INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Gianluigi Buffon a decis și el să demisioneze, după gestul șefului Federației din Italia: „Așa este corect”

Gianluigi Buffon // foto: Imago Images
Gianluigi Buffon // foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 02 aprilie 2026 17:58 / Actualizat joi, 02 aprilie 2026 18:36

Gianluigi Buffon, șef de delegație al Italiei, a demisionat din rolul său după ce Squadra Azzura a ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2026.

După ce italienii au pierdut barajul cu Bosnia și Herțegovina (1-1, 1-4 după loviturile de departajare), ministrul Sportului, Andrea Abodi, i-a solicitat demisia președintelui Federației, Gabriele Gravina.

Acesta a anunțat astăzi că demisionează din funcția de președinte al Federației Italiene de Fotbal.

La scurt timp, și Gianluigi Buffon a scris un mesaj pe Instagram în care a anunțat că eliberează postul. Legendarul portar se afla în funcție din 2023.

Gianluigi Buffon a demisionat, după ce Italia a ratat calificarea la Campionatul Mondial

„Să-mi prezint demisia la un minut după finalul meciului cu Bosnia era un gest imperativ, care venea din adâncul sufletului. Spontan, la fel ca lacrimile și durerea din inimă pe care știu că o împărtășesc cu voi toți. Mi s-a cerut să amân decizia pentru a le oferi tuturor timp de reflecție.

Acum, că președintele Gravina a ales să facă un pas înapoi, mă simt liber să fac ceea ce consider a fi un act de responsabilitate. Deși sunt sincer convins că am construit mult la nivel de spirit și de grup alături de Gattuso și toți colaboratorii, în puținul timp avut la dispoziție la națională, obiectivul principal era să readucem Italia la Campionatul Mondial. Și nu am reușit.

Este corect să las celor care vor veni libertatea de a alege persoana pe care o vor considera cea mai potrivită pentru a-mi ocupa funcția.

A reprezenta echipa națională este pentru mine o onoare și o pasiune care mă mistuie încă de când eram copil. Am încercat să-mi îndeplinesc rolul cu toată energia, privind spre toate sectoarele pentru a fi un liant, un element de dialog și sinergie între diversele echipe de tineret, încercând să structurez, împreună cu responsabilii, un proiect care, pornind de la cei mai tineri, să ajungă până la naționala U21.

Toate acestea pentru a regândi modul în care sunt crescute talentele viitoarei echipe naționale de seniori. Am cerut și am obținut includerea câtorva figuri importante, cu experiență solidă, care, alături de competențele deja existente, dau viață acestor schimbări necesare, cu o viziune pe termen mediu și lung. Fac asta pentru că eu cred în politica meritocrației și a specializării sarcinilor. Va rămâne la latitudinea celor în măsură să judece calitatea acestor alegeri.”

Păstrez totul în inimă, cu recunoștință pentru privilegiul și învățătura pe care, chiar și în acest epilog dureros, mi le lasă această experiență intensă. Forza Azzurri pentru totdeauna”, a transmis Gianluigi Buffon, conform Tutto Mercato Web.

  • Ca jucător Gianluigi Buffon a strâns 176 de selecții la naționala Italiei din 1997 când a debutat până în 2018.

  • Italia a ratat pentru a treia oară consecutiv calificarea la un Campionat Mondial. În tot acest timp în care nu și-au asigurat prezența la un turneu final mondial, italienii au reușit să câștige un Campionat European.

Citește și:
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Declarațiile managerului de la Universitar
Nationala
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Declarațiile managerului de la Universitar
Orașul din România cu 65000 locuitori se pregătește de inaugurarea unei săli de 5 stele! Lucrările, 96% finalizate
Altele
Orașul din România cu 65000 locuitori se pregătește de inaugurarea unei săli de 5 stele! Lucrările, 96% finalizate
Destinație-surpriză pentru Mihai Popescu: „Da, căutăm un fundaș central!”
Superliga
Destinație-surpriză pentru Mihai Popescu: „Da, căutăm un fundaș central!”
Mouratoglou a strâns vedetele ATP în cea mai spectaculoasă arenă din lume! Imagini senzaționale
Tenis
Mouratoglou a strâns vedetele ATP în cea mai spectaculoasă arenă din lume! Imagini senzaționale
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (8)
AdiOvi
AdiOvi  •  03 Aprilie 2026, 05:43

Ehh poftim, spuneţi-i asta lui Burleanu. Spuneţi-i despre etică, respect, profesionalism şi spirit naţionalist. Vă va rîde în nas. Ca o ultimă aroganţă individul s-a şi re-ales cu surle şi trompete. Alţi 4 ani dezastruoşi, după care alţi 10 de recuperare, dar asta numai în cazul în care apare unul super competent şi binevoitor. Dar parcă vad că tot unul ca el apare; asta în cazul în care Burleanu renunță cu adevărat aşa cum spune. Noroc bun performanţă.

mishu_74
mishu_74  •  02 Aprilie 2026, 21:04

in orice societate normala, atunci cand nu esti capabil sa ti duci la bun sfarsit mandatul pentru care ai fost investit, ca e la stat ori la privat, ori ti se cere demisia, ori esti destituit din functie. sobolanii astia de la FRF in schimb, vor fi in stare sa raspunda ca trebuie continuat, ca sunt singurii care au experienta, ca trebuie reparat acolo unde s-a gresit si ca nu conteaza de cate ori cazi, ci de cate ori te ridici. orice, doar pentru a tine de scaunele alea, pentru ca par a fi sudati in ele. ce onoare?! ce demnitate?! alea e pentru prosti! :)))

michael
michael  •  02 Aprilie 2026, 19:20

Un gest firesc!! Asta înseamnă să ai demnitate, și să recunoști că nu a fost suficient ceea ce ai făcut, pentru atingerea obiectivului. La noi, ”bondarii” de la FRF s-au ”împănat” mai bine, și-au umplut burțile și conturile, dar ca să aibă un minim regret pentru nivelul la care a ajuns fotbalul nostru și să-și prezinte demisia de onoare, nici vorbă. Cu toții ar fi trebuit să plece, dar la nesimțirea pe care-i caracterizează, nu putem emite astfel de pretenții.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează