INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

După ce a fost condamnat la închisoare, fostul jucător al lui Manchester City a pierdut casa lui Cristiano Ronaldo și 11,5 milioane de euro

Adam Johnson, în timpul procesului în urma căruia a fost condamnat
Adam Johnson, în timpul procesului în urma căruia a fost condamnat

Articol de - Publicat miercuri, 08 aprilie 2026 18:52 / Actualizat miercuri, 08 aprilie 2026 19:31

Adam Johnson (38 de ani) a executat jumătate din pedeapsa cu închisoare pentru activitate sexuală cu o minoră și a fost eliberat în 2019.

La zece ani după ce a fost arestat și condamnat pentru activitate sexuală cu o suporteră a lui Sunderland în vârstă de 15 ani și pentru corupere de minori, Adam Johnson rămâne în afara fotbalului.

Fostul jucător de la Manchester City, Sunderland și Middlesbrough a fost găsit vinovat de o infracțiune de activitate sexuală cu o minoră, fiind achitat de o a doua acuzație similară. După ce a executat jumătate din pedeapsa de șase ani de închisoare la care a fost condamnat, a fost eliberat pe cauțiune în martie 2019. De atunci, viața sa este foarte diferită de vremurile de glorie din fotbal.

Adam Johnson a pierdut fosta casă a lui Cristiano Ronaldo

Deși încheierea prematură a carierei l-a lăsat fără aproximativ 10 milioane de lire sterline (11,5 milioane de euro), bani care urma să îi revină din salarii și sponsorizări, Adam Johnson a beneficiat totuși de situația financiară asigurată în perioada în care juca la Manchester City: câștiga 80.000 de lire sterline (92.000 de euro) pe săptămână și locuia într-un conac de 4 milioane de lire sterline (4,6 milioane de euro) care îi aparținuse lui Cristiano Ronaldo.

Potrivit presei engleze, Johnson și-a reconstruit viața alături de mama celor doi copii ai săi, Stacey Flounders, cu care s-a împăcat în timpul pandemiei, după o despărțire survenită în timpul procesului judiciar.

După ce a fost condamnat la închisoare, fostul jucător al lui Manchester City a pierdut casa lui Cristiano Ronaldo și 11,5 milioane de euro
Adam Johnson în perioada în care evolua la Manchester City // Foto: Sky Sports

Adam Johnson s-a mutat într-o casă mult mai ieftină după problemele avute cu legea

Cuplul s-a întors în nord-estul Angliei, schimbând o proprietate de 1,8 milioane de lire sterline (2 milioane de euro) cu o casă evaluată la 470.000 de lire sterline (540.000 de euro), dar trăiesc fără probleme financiare.

„Banii au jucat un rol important. El nu a mai lucrat de când și-a încheiat cariera de fotbalist”, a declarat pentru Daily Mail un membru al familiei, sub anonimat. „A strâns suficienți bani în timpul carierei pentru a putea avea un stil de viață foarte bun, fără griji. Au o viață plăcută, copiilor nu le va lipsi nimic.”

„Fericit”, „ocupat” și cu „mulți prieteni”, așa l-a descris mătușa sa, Irene Welsh, în timp ce un fost coleg vorbește despre un „tată suburban tipic”, cu un nou sentiment de „calm și acceptare”, care „a fost în cele din urmă îmblânzit”. Golful, care e pasiunea lui, îi mai ține de urât.

Citește și:
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”
Campionate
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Tenis
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Englezii de la Daily Mail au făcut azi anunțul-șoc: Manchester City va fi retrogradată!
Campionate
Englezii de la Daily Mail au făcut azi anunțul-șoc: Manchester City va fi retrogradată!
S-a aflat abia acum » Burleanu a intrat în vestiarul naționalei și l-a demis pe selecționer: iată de ce!
Nationala
S-a aflat abia acum » Burleanu a intrat în vestiarul naționalei și l-a demis pe selecționer: iată de ce!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează