FOTBAL  »  Superliga  »  STADIONUL DINAMO

VIDEO + FOTO Lucrări blocate la stadionul Dinamo! Imagini cu sectorul care nu poate fi dărâmat, după intervenția ANAF » Ce zice șeful CS Dinamo

Cum arată lucrările la stadionul Dinamo - 4 aprilie 2026 // FOTO: Andrei Furnigă (GSP) +46   FOTO
Cum arată lucrările la stadionul Dinamo - 4 aprilie 2026 // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)

Articol de , , - Publicat duminica, 05 aprilie 2026, 02:07 / Actualizat duminica, 05 aprilie 2026 02:08

La Dinamo, lucrările la stadion înaintează cu greu în această perioadă, iar buldozerele sunt blocate de birocrație și ANAF. Asta în timp ce președintele de la CS Dinamo, Ionuț Popa, continuă să declare că problemele se vor remedia în scurt timp.

Lucrările la stadionul Dinamo au început pe 19 ianuarie. De atunci, totul s-a mișcat într-un ritm alert, spre bucuria fanilor, care simțeau că visul de a vedea echipa alb-roșie pe un stadion modern este tot mai aproape.

FOTO. Care este stadiul lucrărilor la stadionul Dinamo

Cum arată lucrările la stadionul Dinamo - 4 aprilie 2026 // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)
Cum arată lucrările la stadionul Dinamo - 4 aprilie 2026 // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)
Cum arată lucrările la stadionul Dinamo - 4 aprilie 2026 // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)
Cum arată lucrările la stadionul Dinamo - 4 aprilie 2026 // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)
Cum arată lucrările la stadionul Dinamo - 4 aprilie 2026 // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)
+41 FOTO

Tribuna oficială de la Dinamo încă nu a fost demontată

Bătrâna arenă din Șoseaua „Ștefan cel Mare” se încăpățânează să rămână în picioare. Până acum, a fost demolată o mare parte din stadion, iar acum mai sunt de pus la pământ tribuna 1, tribuna oficială, o parte din peluză și un stâlp de nocturnă. Iar lucrările înaintează cu greu.

Față de acum o lună, la precedenta vizită a Gazetei Sporturilor, firma de construcții a pus la pământ trei dintre stâlpii de nocturnă și a scos complet gazonul și cimentul de sub pista de atletism. Iar de la intrarea în complex au fost defrișați mai mulți copaci. Însă tribuna oficială continuă să rămână la locul ei, iar situația este blocată în acest moment.

Pe 24 martie, Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, susținea că nu sunt probleme majore și că totul se va remedia rapid: „Încă nu a ieșit autorizația de construire, dar se va rezolva în curând. Tribuna nu o vom demola, ci o vom demonta. Iar ce demontăm vom da acelei societăți. Este treaba celor de la societatea în faliment ce fac cu resturile. Ca să demontăm acea tribună este nevoie să punem niște piloni și este nevoie de autorizație. Dar se rezolvă rapid, fără probleme”.

De atunci, nu s-a mai lucrat la acea zonă a stadionului, tribuna oficială și lojile fiind încă în picioare.

ANAF a blocat demolarea la stadionul Dinamo!

Problema este una de natură juridică, totul fiind pe masa Consiliului Creditorilor entității ACS FC Dinamo, care aparține lui Nicolae Badea și care deține lojile de la tribuna oficială. Firma a intrat în faliment, iar bunurile din care creditorii ar putea recupera bani nu pot fi distruse.

Cel mai mare creditor al societății falimentare este ANAF, care are de recuperat o datorie de 1,5 milioane de lei. La masa credală mai sunt înscriși foști angajați, jucători, antrenori și firme care au prestat servicii pentru ACS FC Dinamo, dar Consiliul Creditorilor a fost de acord cu demolarea tribunei. Însă ANAF s-a opus. Iar legea nu permite distrugerea bunurilor unei companii în faliment, așa că demolarea este blocată pentru moment.

Între timp, Nicolae Badea a vrut să achite datoria către ANAF, din informațiile GSP.ro. Doar că legea nu îi permite, fiindcă el este președintele Consiliului de Administrație al ACS FC Dinamo, care este în faliment.

Deși problema este la loji, tribuna oficială nu poate fi dărâmată fără a le distruge, astfel că Clubul Sportiv Dinamo, care se ocupă de demolare, a sistat lucrările la această zonă pentru a nu risca să încalce legea.

VIDEO. Cum arată lucrările la stadionul Dinamo

Ionuț Popa: „În una sau două săptămâni, după Paște, se va demonta”

Președintele CS Dinamo, Ionuț Popa, a declarat din nou că nu sunt probleme majore și că totul se va remedia în curând.

„Da, tribuna oficială nu s-a demontat încă, dar nu ne încurcă. Se va demola până la urmă. Noi așteptăm niște autorizații pentru piloni și fundație. Din acea tribună oficială, statul trebuie să încerce să recupereze niște bani. Nu putem spune că nu valorează nimic. Așa este procedura. Dar nu sunt probleme. În una sau două săptămâni, după Paște, se va demonta”, a spus Ionuț Popa pentru Gazeta Sporturilor.

Noul stadion Dinamo ar trebui să fie gata în 2028

Un consorțiu condus de compania Bog'Art, situată în mod constant în top 5 firme de construcții din România, a câștigat contractul pentru ridicarea noului stadion Dinamo. Acesta va avea o capacitate de 25.000 de locuri.

Pe 16 aprilie 2025, ziua semnării contractului, Bog'Art estima 2027 ca anul în care noul stadion are să fie gata. Dar noile estimări, având în vedere tergiversarea lucrărilor, sunt că arena va fi gata cel mai devreme în 2028, termenul de execuție fiind de 25 de luni.

Alte caracteristici ale noului stadion:

  • Spații generoase pentru echipe: 4 vestiare, 2 săli de încălzire, zone pentru staff-ul tehnic și oficiali

  • O lojă mare pentru presă

  • Zone dedicate spectatorilor cu dizabilități

  • Spații VIP, ce includ 12 loje de tip skybox, un lounge de ospitalitate de peste 400 mp, loje private și un restaurant

  • Parcare VIP privată cu până la 200 de locuri

  • Tribune complet acoperite

  • Zone de antrenament, centru de recuperare sportivă, cazare la fața locului și un heliport, care va deservi Spitalul de Urgență Floreasca

Cum arată lucrările la stadionul Dinamo - 4 aprilie 2026 // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)
Cum arată lucrările la stadionul Dinamo - 4 aprilie 2026 // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)
Cum arată lucrările la stadionul Dinamo - 4 aprilie 2026 // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)
Cum arată lucrările la stadionul Dinamo - 4 aprilie 2026 // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)
Cum arată lucrările la stadionul Dinamo - 4 aprilie 2026 // FOTO: Andrei Furnigă (GSP)
+41 FOTO
Citește și:
Starea lui Mircea Lucescu s-a înrăutățit! A fost mutat la Terapie Intensivă + Familia antrenorului a fost la Spitalul Universitar
Nationala
Starea lui Mircea Lucescu s-a înrăutățit! A fost mutat la Terapie Intensivă + Familia antrenorului a fost la Spitalul Universitar
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Tenis
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Dacia lansează un nou model în vară, la doar 6.000 de euro » De 20 de ani nu a mai existat așa ceva
Noutati auto
Dacia lansează un nou model în vară, la doar 6.000 de euro » De 20 de ani nu a mai existat așa ceva
La 5 zile după calificarea la Mondial, jucătorii încă sărbătoresc cu zeci de mii de oameni pe străzi! Plângere oficială la FIFA: „Federația i-a blocat acolo!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
La 5 zile după calificarea la Mondial, jucătorii încă sărbătoresc cu zeci de mii de oameni pe străzi! Plângere oficială la FIFA: „Federația i-a blocat acolo!”
FOTO Germanii compară Dacia Sandero Stepway cu Audi Q2. „Merită diferența de 20.000 de euro?”
Profit.ro
FOTO Germanii compară Dacia Sandero Stepway cu Audi Q2. „Merită diferența de 20.000 de euro?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”


Comentarii (10)
pernobil
pernobil  •  05 Aprilie 2026, 18:34
Postat de 2026 pe 05 Aprilie 2026, 12:49

Esti tare, dar tare de tot, primarul a facut ilegalitati avizand lucrarile pentru construirea unui stadion in locul...unui stadion ?!? Ridicola afirmatie !

Da, nu vad de ce te mira asta. Pentru ca nu e doar stadion->stadion, se construieste cu totul altceva acolo. Iar situatia juridica a stadionului vechi trebuia clarificata de catre cei care dadeau avizele. Asimilat stadionului este o bucata de cladire ce nu apartine de cei ce au luat autorizatii. Aia nu sunt de acord cu demolarea bunului pana nu isi primesc banii. Culmea, este STATUL ! care in prea putine randuri si-a cerut drepturile cand a fost vorba de combinatii din astea.

vanboben
vanboben  •  05 Aprilie 2026, 13:43

De noaptea minții! Avem o firma aflată in faliment care are datorii si la ANAF! Președintele CA al firmei aflate in faliment vrea sa plătească datoria către ANAF, dar nu poate pentru ca nu-i permite legea?

2026
2026  •  05 Aprilie 2026, 12:49
Postat de pernobil pe 05 Aprilie 2026, 11:58

Poate ii cereti explicatii si primarului de la sect 2, despre autorizatiile si avizele ce le-a dat pt stadionul asta. Ca legal nu pare ca sunt in acest moment, deci nu erau nici acum xluni cand s-au semnat actele…

Esti tare, dar tare de tot, primarul a facut ilegalitati avizand lucrarile pentru construirea unui stadion in locul...unui stadion ?!? Ridicola afirmatie !

Vezi toate comentariile (10)
Comentează