Articol de Justin Gafiuc, Remus Dinu, Cezar Titor - Publicat luni, 23 martie 2026, 10:35 / Actualizat luni, 23 martie 2026 11:36
Cu opt ani înainte ca echipa națională a României să dispute primul meci oficial recunoscut astăzi de statisticieni, o selecționată reprezentativă a țării evolua deja într-un duel internațional, cu ecouri acum, înaintea barajului pentru Campionatul Mondial din America de Nord dintre Turcia și România.
Pe 17 aprilie 1914, la Constantinopol, denumirea oficială a Istanbului, până în 1930, când guvernul turc condus de Ataturk a schimbat oficial denumirea, Regatul României învingea Imperiul Otoman cu 1-0, într-o partidă considerată de mulți istorici primul meci interțări din istoria fotbalului românesc.
Evenimentul a avut loc într-o perioadă în care „sportul rege” intern abia începea să se organizeze. Federația Română de Fotbal exista încă din 1909, sub denumirea „Asociațiunea Societăților Atletice din România”, însă prima partidă oficială a echipei naționale avea să se joace abia în 1922, la Belgrad, când selecționata pregătită de Teofil Morarul a învins Iugoslavia cu 2-1.
Contextul istoric: un meci la 36 de ani după Războiul de Independență
Partida dintre cele două reprezentative s-a disputat la 36 de ani după Războiul de Independență din 1877-1878, conflict în urma căruia România și-a câștigat independența față de Imperiul Otoman.
De această dată, confruntarea s-a mutat pe terenul de fotbal. Selecționata otomană era coordonată de Ali Sami Yen, unul dintre pionierii fotbalului din Turcia și fondatorul clubului Galatasaray.
Delegația română era alcătuită din jucători care activau în România, dar care proveneau din comunitățile străine stabilite în țară, în special anglo-saxoni și germani implicați în industria petrolieră sau în sectorul textil din București și Ploiești. Informațiile sunt culese din lucrarea „Meciurile echipei naționale a Turciei și Galatasaray împotriva echipei naționale a României, 17 & 19 aprilie 1914)”, aparținându-i profesorului universitar și istoricului Onder Kocaturk.
Cum au ajuns românii la Constantinopol
Invitația pentru acest meci a venit din partea clubului Galatasaray. Cu trei ani înainte, formația turcă disputase un amical la București împotriva unei selecționate a Capitalei, câștigat categoric de oaspeți, cu 11-1.
Pentru duelul din 1914, delegația română, formată din 17 persoane, a plecat din portul Constanța pe 15 aprilie, la bordul vasului de pasageri „România”.
Lotul era compus din jucători legitimați la trei cluburi importante din acea perioadă: Bukarester FC (clubul etnicilor germani din Capitală), United Ploiești și Colentina București, echipa care deținea titlul de campioană a Diviziei A la acel moment.
Stadionul și atmosfera
Partida s-a disputat pe stadionul Union Club din Constantinopol, arenă care corespunde astăzi stadionului „Șukru Saracoglu”, fieful celor de la Fenerbahce.
În tribune s-au aflat aproximativ 4.000 de spectatori. Biletele costau 5 kuruș, moneda divizionară a lirei otomane, în timp ce studenții și oficialii cluburilor beneficiau de o reducere de 2 kuruș.
Înaintea startului, atmosfera a fost animată de fanfara militară a Forțelor Navale Otomane, iar protocolul oficial a inclus și intonarea imnurilor celor două reprezentative.
Cum arătau cele două echipe
Selecționata Imperiului Otoman era formată exclusiv din fotbaliști ai marilor cluburi din Istanbul. Patru jucători proveneau de la Galatasaray, alți patru de la Altinordu Idman Yurdu, un club care avea să dispară în 1926, iar trei evoluau pentru Fenerbahce.
Echipa României era alcătuită în întregime din jucători străini stabiliți în țară. În lot se regăseau americani, englezi și germani care activau la cluburile bucureștene și ploieștene.
Potrivit relatărilor din presa vremii, echipa otomană a controlat mare parte din joc, creându-și numeroase ocazii de gol atât înainte, cât și după pauză. Intervențiile portarului român Hans Konig au menținut însă scorul egal.
După primele 45 de minute, tabela indica 0-0. În repriza a doua, otomanii au continuat să preseze, însă românii au devenit tot mai periculoși pe contraatac. Golul decisiv a venit în minutul 88. Căpitanul echipei române, germanul Peter Wilde, jucător la Bukarester FC, a înscris din apropiere, trimițând mingea puternic în colțul stâng al porții. Presa turcă a descris faza drept „un șut violent de la mică distanță”.
După gol, selecționata Imperiului Otoman a forțat egalarea până la ultimul fluier al arbitrului. Românii au rezistat însă presiunii, iar în ultimele minute au apelat și la tertipuri de genul tragerilor de timp. Relatările din presa turcă menționau că, pe fondul oboselii, fotbaliștii români trimiteau frecvent mingea peste marginea terenului și chiar peste tribune pentru a forța trecerea timpului. S-a terminat 1-0 pentru Regatul României.
Imperiul Otoman: Ahmed Robenson (portar) - Galib Bey, Nuri Bey (fundași) - Celal Bey, Ahmed Cevad, Sedad Bey (mijlocași) - Nuri Bey, Nihad Bey, Huseyn Bey, Hasnun Galib, Sureyya (atacanți)
Regatul României: Hans Konig (portar) - Cyrel Hense, J.R.P Clive (fundași) - Ernest Chambers, Greenhalgh, Thomas Bolton (mijlocași) - Charles Brazier, Edward Woomore, Thomas Sparks, Peter Wilde, Andrew Matthews (atacanți)
Înainte de meci, ziarele otomane prezentaseră partida drept o confruntare între Imperiul Otoman și Regatul României. După înfrângere însă, unele publicații au încercat să minimizeze rezultatul.
Un articol apărut în 20 aprilie 1914 în ziarul „Tasvîr-i Efkâr” susținea că echipa învinsă nu reprezenta de fapt întreaga Turcie, ci doar o selecționată a cluburilor din Istanbul. Se preciza că formația fusese alcătuită din jucători de la Galatasaray, Altınordu și Fenerbahce și că nu putea fi considerată o adevărată echipă națională.
Controversa legată de statutul meciului
Cercetătorul turc Onder Kocaturk a analizat ulterior documentele și a susținut că această interpretare este greșită. Potrivit acestuia, protocolul oficial al partidei, inclusiv intonarea imnurilor și prezentarea echipelor ca reprezentative ale statelor, demonstrează că duelul trebuie considerat un meci între două selecționate naționale.
Aceeași logică este aplicată și în cazul României, chiar dacă în echipă nu s-a aflat niciun jucător de origine română. Primul meci oficial al echipei naționale s-a jucat tocmai pe 8 iunie 1922, contra Iugoslaviei, la Belgrad, scor 2-1. Acest prim joc a fost parte dintr-un program amplu de „Manifestări Sportive” ale unui eveniment de rang înalt: căsătoria Principesei Maria a României, alintată „Mărioara” sau „Mignon”, cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei.
După căsătoria religioasă, alaiul a plecat de la biserică la arena „SK Jugoslavija”. În faţa a 5.000 de spectatori, dintre care s-au distins trei regi - Ferdinand al României, Alexandru I al Iugoslaviei şi George al II-lea al Greciei - România a învins şi a pus mâna pe „Cupa Regelui Alexandru”. Iugoslavia a deschis scorul prin Sifer, în minutul 35, din penalty.
Peste 6 minute, Francisc Ronay a egalat pentru România, tot dintr-o lovitură de pedeapsă. În minutul 61, singurul etnic român din naţionala noastră, atacantul Aurel Guga, de la „U” Cluj, a marcat golul victoriei. România a jucat într-un echipament cumpărat din banii celui mai înstărit jucător din echipă, Elemer Hirsch!
Totodată, primul meci oficial al Turciei a fost împotriva României, disputat pe 26 octombrie 1923, pe Taksim Stadium din Istanbul, încheiat la egalitate, 2–2. Zeki Riza Sporel este considerat primul mare star al fotbalului turc, reușind o „dublă” în meciul cu „tricolorii”.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
