SPORTURI  »  TENIS  »  MASTERS 1000 MIAMI

Jannik Sinner face dubla Indian Wells-Miami, la 9 ani după Roger Federer! » Finală fragmentată de ploaie, dar controlată

Jannik Sinner, bucurie reținută după triumful de la Miami Foto: Imago Images
Jannik Sinner, bucurie reținută după triumful de la Miami Foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 30 martie 2026, 03:14 / Actualizat luni, 30 martie 2026 13:49

Numărul 2 mondial, Jannik Sinner (24 de ani) s-a impus în turneul Masters 1000 de la Miami, după o finală cu Jiri Lehecka (24 de ani, locul 22 ATP), 6-4, 6-4, reușind să bifeze Sunshine Double. Italianul cucerise și titlul de la Indian Wells, o premieră în cariera lui.

Finala de la Miami, cu un protagonist așteptat, Jannik Sinner, și altul surprinzător, Jiri Lehecka, a început la Hard Rock Stadium cu o întârziere de o oră și jumătate. Nu plouă doar la București, ci și în Florida, și nu e pentru prima dată când vremea încurcă planurile acolo.

Datele de start îl favorizau masiv pe italian, campionul din 2024 după o finală dominată cu Grigor Dimitrov. Și nu doar din acest motiv: Sinner e cel mai puternic pe hard dintre toate opțiunile de suprafață, iar asupra adversarului din ultimul act avea un ascendent copleșitor.

A câștigat cele trei dispute din circuitul ATP dintre ei fără să piardă set, pe cea mai recentă cu un zdrobitor 6-0, 6-1, 6-2 la Roland Garros 2025, dar și duelul inițial, din circuitul challenger, la Ostrava 2019.

Mai mult decât atât, Sinner a arătat o formă excelentă și la Indian Wells, unde s-a impus, arătând un tenis compact, greu de fisurat.

Finală cu start amânat de ploaie și încă o întrerupere

Jannik Sinner face dubla Indian Wells-Miami, la 9 ani după Roger Federer! » Finală fragmentată de ploaie, dar controlată
Jannik Sinner și Jiri Lehecka înaintea finalei de la Miami 2026 Foto: Imago Images

Când, în fine, jucătorii au pătruns pe teren și a început finala, echilibrul s-a păstrat preț de două game-uri. În al treilea au apărut deja două șanse de break pentru Jannik, apoi a treia, pe care a și valorificat-o. Game-ul următor a scos în față capacitatea de concentrare a fostului lider mondial: condus cu 40-0, a semnat patru puncte câștigătoare la rând, îndepărtând pericolul.

De partea cealaltă a fileului, Lehecka a jucat curajos, încercând să facă pe cât de mult posibil în fața adversarului său mai rutinat în finale de asemenea calibru. Pentru ceh, aceasta era prima, iar emoțiile pot influența masiv evoluția.

VIDEO. Rezumatul finalei dintre Jannik Sinner și Jiri Lehecka

Testul puterii lui de luptă a fost însă trecut cu bine în game-ul al nouălea, de peste 12 minute, cel mai lung din actul 1: a salvat două mingi de set ale numărului 2 mondial. La 4-4 însă, Sinner făcut break, apoi a executat un game expeditiv, smuls la zero și setul odată cu el, în 46 de minute, 6-4.

Abia se reluase meciul cu partea secundă, când ploaia și-a făcut rondul și a ajuns iar la Hard Rock Stadium. Înfruntarea s-a întrerupt la 15-30 pe serviciul cehului. S-a reluat peste o oră și jumătate, cu un cer mai limpede și mai albastru. Prognoza anunța posibilă ploaie abia peste alte trei ceasuri.

jannik Sinner, campion la Miami pentru a doua oară

Nu s-a ajuns însă acolo. Au fost două game-uri în care Lehecka și-a ținut cu greu serviciul adăugând o linguriță de frustrare în calmul lui Jannik. S-a concentrat însă atunci când a trebuit, la 4-4, când și adversarului i-a tremurat mâna. Break și apoi un game câștigat la zero de italian, închis la fileu, acolo unde vrea să vină mai des și de acum încolo, 6-4.

O victorie clară, așteptată, confirmată pentru numărul 2 ATP, deși de data aceasta a avut o replică mai bună din partea cehului. Nu îndeajuns însă.

7trofee de categorie Masters 1000 are Jannik Sinner în palmares: Canada 2023, Miami 2024, 2026, Cincinnati 2024, Shanghai 2024, Paris 2025, Indian Wells 2026

Jannik Sinner izbutește să facă Sunshine Double, la 9 ani de la cea mai recentă reușită, cea a lui Roger Federer. Încă o premieră aurită în cariera încă foarte tânără a italianului.

Jucători care au reușit Sunshine Double

  • Novak Djokovic 2011, 2014, 2015, 2016
  • Roger Federer 2005, 2006, 2017
  • Jim Courier 1991
  • Michael Chang 1992
  • Pete Sampras 1994
  • Marcelo Rios 1998
  • Andre Agassi 2001
  • Jannik Sinner 2026

Este, de asemenea, doar a patra oară în istorie când și la feminin, și la masculin se rotunjește dubla Indian Wells-Miami. Aryna Sabalenka a cucerit ambele titluri în 2026, la fel ca Sinner. Precedentele acestei prestigioase realizări sunt în 1994 – Steffi Graf, Pete Sampras –, 2005 – Kim Clijsters, Roger Federer – și 2016 – Victoria Azarenka, Novak Djokovic.

1.151.380de dolari este premiul în bani pentru învingătorul Jannik Sinner, 612.340 de dolari revenind finalistului Jiri Lehecka

Nu e niciodată ușor să stau în fața voastră după ce am pierdut o finală, dar dacă e să pierd în fața cuiva, prefer să fie contra ta, Jannik. Felicitări ție și echipei tale, faceți mereu o treabă grozavă. A fost un turneu foarte bun, am venit aici fără să fiu într-o formă bună, dar am reușit să revin la nivelul dorit. Sunt fericit și trist în același timp și poate data viitoare voi ridica eu trofeul – Jiri Lehecka

Întâi și întâi, Jiri, mă bucur să te văd revenind și jucând la un asemenea nivel, știu că ai avut probleme medicale. Ești o persoană extraordinară, la fel și echipa ta. Mulțumesc echipei mele, mereu mă împingeți să dau totul. Sunt fericit cu nivelul pe care l-am produs aici. Mulțumesc publicului, m-ați susținut și când lucrurile nu mergeau bine – Jannik Sinner

Citește și:
Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”
Special
Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”
Bun prieten cu Lucescu, Gigi Becali comentează cumpăna selecționerului: „Nu știați?”
Nationala
Bun prieten cu Lucescu, Gigi Becali comentează cumpăna selecționerului: „Nu știați?”
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 i-a furat inima antrenoarei-patroană din România
Superliga
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 i-a furat inima antrenoarei-patroană din România
Intră la negocieri pentru numirea lui Olăroiu pe banca tehnică
Campionate
Intră la negocieri pentru numirea lui Olăroiu pe banca tehnică
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Profit.ro
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează