Argentina, fără Lionel Messi la Mondialul din vară?! Selecționerul aruncă „bomba”: „Nu ține de mine”

Lionel Messi, alături de selecționerul Lionel Scaloni // foto: Guliver/gettyimages
Lionel Messi, alături de selecționerul Lionel Scaloni // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat vineri, 27 martie 2026 16:47 / Actualizat vineri, 27 martie 2026 16:47

Lionel Scaloni (47 de ani), selecționerul Argentinei, susține că Lionel Messi (38) nu a decis încă dacă va juca la Campionatul Mondial din vară.

Peste câteva luni, La Albiceleste va încerca să-și apere titlul mondial cucerit în 2022.

În urmă cu puțin peste 3 ani, în Qatar, Messi a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, având o contribuție decisivă la cucerirea trofeului de către selecționata argentiniană.

Așteptările sunt ca multiplul câștigător al Balonului de Aur să joace și la ediția din acest an, desfășurată inclusiv în țara în care este legitimat la echipa de club, SUA, dar selecționerul Lionel Scaloni susține că participarea lui la turneul final este incertă.

Va juca Lionel Messi la Campionatul Mondial din vară? Selecționerul Scaloni: „Nu știu, ține de el”

„Este o întrebare mai degrabă pentru el. În ceea ce mă privește, cunoașteți poziția mea. Voi face tot posibilul pentru a mă asigura că va fi acolo. Sunt convins că, pentru binele fotbalului, trebuie să fie acolo, dar nu eu decid.

Ține de el, de starea lui mintală, de condiția lui fizică. Este însă dificil, pentru că nu doar argentinienii vor să-l vadă la treabă; toată lumea vrea.

Și eu vreau să fie acolo, dar el va decide. Și-a câștigat dreptul să ia această decizie cu inima împăcată. Dar nu există nicio grabă, știm că orice va decide va fi cel mai bine pentru echipă și pentru el. Însă sperăm să fie acolo”, a răspuns Scaloni, conform ESPN, în momentul în care a fost chestionat dacă Messi va juca la Campionatul Mondial.

În schimb, selecționerul Argentinei a confirmat că jucătorul lui Inter Miami va fi utilizat în amicalele din această lună, cu Mauritania sâmbătă noaptea (01:15), respectiv cu Zambia miercuri noaptea (02:15), ambele pe „La Bombonera” din Buenos Aires:

„Va juca în ambele meciuri, dar să vedem dacă o va face de la început. Să avem aceste două meciuri pe teren propriu reprezintă o oportunitate frumoasă pentru argentinieni să-l mai vadă [pe Messi] pe teren, să se bucure de ce ne bucurăm și noi când este aici”.

Lionel Messi a jucat de 10 ori pentru Inter Miami în 2026, cel mai recent pe 22 martie. A înscris 7 goluri în aceste partide.

Citește și:
Au intrat utilajele pe stadion imediat după „finala” de titlu din Superliga » „Oblemenco” va fi modernizat
Superliga
Au intrat utilajele pe stadion imediat după „finala” de titlu din Superliga » „Oblemenco” va fi modernizat
Gigi Becali și-a ironizat un rival, în direct la TV: „Când vorbiți cu el, întrebați înainte: «Câtă șampanie ați băut?»”
Superliga
Gigi Becali și-a ironizat un rival, în direct la TV: „Când vorbiți cu el, întrebați înainte: «Câtă șampanie ați băut?»”
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Wizz Air renunță la 6 zboruri din România
Profit.ro
Wizz Air renunță la 6 zboruri din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close