FOTBAL  »  Superliga  »  DERBYUL CONTINUĂ LA COMISIA DE DISCIPLINĂ

“Poate stau ei 2-3 ani prin tribune”

Articol de GSP - Publicat marti, 12 august 2008 00:00

Trică îi ameninţă pe giuleşteni după ce aceştia au cerut oficial suspendarea sa şi a lui Peralta

Rapid vrea să mai dea o lovitură Clujului. Ieri, giuleştenii au înaintat memorii la Comisia de Disciplină, vizaţi fiind Trică şi Peralta. Primul pentru un presupus conflict cu unul dintre secunzii lui Peseiro, iar argentinianul pentru faptul că l-a bruscat pe tehnicianul portughez la faza care a inflamat spiritele în Giuleşti. Trică a luat foc după aflarea veştii şi ameninţă cu represalii. "Nu înţeleg, pentru ce depun ei memoriu? Mai aveau puţin şi ne băteau în Giuleşti. Să nu se ţină de prostii că poate începem noi cu memoriile! Vor ajunge şi Peseiro şi alţii să stea cîte doi-trei ani prin tribune. Se fac de rîs. Au cîştigat, i-am felicitat, ce mai vor acum?", şi-a exprimat indignarea Trică.

Decarul clujenilor nu i-a iertat nici pe stranierii Rapidului, făcînd referire la staff-ul lui Peseiro. "M-a mai şi aşteptat unul la tunel, la sfîrşitul meciului. Incredibil! Au venit să mănînce în România o pîine albă. Să vezi ce de pîini negre or să mănînce ei dacă vor continua cu asemenea tîmpenii!", a încheiat Trică.

"Sperăm ca probele video să fie luate în calcul şi să se facă dreptate. Peralta l-a îmbrîncit pe Peseiro, iar Trică are mereu ieşiri nervoase. Poate-l mai liniştim puţin"
Cristian Costache, secretar general Rapid

"Trică i-a dat doi pumni lui Caixinha!"
Şefii Rapidului au explicat, într-un comunicat pe site-ul oficial, de ce au făcut memorii împotriva celor de la CFR: "Iniţial am vrut să renunţăm la acest demers, dar am realizat că singurii «şifonaţi» din această poveste ar ieşi cei doi antrenori rapidişti. Mult mai vinovaţi sînt Peralta şi Trică (acesta din urmă lovindu-l cu pumnul de două ori pe secundul Caixinha!), dar şi antrenorul Ioan Andone şi preparatorul fizic Paolo Potocnik, care au părăsit spaţiul tehnic. Ultimul i-a şi busculat pe antrenorii Peseiro şi Eduardo Goncalves".

Citește și:
Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis
Tenis

Performanță senzațională! Ștefania Uță, campioană mondială U20 la 400 de metri garduri
Atletism

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Stiri extrasport
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Cele 3 locuri din România care l-au cucerit pe spaniolul lui Dinamo: „Le-aș recomanda prietenilor”
Superliga

Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele
Profit.ro
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele "Polonez", cu produse din Europa de Est, inclusiv din România. Diaspora românească locală e printre principalii clienți țintă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”

Comentarii (21)
 •  12 August 2008, 12:12

Bai trica,bai muila spui de cei din staful tehnic al echipei ca au venit aici sa manance o paine alba , tu cand ai jucat afara ce ai mancat o paine alba sau un kkat ????

 •  12 August 2008, 11:26

trica devine cel mai nesuferit fotbalist din campionat.e injurat cam pe toate stadioanele.oricum anu asta cred k e ultimu lui an la cluj

 •  12 August 2008, 10:59

Bravo Trica!!!!Fortza CFR!Anul asta vom fi iar CAMPIONII ROMANIEI!!

Vezi toate comentariile (21)
Comentează