SPORTURI  »  TENIS  »  ȚIRIAC OPEN

FOTO Finalistul de la Țiriac Open 2024 își regăsește tenisul insipirat la București: „E greu când te antrenezi și nu primești nimic în schimb”

Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda +7   FOTO
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda

Articol de , , - Publicat vineri, 03 aprilie 2026 22:06 / Actualizat vineri, 03 aprilie 2026 22:11

Argentinianul Mariano Navone (25 de ani, locul 60 ATP) s-a calificat în penultimul act de la Țiriac Open, după o bătălie dură contra slovacului Alex Molcan (28 de ani, numărul 189 mondial), 3-6, 6-2, 6-3, în două ore și 19 minute. E prima sa semifinală ATP de la București 2024 încoace.

O bătălie tipică de zgură au oferit Mariano Navone și Alex Molcan într-o zi înghesuită cu meciuri la Țiriac Open, în care s-au jucat și partide din turul 2, dar și din „sferturi”, și pe tabloul de simplu, și pe cel de dublu.

Cei doi au schimbat lovituri aprige, au alergat, au avut răbdare, s-au tentat cu scurte, au scos din trusă câte un lob, au depus efort și au oferit, până la urmă, o partidă în care rezultatul nu a fost sigur până când nu s-a disputat ultima minge – în ciuda scorului care putea sugera altceva.

Învingător a fost, în cele din urmă, argentinianul, cu un procentaj mai bun de reușită pe primul serviciu, cu mai multe șanse de break per total și cu o prezență mai vizibilă la fileu. Cifrele sunt însă foarte apropiate, 23 de lovituri câștigătoare și 45 de erori neforțate pentru Molcan, 20-41 raportul în cazul lui Navone.

„A fost un meci dificil pentru mine. În primul set, am făcut multe greșeli. Molcan, în schimb, nu a greșit. Așa că a fost o luptă extrem de tactică și fizică, inclusiv în setul al treilea. În setul al doilea, am început ceva mai bine. Conduceam cu 4-0, apoi 5-0. Apoi, la 5-2, lucrurile au devenit mai dificile”, a descris partida Mariano.

„Iar în setul al treilea, eram la 1-3. Atunci am schimbat câteva lucruri în jocul meu. Am lovit mingea mai repede. Mai înalt. El, pe de altă parte, nu a avut timp de odihnă după meciurile jucate, așa că am profitat de asta”, a continuat argentinianul.

Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
+2 FOTO

Și apoi, la 4-3, am lovit toate mingile mai înalt. Apoi am folosit forehand-ul pentru a obține câteva lovituri, iar la 5-3, a fost un joc foarte tensionat pentru mine și, de asemenea, pentru el. Dar, în cele din urmă, am salvat situația. L-am învins. Așa că sunt foarte fericit acum”, a rotunjit el rezumatul disputei.

Mariano Navone, din nou într-o semifinală ATP: „Anul trecut, pe vremea asta, mă aflam în cădere în clasament”

Una care îl duce după doi ani într-o nouă semifinală ATP, precedenta fiind tot aici, la București, atunci ajungând chiar în finală. Ce înseamnă asta pentru el? „Foarte mult. Doi ani de antrenament, de joc, de speranțe și nu e ușor pentru noi”, a spus Navone, emoționat.

„Ne antrenăm în fiecare zi pentru a ocupa locurile mai bune, pentru a avea situații mai bune în turneu, pentru a câștiga trofee. Și când te antrenezi mult și muncești din greu, iar apoi nu primești nimic, e dificil”, s-a confesat fostul număr 29 mondial.

Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
+2 FOTO

„Anul trecut, pe vremea asta, mă aflam în cădere în clasament. Înainte de Roland Garros, eram pe locul 97. Deci, cu acel clasament, e mai normal să joci un challenger decât un turneu ATP. Așa că, acum, sunt într-o situație diferită. Joc mai bine, cred. Și mentalitatea mea e mai bună”, a continuat.

Acum am 25 de ani, nu 23, 24. Am doi ani în plus de experiență. Pentru mine, este important. Mâine voi juca din nou o semifinală. Pentru mine, este cu adevărat special și, de asemenea, o recunoaștere”, a subliniat argentinianul, care are două finale ATP în palmares, ambele în 2024.

Mariano Navone: „Aveam nevoie de mai multă încredere”

La finalul lui 2025, a disputat câteva turnee challenger în America de Sud, tocmai pentru a-și îmbunătăți poziția în ierarhia mondială. „Anul trecut, am luat acea decizie pentru că jucam bine, dar nu câștigasem meciuri înainte de US Open. Ultimele meciuri pe care le-am câștigat pe hard au fost la Winston-Salem. Apoi, la US Open și în circuitul asiatic, am fost eliminat în primul tur, în primul tur, în primul tur”, a detaliat Mariano.

Așa că am ales această cale pentru că aveam nevoie de mai multă încredere. Trebuia să câștig câteva meciuri, să joc din nou pe zgură. A fost o decizie foarte bună, pentru că am câștigat un turneu, am ajuns în sferturile de finală la alte două. Așa că a fost bine pentru încrederea mea”, a asigurat el.

A făcut acest lucru și după ce a ieșit repede în turneul de la Indian Wells. A mers în Republica Dominicană, la Cap Cana, la un turneu challeger, și l-a câștigat. „Cel mai important lucru, cred, a fost să joc la Cap Cana. Am câștigat Cap Cana. Încrederea crește”, a adăugat Navone.

Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
+2 FOTO

Mariano Navone, antrenor de marcă în echipa sa

De la Indian Wells are și o echipă nouă, cu Alberto Mancini (56 de ani), fost căpitan al echipei de Cupa Davis a Argentinei, antrenor principal, secondat de Dante Gennaro, cel care se află la București cu Mariano.

„În acest moment, Alberto este în Rosario, în orașul său, acolo locuiește”, spune zâmbind. „Dar suntem o echipă. Lucrăm împreună și cu preparatorul meu de pregătire fizică. În a doua săptămână, am câștigat un turneu. Așadar, nu-i rău. Dar să mă antrenez cu Alberto este ceva special pentru mine”, a accentuat Navone.

A fost un jucător foarte bun. A fost numărul opt mondial. A antrenat mulți jucători, pe Mariano Puerta, Guillermo Coria, Nicolas Lapentti, Pablo Cuevas, Fabio Fognini. A antrenat în multe locuri. Are multă experiență în antrenamente. Sunt foarte fericit să lucrez cu el. Învăț în fiecare zi. Pentru mine, este foarte important să-l văd. Modul în care vorbește, modul în care spune lucrurile. Este atât de simplu. E foarte frumos să lucrez cu el”, a spus Mariano.

Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
Mariano Navone în „sfertul” cu Alex Molcan la Țiriac Open Foto: Cristi Preda
+2 FOTO

A vorbit apoi despre vremea de la București, cu temperaturi scăzute, ploaie. Prezent pentru al treilea an la rând la Țiriac Open, Navone a experimentat tot. „Anul trecut a fost nebunie, a nins în ziua semifinalelor”, și-a amintit el. „Sper ca mâine să nu fie așa”, a adăugat râzând.

„Primăvara în Argentina este similară cu ce este aici. Uneori plouă, alteori e vânt. Acum însă, aici a plouat foarte mult și e dificil, mingile devin moi, terenul la fel. Dar trebuie să te adaptezi în fiecare zi. Nu poți controla vremea sau starea terenurilor. În cele din urmă, eu vreau doar să joc. Sunt un jucător de tenis normal care vrea să joace, indiferent de condiții”, a conchis Mariano Navone.

Sâmbătă, o va face iar aici, la București. Într-o nouă semifinală ATP, într-un loc unde este iubit, susținut, ovaționat. Îl va întâlni acolo pe olandezul Botic van de Zandschulp, favoritul 8, în prima lor confruntare ATP. Sud-americanul are însă o victorie asupra batavului, anul trecut, în challengerul de la Braunschweig, pe zgură, 6-3, 7-5. Cât va conta, rămâne de văzut.

Citește și:
Au aruncat cu hârtie igienică în Rădoi: semnificația gestului!
Superliga
Au aruncat cu hârtie igienică în Rădoi: semnificația gestului!
Gigi Becali a avut 4 clienți după FC Botoșani - FCSB: „Poate a venit momentul să mă retrag”
Superliga
Gigi Becali a avut 4 clienți după FC Botoșani - FCSB: „Poate a venit momentul să mă retrag”
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Stiri extrasport
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Adrian Porumboiu a analizat fazele controversate din Botoșani - FCSB 3-2, apoi a izbucnit: „Nici dacă era blat!”
Superliga
Adrian Porumboiu a analizat fazele controversate din Botoșani - FCSB 3-2, apoi a izbucnit: „Nici dacă era blat!”
FOTO Lanț gigant de magazine a deschis în România prima unitate
Profit.ro
FOTO Lanț gigant de magazine a deschis în România prima unitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează