Articol de Sergiu Alexandru - Publicat marti, 31 martie 2026, 14:08 / Actualizat marti, 31 martie 2026 14:08
După ce a trecut de Senat, unde a fost aprobat, proiectul de lege care propune ca anul 2027 să fie declarat „Anul Ilie Năstase” va fi miercuri pe ordinea de zi în Camera Deputaților. Iar, din informațiile GSP.ro, proiectul va fi aprobat.
Inițiată de mai mulți deputați AUR, PSD, POT și deputați neafiliați, propunerea legislativă urmează ca miercuri să fie pe ordinea de zi în Camera Deputaților, care este for decizional. La finalul lunii februarie, proiectul a fost aprobat, însă a iscat ceva tensiuni.
Proiectul care prevede ca 2027 să fie „Anul Ilie Năstase” va fi aprobat
Din informațiile obținute de Gazeta Sporturilor, inițiatorii proiectului sunt siguri că acesta va fi aprobat, urmând ca apoi să fie trimis către președintele Nicușor Dan pentru promulgare.
„Miercuri va fi pe ordinea de zi, după ce luni și marți am avut discuții pe această temă și pe altele. Și va trece fără emoții, pentru că avem o susținere importantă, chiar dacă parlamentarii USR s-au opus în Senat și în discuțiile de la Comisii.
Au argumentat că se vor face cheltuieli prea mari, dar COSR se va ocupa de tot, așa cum se ocupă, într-un mod foarte frumos, de «Anul Nadia Comăneci». Eu zic că trebuie să-l onorăm pe Ilie Năstase, unul dintre cei mai mari sportivi din istorie”, a declarat pentru Gazeta Sporturilor un parlamentar.
În 2027 se vor aniversa 60 de ani de când Ilie Năstase, care pe 19 iulie va împlini 80 de ani, a câștigat primul trofeu din carieră, la Cannes.
De ce 2027? Sunt cel puțin trei elemente esențiale care fundamentează cadrul temporal al acestui proiect. În primul rând, Ilie Năstase va sărbători 80 de ani în vara anului viitor, moment aniversar cu totul și cu totul deosebit, pe care îl vom cinsti astfel și vom oferi, în același timp, personalităților remarcabile ale societății românești recunoașterea și aprecierea pe care le merită în timpul vieții lor.
Apoi, în 2027 se vor împlini 60 de ani, sărbătoare rotundă și cu profunde semnificații, de la primul turneu câștigat de Ilie Năstase (Cannes 1967), care a reprezentat începutul carierei sale formidabile, astfel că vom marca simbolic și circular o carieră care a făcut cinste atâtor generații de români.
Nu în ultimul rând, vom celebra „2026 – Anul Nadia Comăneci”, astfel că o consecință naturală ne îndreaptă spre această propunere legislativă. Va fi completarea galeriei unice, de maximă performanță și reprezentare românească la nivel mondial prin sport: Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi.
Toate acestea reprezintă, fiecare în parte și împreună, argumente evidente pentru care „2027 – Anul Ilie Năstase” devine, indubitabil, o consecință firească și, implicit, încă un prilej, până la urmă, pentru români de a beneficia, cu mândrie și afecțiune, de imaginea și proiectele acestei personalități.
– motivarea inițiatorilor proiectului de lege
USR s-a opus
La votul din Senat, dar și la cel din Comisia pentru Tineret și Sport, USR a decis să nu susțină proiectul de lege. Iar parlamentarii s-au abținut de la vot, susținând că prin aceste proiecte se consumă din bugetul Guvernului și că ar putea fi un prilej pentru a se cheltui, cu dedicație, anumite sume de bani.
„Sigur că trebuie să ne cinstim personalitățile. Ne trebuie un moment zero în care să găsim un mecanism prin care să avem, mai degrabă, în grupurile politice o discuție despre această avalanșă de proiecte, prin înaintarea anului X sau Y, pentru că altfel se va dilua importanța și semnificația lor.
Asta fără să cenzurăm dreptul senatorilor și deputaților de a iniția un act normativ, pentru că nimeni nu poate face acest lucru și fiecare este liber să propună ce consideră. În momentul în care aceste proiecte devin nesfârșite, intrăm într-o zonă în care își pierd relevanța”, a spus senatoarea USR Violeta Alexandru, în plen.