajamentul și dedicarea demonstrate în activitatea desfășurată încă de la sosirea lor”, e comunicatul publicat de gruparea din Cremona.

Nicola plătește consecințele declinului echipei care, după ce era pe locul al treilea după primele trei etape (a învins pe AC Milan pe „San Siro”), reușind să acumuleze 20 de puncte în 14 meciuri. s-a prăbușit și n-a mai acumulat decât 4 puncte în ultimele 15 etape!

Ultima victorie datează de pe 7 decembrie 2025 (2-0 cu Lecce), după care pentru Cremonese au venit 11 înfrângeri și 4 egaluri. „Giampaolo va încerca să o depășească chiar pe Lecce, cu care a izbutit o salvarea istorică în stagiunea trecută”, scrie Gazzetta dello Sport.

49de meciuri l-a avut Davide Nicola pe Răzvan Marin ca jucător la Empoli și la Cagliari, în care a reușit 3 goluri și 6 assisturi

S-a ajuns la șapte schimbări de bancă tehnică de la începtulul stagiunii în Serie A, anterior fiind înlocuiți: Igor Tudor cu Luciano Spalletti la Juventus, după etapa a 8-a, Stefano Pioli cu Paolo Vanoli la Fiorentina și Patrick Vieira cu Daniele De Rossi la Genoa (ambii etapa a 9-a), Ivan Juric cu Rafaelle Palladino la Atalanta (etapa a 11-a), Alberto Gilardino cu Oscar Hiljemark la Pisa și Paolo Zanetti cu Paolo Sammarco la Verona (etapa a 23-a).

Citește și:
Surpriză de proporții! Pe cine a ales Gigi Becali antrenor la FCSB » „L-am pus acum o oră. A semnat băiatul pe 1 an”
Superliga
Surpriză de proporții! Pe cine a ales Gigi Becali antrenor la FCSB » „L-am pus acum o oră. A semnat băiatul pe 1 an”
Dacia a cucerit internetul! Pozele cu modelul românesc fac înconjurul lumii
Noutati auto
Dacia a cucerit internetul! Pozele cu modelul românesc fac înconjurul lumii
Universitatea Cluj vrea să facă primul transfer pentru cupele europene: unul dintre cei mai buni mijlocași din Superligă!
Superliga
Universitatea Cluj vrea să facă primul transfer pentru cupele europene: unul dintre cei mai buni mijlocași din Superligă!
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Altele
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Profit.ro
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează