Articol de Maria Olteanu - Publicat sambata, 21 martie 2026 20:15 / Actualizat sambata, 21 martie 2026 21:18
CS Minaur Baia Mare a pierdut vineri în campionat, scor 1-3, în deplasare, pe terenul celor de la Viitorul Cluj. Băimărenii sunt lideri în Seria 8, din Liga 3, dar oficialii din nordul țării au luat decizii imediate la club. Înainte, și primarul orașului anunțase că jucătorii vor primi ultimatum și riscă să fie dați afară.
Liderul din Seria 8 vizează promovarea în liga a doua, iar după eșecul de vineri, al cincilea din acest sezon, clubul nu a mai stat la discuții și a luat decizii, considerând că jucătorii au vină pentru cele întâmplate.
Alexandru Dulca și Alexandru Baican au fost excluși din lot, în timp ce alții sunt în analiză și ar putea avea aceeași soartă în perioada următoare.
Revoluție la Minaur Baia Mare: „S-au luat primele măsuri”
„În urma rezultatului înregistrat în partida disputată împotriva formației Viitorul Cluj, pierdută cu scorul de 3-1, conducerea secției de fotbal a clubului Minaur Baia Mare consideră această evoluție ca fiind sub nivelul așteptărilor și al obiectivelor asumate.
Clubul Minaur Baia Mare este o instituție cu tradiție și responsabilitate, iar atitudinea, implicarea și respectul față de acest tricou trebuie să fie la cel mai înalt nivel în fiecare moment.
În consecință, s-au luat primele măsuri:
jucătorii Alexandru Dulca și Alexandru Baican au fost excluși din lotul echipei
mai mulți jucători se află în analiză, în funcție de evoluțiile și atitudinea acestora din perioada următoare.
Dorim să transmitem clar că nu vom tolera lipsa de profesionalism sau implicare. Orice jucător care nu înțelege importanța acestui club și a obiectivelor noastre va suporta consecințele.
În același timp, avem încredere că echipa poate reacționa și își poate demonstra valoarea în meciurile următoare.

Minaur Baia Mare va continua să construiască o echipă bazată pe disciplină, ambiție și respect pentru suporteri. Conducerea secției de fotbal CS Minaur Baia Mare”, au transmis oficialii celor de la Minaur Baia Mare, sâmbătă după-amiaza, pe pagina de Facebook.
Primarul din Baia Mare, mesaj dur pe Facebook: „Jucați sau plecați!”

Încă de vineri seara, după eșec, primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a avut un mesaj extrem de dur pe pagina personală de Facebook, în care chiar a amenințat jucătorii că dacă nu își vor face treaba la echipă vor fi dați afară. A anunțat ultimatum, disperat că fotbaliștii își plătesc salariile, dar nu se ridică la nivelul așteptărilor.
„Nu mă interesează numele responsabililor. Că îl cheamă Buia, Achim sau Făt, că e parte din conducerea clubului, din staff-ul tehnic sau că e jucător, mesajul meu este același pentru toți: vreți fotbal, faceți fotbal! Nu vreți? Plecați acasă și lăsați altora locul!
Rar mi-a fost dat să văd o echipă atât de lipsită de caracter, de bun simț, de mândrie că poartă emblema și culorile Minaur, precum cea care a intrat astăzi pe teren. O echipă care, la nivel declarativ, se pregătește pentru promovare, se pregătește să bată Timișoara și Alba Iulia, dar care pierde lamentabil în fața unor copii!
Nu am înfrânt astăzi în fața U Cluj, nici a CFR, nici măcar în fața Sănătății. Am pierdut cu 3 - 1 împotriva Viitorul Cluj! Și nu este singurul astfel de eșec răsunător.
Se împlinesc 44 de ani de la egalul cu Real Madrid de aici, de la Baia Mare, iar noi îi marcăm prin rezultate umilitoare și în fața unor echipe precum Tâșnad sau Sântandrei. Cluburi care, cu tot respectul pentru fiecare în parte și pentru munca lor, nu au ca obiectiv accederea în ligile superioare.
Am ales să nu spun nimic până acum, dar răbdarea mea și a băimărenilor are o limită. Stimabililor, și mă refer aici în special la jucători, sunteți fotbaliști profesioniști? Nu munciți pe șantiere sau la birouri și nu jucați fotbal ca hobby. Salariile voastre sunt plătite, aveți condiții să vă pregătiți, aveți susținere. Ce vă lipsește?
Dacă vreți să vă bateți joc de carierele voastre, nu aveți decât. Dar dacă cineva crede că poate să își bată joc de echipa orașului, să-i umilească pe suporteri și pe băimărenii care îi plătesc pentru performanță, se înșală amarnic! Considerați-o un ultimatum: jucați sau plecați!”, a scris acesta pe Facebook.
Clasamentul din Seria 8 din Liga 3

Alertă: s-a accidentat înainte de Turcia - România! Pe cine a chemat Mircea Lucescu