FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - CRAIOVA 0-1

EXCLUSIV A fost pe stadion la Dinamo - Craiova și le prevestește prăbușirea: „Eram ferm convins...”

Dinamo - Universitatea Craiova s-a încheiat 0-1 în etapa a 2-a a play-off-ului din Superliga, foto: Imago Images
Dinamo - Universitatea Craiova s-a încheiat 0-1 în etapa a 2-a a play-off-ului din Superliga, foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 20 martie 2026, 14:34 / Actualizat vineri, 20 martie 2026 14:46

Emil Săndoi, 61 de ani, a fost pe stadion la Dinamo - Universitatea Craiova 0-1. Concluziile fostului internațional, astăzi, la GSP Live.

Săndoi spune că e „bucuros” pentru victoria Craiovei.

„Mă așteptam la o revenire din partea lor, după prima etapă din play-off, în care lucrurile nu au fost OK. E o victorie importantă. Craiova e în pole position să ia titlul.

Cred că e o victorie meritată, dacă ținem cont că Universitatea Craiova a jucat o repriză întreagă cu un om mai puțin și adversarul a avut puține situații de a marca. Coelho a fost inspirat, jucând 5-4-0 în partea a doua”, a declarat Săndoi, la GSP Live.

Emil Săndoi, proiecție pentru Dinamo și Universitatea Craiova: „O spun de la început”

Emil Săndoi - fost antrenor la Pandurii, Craiova, FC Argeș, România U21 - e convins în privința luptei la titlu. La fel de ferm e și când afirmă că nu se așteaptă ca Dinamo să prindă un loc de Europa.

„Am spus de la început că Dinamo va avea mari probleme în play-off. Craiova e la alt nivel, dar nu numai în comparație cu Dinamo. Lupta la locurile 2-3 se va da între 3 echipe: Rapid, CFR Cluj și U Cluj. Eu cred că Universitatea Craiova va câștiga campionatul la o diferență apreciabilă. O spun de la începutul campionatului.

Legat de Dinamo, chiar dacă n-ar fi început play-off-ul așa rău, din punctul meu de vedere n-am văzut-o niciodată ca o pretendentă la titlu. Eram ferm convins că, în play-off, încărcătura e alta, nivelul echipelor e altul. Cred că lucrurile pentru Dinamo vor fi complicate în tot acest play-off.

Nu-i văd pe podium pe cei de la Dinamo, nici în primele 4. Ar avea șansa Cupei, dar acolo întâlnesc Craiova. E o singură manșă și într-o singură manșă se poate întâmpla orice”, a adăugat fostul internațional.

Măcar temporar, Universitatea Craiova ocupă primul loc în play-off, cu 33 de puncte acumulate. Dinamo e la polul opus. Echipa lui Kopic a înregistrat 5 eșecuri la rând și e a 6-a în turneul pentru titlu.

1991e ultimul an în care Universitatea Craiova cucerea titlul. Emil Săndoi era atunci jucătorul oltenilor, care, cu Sorin Cârțu antrenor, realizau eventul

Citește și:
Thomas Neubert șochează: „Stop! Acolo toți se DOPEAZĂ, știu eu!”
Superliga
Thomas Neubert șochează: „Stop! Acolo toți se DOPEAZĂ, știu eu!”
FCSB - UTA, meci pentru primul loc din play-out » Ocazie mare ratată de Marius Coman
Superliga
FCSB - UTA, meci pentru primul loc din play-out » Ocazie mare ratată de Marius Coman
Cine este partenera lui Marius Coman: „O potrivire făcută în rai” + Ce a postat soția lui imediat după convocarea neașteptată
Nationala
Cine este partenera lui Marius Coman: „O potrivire făcută în rai” + Ce a postat soția lui imediat după convocarea neașteptată
Mircea Lucescu a anunțat lotul României cu Turcia! Surprize mari, cum ar arăta primul 11
Nationala
Mircea Lucescu a anunțat lotul României cu Turcia! Surprize mari, cum ar arăta primul 11
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Profit.ro
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (9)
sorinvision
sorinvision  •  20 Martie 2026, 18:32

Craiova a făcut un meci foarte slab până a rămas în 10 jucători. Avem cel mai bun lot, dar de la venirea actualului antrenor avem câteva aspecte pozitive și un mare minus. Pozitiv: antrenorul se ocupă numai de fotbal, față de Rădoi, care se ocupa de toate, în special de scandaluri. Un alt aspect pozitiv este că echipa are o preocupare mai mare să nu primească gol. Negativ – și asta ne va costa titlul – este că, de la etapă la etapă, stăm din ce în ce mai rău din punct de vedere fizic. Ieri: Screciu, Rus, Mitriță și Matei au fost capabili din punct de vedere fizic; restul au fost praf. Dacă vrem titlul, jucătorii trebuie să alerge după fiecare minge, așa cum o face Matei.

Declan.Rice
Declan.Rice  •  20 Martie 2026, 18:09

Ce sa zică un oltean!? Nu mi s-a părut deloc mai buna U CV. Nimic in afară de gol. Trage de timp si atât! Parcă văd rapidul sută echipa care nu joaca nimic si are rezultate! Dinamo a avut doua meciuri in care a jucat de la egal la egal si cu Rapid si cu U Cv, chiar si cu fc Argeș, din care nu a obținut absolut nimic! Mai rău de atât nu se poate!

GHEORGHE31
GHEORGHE31  •  20 Martie 2026, 16:13

Super meciuri in special cel dinamo-Craiova au cistigat olteni FELICITARI LOCUL 1 OK

Vezi toate comentariile (9)
Comentează