SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MIAMI

Jaqueline Cristian, calificare dramatică, extraordinară în turul 4 al turneului de la Miami, cu tie-break în setul decisiv!

Jaqueline Cristian în acțiune Foto: Imago Images
Jaqueline Cristian în acțiune Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 22 martie 2026 19:52 / Actualizat luni, 23 martie 2026 00:07

Jaqueline Cristian (28 de ani, locul 36 mondial) a avansat în turul 4 al turneului WTA 1000 de la Miami, performanță în premieră, după 6-3, 4-6, 7-6 (5), în fața Ekaterinei Alexandrova (31 de ani, locul 11 mondial), după două ore și jumătate de bătălie.

A treia înfruntare între Jaqueline Cristian și Ekaterina Alexandrova în total – și în interval de cinci luni – le-a adus față în față în turul al treilea de la Miami, turneu de categorie WTA 1000. Nu s-au înfruntat până acum decât pe hard și și-au împărțit victoriile, echilibru care avea, inevitabil, să se rupă sub soarele Floridei.

Având parcă proaspătă în memorie disputa lor de la începutul acestui an, de la Adelaide, pe care și-a adjudecat-o cu un dublu 6-4, românca a gestionat cu grijă focosul din loviturile adversarei și a făcut break din start. S-a distanțat apoi la 2-0 și 3-1 în fața unei adversare care nu și-a camuflat frustrarea după fiecare eroare neforțată.

Pe măsură ce a avansat primul act, Cristian a conservat avantajul break-ului făcut devreme, arătând o siguranță lăudabilă pe propriul serviciu. Cu 67% eficiență pe prima minge și 63 pe a doua, a ținut emoțiile departe până la capăt.

Jaqueline Cristian, prim set clar: 6-3

Alexandrova a acuzat probleme medicale la spate, comunicându-i arbitrei de scaun pe parcursul game-ului al nouălea, la 5-3 pentru Jaqueline, că are nevoie de intervenția fizioterapetului WTA. Aceasta a venit, iar între timp setul s-a încheiat cu 6-3 pentru numărul 36 mondial, care a mai făcut un break.

Disconfortul rusoaicei a fost vizibil, sporindu-i iritarea, dar de partea cealaltă a fileului românca a rămas concentrată, reușind câteva lovituri superbe, un forehand din alergare sau un backhand în lung de linie pe schimbare de direcție care a prins banda albă la limită.

Ekaterina Alexandrova, revenire cu suferință în setul secund: 6-4

La reluare însă, după tratamentul primit chiar pe teren pentru o problemă la spate, în zona lombară, Alexandrova a stat mai bine la retur în startul setului secund, iar Jaq a resimțit cumva coborârea de pe valul de încredere și de adrenalină. Prim break pentru rusoaică, după ce în actul inaugural nu avusese nicio oportunitate.

Nivelul de joc al româncei s-a crispat, au apărut mai multe greșeli, game-uri de serviciu strânse și fără șanse de a se impune la retur, adversara servind mult mai exact după intervenția fizioterapeutului. Până la 2-3, când orizontul s-a deschis iar. Cristian a făcut break, acționând lucid când s-a ivit oportunitatea: 3-3, apoi 4-3 cu un game alb.

Jaqueline Cristian, calificare dramatică, extraordinară în turul 4 al turneului de la Miami, cu tie-break în setul decisiv!
Ekaterina Alexandrova la serviciu Foto: Imago Images

Alexandrova a mai primit o vizită din partea personalului medical, însă o nouă schimbare de momentum se profila, atunci când Jaq a avut alte două șanse de break. Rusoaica s-a regrupat însă admirabil. Mai mult, a câștigat pe serviciul româncei, apoi a închis actul cu 6-4. Primul meci dintre cele două care ajungea în decisiv.

Jaqueline Cristian, victorie extraordinară, 7-6 (5) în decisiv!

Actul al treilea a evoluat cap la cap până la 2-2, când Alexandrova a reușit break-ul, după ce Jaq a făcut o greșeală regretabilă la 30 egal. Rusoaica a acuzat în continuare dureri la spate, dar a strâns din dinți și a jucat în stilul ei, dur, puternic din spatele terenului. În același timp, Cristian a pierdut din forța serviciului și din varietatea arătată în special în primul set.

