SPORTURI  »  TENIS  »  ȚIRIAC OPEN

Retrageri de ultim moment la Țiriac Open! Campionii precedentelor două ediții nu mai vin la București + Cine a primit wild-card

Flavio Cobolli, campionul en-titre al Țiriac Open, nu mai vine în România/Foto: Getty Images
Flavio Cobolli, campionul en-titre al Țiriac Open, nu mai vine în România/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat joi, 26 martie 2026 17:43 / Actualizat joi, 26 martie 2026 17:44

Cu câteva zile înainte de startul ediției din acest an a Țiriac Open, Flavio Cobolli (23 de ani, 14 ATP), Marton Fucsovics (34 de ani, 54 ATP) și Arthur Rinderknech (30 de ani, 27 ATP) s-au retras și nu vor mai veni la București. Așadar, favoritul numărul 1 va fi Gabriel Diallo (24 de ani, 37 ATP).

În perioada 30 martie – 5 aprilie, Centrul Național de Tenis „Simona Halep” din Capitală va găzdui o nouă ediție a Țiriac Open. Flavio Cobolli și Marton Fucsovics, ultimii doi câștigători ai competiției, își anunțaseră prezența la București, însă cei doi s-au răzgândit și nu vor mai participa la turneul din România.

Gabriel Diallo, numărul 37 mondial, va fi principalul favorit la titlu

În aceste condiții, favoritul numărul 1 la titlu va fi canadianul Gabriel Diallo, care a ajuns în turul 3 la Indian Wells și în turul 2 la Miami Open. De asemenea, vor fi prezenți la București Mariano Navone (25 de ani, 61 ATP), finalistul din 2024, și Sebastian Baez (25 de ani, 52 ATP), finalistul din 2025.

Organizatorii au acordat mai multe wild-card-uri românilor Filip Jianu (24 de ani, 243 ATP), Adrian Boitan (26 de ani, 307 ATP) și Radu David Țurcanu (20 de ani, 658 ATP), care vor intra direct pe tabloul principal.

„Mulțumesc organizatorilor pentru oportunitatea de a juca pe tabloul principal. Încă de anul trecut am văzut cât de mult contează meciurile la un nivel superior, cu jucători experimentați de la care putem învăța foarte mult. Contează foarte mult să simți pe teren care este nivelul real la care trebuie să ajungi pentru a fi top 100. Anul acesta îmi doresc să joc cel puțin la fel de bine ca anul trecut și să reușesc să aduc un român în fazele superioare ale turneului”, a declarat Jianu, citat de eurosport.ro.

La dublu vor participa perechile Nuno Borges/Victor Cornea și Alexandru Jecan/Bogdan Pavel.

„Pentru mine, un wild card este o oportunitate importantă de a evolua la nivel ATP 250, unde mă simt competitiv. Este și un semn de încredere din partea organizatorilor, care contează mult. Faptul că voi face echipă cu Nuno Borges îmi dă încredere și entuziasm. Abordez această oportunitate cu obiectivul clar de a transforma această șansă într-un parcurs cât mai puternic”, a afirmat Cornea.

Citește și:
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Campionate
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Superliga
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Tenis
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Superliga
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Profit.ro
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează