SPORTURI  »  VOLEI  »  CUPA ROMÂNIEI

Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului

FOTO: Facebook @scmzalau
FOTO: Facebook @scmzalau

Articol de - Publicat duminica, 05 aprilie 2026 19:46 / Actualizat duminica, 05 aprilie 2026 23:03

Băieții de la SCM Zalău au câștigat Cupa României la volei. În timpul setului cu numărul 4 al finalei, adversarii de la Corona Brașov au încălcat regula cu privire la numărul minim de sportivi români aflați pe parchet.

În fața a 1250 de spectatori prezenți în sala polivalentă din Blaj, SCM Zalău și Corona Brașov au luptat pentru primul trofeu al sezonului în voleiul românesc.

Așa cum era de așteptat, finala Cupei a fost echilibrată. Brașovenii și-au adjudecat primul set (25-20). Au urmat două manșe în dreptul Zalăului (27-25 și 25-14).

Finala Cupei, decisă la „masa verde”

Actul cu numărul 4 a fost unul lung. SCM a irosit două mingi de trofeu, Corona s-a impus 34-32. Fanii așteptau un decisiv intens, dar n-au mai avut șansa să vadă vreun serviciu.

Zalăul a obținut victoria la „masa verde”, din cauza unei încălcări de regulament a adversarilor. La scorul de 24-23, în setul cu numărul 4, Brașovul nu a avut doi voleibaliști români în joc, lucru confirmat și în comunicatul Federației:

Sălăjenii au contestat însă faptul că pe parcursul setului 4, la 24-23 pentru ei, Brașovul a avut un singur jucător roman pe teren! După verificările video, s-a observat că regula de a avea minimum doi români pe teren fusese, într-adevăr, încălcată! În aceste condiții, finalul setului nu a mai contat, iar Zalăul a câștigat cu 3-1, setul 4 la masa verde!

În ciuda acestui final, a fost un meci senzațional, în care ambele echipe au arătat un volei de cea mai bună calitate. Cu 600 de suporteri în spate, care au făcut o atmosferă senzațională, zălăuanii s-au bucurat la final de a șasea Cupă a României. Zece ani trecuseră de la precedentul trofeu câștigat

- Comunicat FR Volei

Antrenorul Brașovului, Maurizio Castellano, a avut astăzi pe foaia de joc 13 voleibaliști. Dintre ei, 6 erau români, potrivit documentelor oficiale de pe site-ul Federației: Marian Ciubotaru, Mihai-Ioan Popovici, Andrei Laza, Ștefan Lupu, Mihai Tarța și Ioan Băcilă.

Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului
Maurizio Castellano

  • SCM Zalău și Corona Brașov sunt calificate și în sferturile de finală ale campionatului.

  • Zalăul a câștigat cu 3-2 primul meci al seriei cu Rapid. Returul este programat pe 9 aprilie, de la ora 20:00, la București.

  • Corona Brașov a fost învinsă de Dinamo în primul meci, scor 1-3. Returul se va juca pe 9 aprilie, de la ora 20:00, sub Tâmpa.

  • Celelalte sferturi de finală sunt Steaua - Știința Politehnica București (3-2 în tur) și Arcada Galați - SCMU Craiova (3-1 în tur).

Volei Alba Blaj a câștigat trofeul fetelor, după o finală palpitantă contra lui Dinamo București, scor 25-13, 15-25, 25-14, 21-25, 19-17. Bucureștencele au avut 8-3 în decisiv și au irosit 3 mingi de meci!

6 trofeeare SCM Zalău în Cupa României: 1998, 1999, 2012, 2015, 2016 și 2026

Citește și:
Au intrat utilajele pe stadion imediat după „finala” de titlu din Superliga » „Oblemenco” va fi modernizat
Superliga
Au intrat utilajele pe stadion imediat după „finala” de titlu din Superliga » „Oblemenco” va fi modernizat
Gigi Becali și-a ironizat un rival, în direct la TV: „Când vorbiți cu el, întrebați înainte: «Câtă șampanie ați băut?»”
Superliga
Gigi Becali și-a ironizat un rival, în direct la TV: „Când vorbiți cu el, întrebați înainte: «Câtă șampanie ați băut?»”
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Wizz Air renunță la 6 zboruri din România
Profit.ro
Wizz Air renunță la 6 zboruri din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (4)
securinamo89
securinamo89  •  06 Aprilie 2026, 09:46

Conteaza doar cele trei seturi.Bravo Luis.

Neacsnae
Neacsnae  •  06 Aprilie 2026, 00:26
Postat de corduneamu pe 05 Aprilie 2026, 22:36

Si la fete exact ce a previzibil, un obicei impamantenit de ani de zile la Blaj, sala din resoect trebuie sa strige la fiecare. Eci fificil, ARBITRII SUNT CU NOI. Au fost si de data asta.

In ce limbă ai scris, tataie? E praf exprimarea ta. Pune mâna și învață să scrii corect gramatical că-i jale sau mai bine renunță să faci comentarii.

corduneamu
corduneamu  •  05 Aprilie 2026, 22:36

Si la fete exact ce a previzibil, un obicei impamantenit de ani de zile la Blaj, sala din resoect trebuie sa strige la fiecare. Eci fificil, ARBITRII SUNT CU NOI. Au fost si de data asta.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close