Oportunitatea a venit în game-ul al optulea, unul prelungit, când Jaq a ajuns la echilibru cu adversara, după ce aceasta a făcut două duble greșeli consecutive pe final. 5-4 pentru „tricoloră”, preferata spectatorilor aflați în tribunele Terenului 1. Drama și suspansul nu se încheiau însă acolo: o nouă răsturnare de situație a dus-o pe Alexandrova în postura de a servi pentru meci la 6-5, după ce a jucat agresiv și lung din spatele terenului.

Jaqueline Cristian, calificare dramatică, extraordinară în turul 4 al turneului de la Miami, cu tie-break în setul decisiv!
Jaqueline Cristian Foto: Imago Images

Jaqueline nu s-a lăsat însă, a izbutit al cincilea ei break din meci. Nu mai există altă opțiune pentru departajare decât tie-break-ul. Unul - cum altfel? - cu nervii încordați la maximum, dar cu zâmbet la final pentru româncă! S-a impus cu 7-5, încheind meciul cu palmele pe față, parcă nevenindu-i să creadă că a crezut, a rezistat, a luptat. Și este pentru prima dată în turul 4 la un turneu de asemenea categorie.

Până la Miami, cel mai bun rezultat al Ekaterinei Alexandrova era finala de la Abu Dhabi – turneu de categorie WTA 500 – pierdută în fața cehoaicei Sara Bejlek. În alte cinci concursuri, pierduse însă încă de la primul meci.

În ce o privește pe româncă, ea a bifat un sfert de finală la Adelaide, turneu WTA 500, acolo unde a urcat pe tabloul principal după două tururi de calificări.

Anul acesta, în celelalte turnee WTA 1000 deja desfășurate, Jaqueline s-a oprit în turul 1 la Doha, învinsă de Karolina Muchova, favorita 14, apoi și-a îmbunătățit performanțele la Dubai, unde a urcat până în „optimi”, cedând în fața Mirrei Andreeva, cap de serie 5, și la Indian Wells, scoasă din cursă în turul 3 de liderul mondial, Aryna Sabalenka, după un meci curajos.

Jaqueline o va înfrunta în continuare pe Jessica Pegula (32 de ani, locul 5 mondial). Ele au mai jucat o singură dată, la Australian Open 2023, în turul 1, când americanca se impunea cu 6-0, 6-1.

Citește și:
FCSB l-a cedat în Superliga pe fotbalistul de 900.000 de euro: „Ne-am înțeles”
Superliga
FCSB l-a cedat în Superliga pe fotbalistul de 900.000 de euro: „Ne-am înțeles”
BeIRANvand, invincibil! „Dracii” s-au lovit de un zid, iar calculele grupei G se complică
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
BeIRANvand, invincibil! „Dracii” s-au lovit de un zid, iar calculele grupei G se complică
Diana Munteanu a pus un pariu de cotă 17 la Cupa Mondială: „Promit să fac asta la TV, dacă nu trece de grupe!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Diana Munteanu a pus un pariu de cotă 17 la Cupa Mondială: „Promit să fac asta la TV, dacă nu trece de grupe!”
A plecat Răzvan, dar putem avea un antrenor român și în noul sezon din Grecia: „Ofertă foarte bună”
Campionate
A plecat Răzvan, dar putem avea un antrenor român și în noul sezon din Grecia: „Ofertă foarte bună”
EXCLUSIV VIDEO Magazin închis în România cu colivă și
Profit.ro
EXCLUSIV VIDEO Magazin închis în România cu colivă și "Veșnică Pomenire". Apare acum cel mai mare magazin de tenis & padel
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (6)
dandrake
dandrake  •  22 Martie 2026, 21:59

De ce nu spuneti calificare in "optimi", e mai simplu ...in turul 4!...pentru ca nici voi nu stiti, e grea matematica!...

fairplay
fairplay  •  22 Martie 2026, 21:41

Meciul a fost echilibrat. Oricare dintre cele două jucătoare putea să învingă. Jaqueline a câștigat ultimele două puncte din tie-break pe erorile neforțate ale adversarei. O victorie de mare luptă. Să sperăm că Jaqueline & Sorana vor avansa și la dublu.

mihai_popovici
mihai_popovici  •  22 Martie 2026, 21:03

Felicitari si succes mai departe.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează