FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - U CLUJ

LIVE Rapid - U Cluj » Avantaj minim la pauză

Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP) +24   FOTO
Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de , , , - Publicat duminica, 05 aprilie 2026, 20:31 / Actualizat duminica, 05 aprilie 2026 21:21

Rapid - U Cluj, în etapa 3 din play-off-ul Superligii, se joacă în aceste momente, liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe DigiSport 1 și PrimaSport 1. Partida a început la ora 20:31 și pune față în față locul 3 și liderul campionatului.

Programul complet al etapei 3 din play-off-ul Superligii

LIVE » Rapid - U Cluj 1-0

  • A marcat: Vulturar '20

  • Click AICI pentru statistici

  • Aproximativ 6.000 de spectatori în tribunele arenei din Giulești. Amintim că 10 sectoare sunt închise la meciul din această seară.

  • Claudiu Petrila joacă astăzi meciul cu numărul 100 la Rapid, o bornă specială marcată înainte de meci cu un tricou înrămat, primit de la președintele clubului, Victor Angelescu.

Cadre spectaculoase de la golul lui Cătălin Vulturar:

Cătălin Vulturar, sărbătorind golul // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Cătălin Vulturar, sărbătorind golul // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Cătălin Vulturar și colegii rapidiști, sărbătorind golul // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Cătălin Vulturar, sărbătorind golul // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP)
+19 FOTO

Rapid - U Cluj, echipe de start:

RAPID (4-3-3): Aioani - Onea, Pașcanu, Kramer, Borza - Moruțan, Vulturar, Grameni - Dobre (cpt.), D. Paraschiv, Petrila
Rezerve: Iliev - Ciobotariu, Manea, Sălceanu, Christensen, Hromada, K. Keita, G. Gheorghe, Talisson, Hazrollaj, Koljic
Antrenor: Costel Gâlcă

U CLUJ (4-1-2-3): Gertmonas - Chinteș, I. Cristea, Coubiș, Chipciu (cpt.) - Bic - Nistor, Drammeh - Stanojev, Lukic, O. Mendy
Rezerve: Lefter - Mikanovic, J. Cisse, Capradossi, Miguel Silva, Codrea, Murgia, Pall, Gheorghiță, Fabry, Postolachi, Trică
Antrenor: Cristiano Bergodi

Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş - Braşov)
A1: Marica Mihai Marius (Bistriţa - Bistriţa Năsăud)
A2: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe - Covasna)
Arbitru VAR: Flueran Viorel Nicusor (Craiova - Dolj)
Arbitru AVAR: Rusandu Lucian (Sfântu Gheorghe - Covasna)
R1: Mihuleac Gabriel (Iaşi - Iaşi)
Obs. arbitri: Dumitrescu Eduard (Piteşti - Argeş)

UPDATE ora 20:05 | Familia Șucu la meci

Voie bună în loja conducerii Rapidului înaintea meciului. Cadre cu acționarul majoritar Dan Șucu și soția Diana:

Diana Șucu / foto: Ionuț Iordache (GSP)
Diana și Dan Șucu / foto: Ionuț Iordache (GSP)
Dan Șucu / foto: Ionuț Iordache (GSP)
Dan Șucu / foto: Ionuț Iordache (GSP)
Diana și Dan Șucu / foto: Ionuț Iordache (GSP)
+19 FOTO

UPDATE ora 19:50 | Imagini cu 40 de minute înaintea meciului

Portarii au ieșit la încălzire, locurile în tribune încep să se ocupe. Câteva cadre surprinse de fotoreporterul Ionuț Iordache înaintea meciului:

Imagini înainte de Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Imagini înainte de Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Imagini înainte de Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Imagini înainte de Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP)
+18 FOTO

Sosirea celor de la U Cluj:

VIDEO cu sosirea delegației Rapidului

UPDATE ora 18:55 | Cristiano Bergodi, încă îndrăgit de rapidiști

Fost antrenor în Giulești, Cristiano Bergodi, acum pe banca Universității, a fost solicitat la autografe de unii suporteri ai Rapidului, care încă îl au la inimă pe tehnicianul italian.

Imagini înainte de Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Imagini înainte de Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Imagini înainte de Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP)
+18 FOTO

UPDATE ora 18:50 |Dobre, cel mai solicitat la autografe

Scene inedite la sosirea autocarului Rapidului. Câțiva fani ai Rapidului i-au așteptat pe jucători pentru a-i încuraja. O parte dintre ei s-au oprit pentru poze și autografe, ritual rezervat mai degrabă pentru finalurile meciurilor. Cel mai mult a stat Dobre, care a coborât ultimul din autocar.

Imagini înainte de Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Imagini înainte de Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Imagini înainte de Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP)
+18 FOTO

„Claudiu, hai cu două goluri în seara asta” a strigat un fan rapidist către Claudiu Petrila.

UPDATE ora 18:40 | Gazonul nu pare în cea mai bună stare:

Imagini înainte de Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Imagini înainte de Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Imagini înainte de Rapid - U Cluj // foto: Ionuț Iordache (GSP)
+18 FOTO

UPDATE ora 18:30 | Ultimele informații din Giulești

Reporterii GSP transmit de la stadion că:

  • S-a deschis stadionul pentru suporterii care și-au cumpărat bilete pentru turul organizat.

  • Forțele de ordine au intrat în dispozitiv și deja verifică toate mașinile care intră în incinta stadionului.

  • S-a terminat controlul arenei de către firma de pază.

  • Observatorul Eduard Alexandru e deja prezent la stadion.

  • Echipele de salvare se instalează. Două defibrilatoare au fost aduse pentru două dintre cabinetele medicale dedicate suporterilor.

  • Jandarmeria face controale deja și celor de la firma de pază. În ultima perioadă au fost depistate mai multe atestate false de profesie.

  • Galeria lui U Cluj este așteptată în jurul orei 19:30 să ajungă la stadion, adusă de Jandarmerie de la Gara de Nord.

  • În jur de 5.000 de locuri sunt blocate în această seară. Zonele respective au fost blocate cu garduri și bandă delimitatoare.

  • Este primul meci și pentru directorul sportiv Marius Bilașco, ajuns la stadion cu mult înainte de ora 18:00.

UPDATE | Lotul ales de Costel Gâlcă: Leo Bolgdao s-a accidentat

„Lotul pentru duelul cu U Cluj.Leo Bolgado a suferit o accidentare la genunchi și este indisponibil”, au transmis giuleștenii pe rețelele de socializare

  • Portari: Dejan Iliev, Marian Aioani

  • Fundași: Alexandru Pașcanu, Lars Kramer, Denis Ciobotariu, Răzvan Onea, Robert Sălceanu, Cristi Manea, Andrei Borza

  • Mijlocași: Dina Grameni, Jakub Hromada, Cătălin Vulturar, Tobias Christensen, Kader Keita, Olimpiu Moruțan, Gabriel Gheorghe

  • Atacanți: Elvir Koljic, Claudiu Petrila, Drillon Hazrollaj, Alexandru Dobre, Daniel Paraschiv, Talisson

Rapid - U Cluj » Avantaj minim la pauză

  • „Studenții” nu se pot baza pe serviciile lui Issouf Macalou, unul dintre cei mai buni fotbaliști. Acesta trece prin momente delicate după ce tatăl lui și-a pierdut viața.

Clasamentul la zi din play-off

VIDEO | Costel Gâlcă, declarații înainte de Rapid - U Cluj

Vorbind despre meciul cu U Cluj, Gâlcă se gândește doar la trei puncte duminică seara:

„Ne așteaptă un meci dificil, cu o echipă care nu a pierdut de 8 meciuri, cred, o echipă care în sezonul regulat a câștigat aici, după o fază fixă, pentru noi este important să avem inspirația în ultima treime. A fost un meci închis, echilibrat, dar au avut inspirație și pe greșelile noastre s-a decis meciul.

Totdeauna când o echipă câștigă vine cu încredere, ne dorim foarte mult să câștigăm acest meci, e important, mai ales că venim după un meci pierdut la Cluj, cu CFR, e important să luăm cele 3 puncte.

Jucătorii de la lot sunt destul de bine, bineînțeles, Aioani a avut o greșeală, se mai fac greșeli, la echipa de club e obișnuit să joace foarte mult, să inițieze foarte mult.

La echipa națională nu sunt așa omogeni, poate sunt jucători care au jucat prima dată. În general, echipele care inițiază de jos, atrag adversarul, au reușite foarte, foarte mari și câștigă foarte multe meciuri”, a declarat Gâlcă.

VIDEO | Cristiano Bergodi, pe primul loc cu U Cluj: „Pentru moment, noi stăm cu picioarele pe pământ”

Cristiano Bergodi continuă să le ceară propriilor jucători să rămână cu picioarele pe pământ, chiar dacă au ajuns până pe locul 1. Italianul speră ca golgeterul campionatului, Jovo Lukic, să mai marcheze 5-6 goluri până la finele sezonului.

„Pentru moment, noi stăm cu picioarele pe pământ. E normal să fim bucuroși, avem încredere pentru viitor, dar fiecare meci e foarte greu în play-off și vom vedea cum vom fi în Giulești după această pauză.

Eu mă bucur mult pentru Jovo, pentru că, în acest moment, e terminalul nostru. E un jucător care are, până acum, un sezon foarte bun, foarte reușit și sper ca, până la sfârșitul campionatului, să mai adauge cinci, șase goluri”, a explicat Bergodi.

Rapid - U Cluj | Date-cheie despre meci, filtrate de statisticianul GSP Liviu Manolache

  • Nouă victorii, patru rezultate de egalitate și trei înfrângeri au înregistrat giuleștenii în campionatul curent pe teren propriu.

  • Ardelenii au câștigat nouă dintre precedentele 10 partide disputate pe prima scenă, singurul insucces din acest interval fiind cel din 7 februarie 2026, CFR Cluj - Universitatea Cluj 3-2.

  • Rapid a înscris 15 goluri din faze fixe, dintre care opt în urma unor cornere.

  • Universitatea Cluj este formația cu cele mai puține goluri încasate din momente statice, doar patru (singura fără gol primit în urma unui corner).

  • Partida ar putea consemna și un duel la vârf între cei mai buni marcatori din acest sezon, Jovo Lukic - 16 goluri (U Cluj / toate din acțiune), respectiv Alexandru Dobre 15 (două din penalty).

  • 11 contribuții ofensive a strâns Issouf Macalou pe prima scenă în acest an calendaristic (cinci goluri, șase assist-uri), cele mai multe dintre toți jucătorii cu minute în 2026.

  • Partida va fi una specială pentru Cristiano Bergodi, care i-a antrenat pe giuleşteni în trei sezoane, 2007/2008 (fără înfrângere în 13 meciuri), 2014/2015 și 2023/2024 (calificare în play-off), de numele tehnicianului italian legându-se ultimul trofeu câştigat de Rapid, Supercupa României din 2007.

  • Cristiano Bergodi vs. Rapid în toate competiţiile: 12 jocuri - trei victorie - trei remize - șase înfrângeri.

  • Duelul dintre Rapid și Universitatea Cluj este cel mai vechi din istoria actualului campionat, prima confruntare directă având loc în cel de-al doilea sezon în care întrecerea internă s-a desfăşurat în sistem divizionar, 1933/1934. Pe 26 noiembrie 1933, elevii lui Adalbert Molnar (U) au învins pe teren propriu cu 2-1 (Graţian Sepi, Silviu Ploeşteanu / Ştefan Boblea). În retur, la Bucureşti (21 aprilie 1934), ceferiştii au obţinut la rândul lor victoria cu 1-0, golul fiind marcat de Geza Medve, atacantul „giuleştenilor" aflându-se la debut. În ediţia amintită, ambele echipe au cumulat câte 17 puncte (U Cluj - locul 3, CFR București - locul 4).

  • În total, cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 102 ori, de 43 de ori s-au impus giuleștenii, de 41 ori au câștigat ardelenii, iar alte 18 partide s-au terminat la egalitate.

  • Palmares cu Rapid gazdă: 51 de jocuri - 31 victorii Rapid - 5 remize - 15 succese U Cluj.

  • Cea mai mare diferenţă înregistrată pe prima scenă: cinci goluri, de cinci ori 5-0 (de trei ori pentru U Cluj - de două ori pentru Rapid).

  • Ultimul succes bifat de bucureșteni în disputele din Superligă: 23 iulie 2023, U Cluj - Rapid 0-3.

  • Cea mai recentă confruntare din campionat: 31 ianuarie 2026, Rapid - U Cluj 0-2.

Citește și:
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Ultimele informații de la Spitalul Universitar
Nationala
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Ultimele informații de la Spitalul Universitar
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Tenis
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Cum au fost surprinși Dan și Diana Șucu cu câteva minute înainte de Rapid - U Cluj
Superliga
Cum au fost surprinși Dan și Diana Șucu cu câteva minute înainte de Rapid - U Cluj
Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului
Volei
Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului
FOTO Germanii compară Dacia Sandero Stepway cu Audi Q2. „Merită diferența de 20.000 de euro?”
Profit.ro
FOTO Germanii compară Dacia Sandero Stepway cu Audi Q2. „Merită diferența de 20.000 de euro?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”


Comentarii (7)
proprietarypoet
proprietarypoet  •  05 Aprilie 2026, 19:59

Rapid va castiga sau va face egal.

mafa
mafa  •  05 Aprilie 2026, 19:24

Deci GSP-ul nu are echipele de start ci numai loturile pentru acest meci !!!...cu o oră înaintea partidei !!!....halal.

Ninel2
Ninel2  •  05 Aprilie 2026, 19:01

cit plateste chirie nea Mircea Crisan pt stadion la CFR?

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!