FOTBAL  »  Superliga  »  TRAGEDIE

„Troglodiți și diletanți amărâți” » Discursul-manifest al lui Mircea Lucescu din 1972, scos din arhive

Mircea Lucescu, Wembley, 1969, foto: Guliver/gettyimgaes
Mircea Lucescu, Wembley, 1969, foto: Guliver/gettyimgaes

Articol de - Publicat sambata, 11 aprilie 2026 12:56 / Actualizat sambata, 11 aprilie 2026 13:30

Pentru legendarul Mircea Lucescu, fotbalul a depășit granițele dreptunghiului verde. Cel mai titrat antrenor român a fost dintotdeauna un adept al ideii că jucătorii trebuie să aibă o cultură generală cât mai bogată. Iar acest lucru reiese și dintr-un interviu senzațional apărut în urmă cu, Atenție!, 54 de ani în revista „Teatrul”.

În 1972, Mircea Lucescu avea 27 de ani. Trecuseră doi ani de când era liderul României la Campionatul Mondial din Mexic și de când făcea schimb de tricouri cu legendarul Pele.

Încă de atunci, Mircea Lucescu avea înrădăcinată în minte ideea importanței teatrului și artei în viața de zi cu zi. Declara să asistă la spectacole tot timpul, uneori chiar la 4 pe săptămână. Pentru deceniile care aveau să urmeze, și-a insuflat mentalitatea către sute de jucători care i-au trecut prin mână.

Mai jos, interviul oferit de Mircea Lucescu în 1972 în revista „Teatrul”, readus în prim-plan acum de jurnalistul Ionuț Sociu:

Mircea Lucescu, în 1972: „Fotbalul de azi cere la rândul său şi un bagaj serios de cunoştinţe din toate domeniile: artă, ştiinţă, cultură”

„Sper că dumneavoastră n-o să mă ironizați și nici n-o să îmi faceți o caricatură defăimătoare, așa cum mi s-a întâmplat cu câțiva ani în urmă, când am îndrăznit să mărturisesc că-mi place Apollinaire sau Eluard.

Există la noi o tristă şi înrădăcinată prejudecată, după care noi, «actorii» spectacolului secolului, fotbalul, am fi nişte troglodiţi, nişte diletanţi amărâți.

Vorbeam odată cu Pittiş şi cu Caramitru, care-mi spuneau că teatrul modern de azi cere performanţă sportivă, că s-a dus vremea actorului care joacă imobilizat în fotoliu. Fotbalul de azi cere la rândul său şi un bagaj serios de cunoştinţe din toate domeniile: artă, ştiinţă, cultură etc.

Eu merg la teatru tot timpul. Câteodată mă duc în... asalt şi văd câte patru spectacole pe săptămână. Plăcându-mi foarte mult poezia, am fost la toate spectacolele de poezie ale Radioteleviziunii.

Foarte mulţi actori m-au impresionat; dar mai ales Irina Răchiţeanu-Şirianu, cu modul ei simplu, sensibil şi profund prin care a pătruns şi a redat taina versurilor.

Extraordinar mi s-a părut spectacolul de poezie susţinut de Caramitru, Pittiş şi Elena Caragiu la Teatrul Bulandra. De altfel, la acest teatru nu mi-a scăpat nici o montare. De la «Play Strindberg» la «Leonce şi Lena», de la «D-ale carnavalului» până la «Scrisoarea pierdută» a lui Ciulei”.

„Am citit toate piesele de teatru americane şi englezeşti care s-au tipărit la noi şi am întâlnit piese extrem de interesante”

„Găsesc foarte interesante şi foarte utile aceste diferite formule de înscenare ale aceleiaşi piese. Păcat că se aplică atât de rar. Păcat şi că teatrul nostru, cu interpreţi atât de mari, nu întreprinde incursiuni mai largi în domeniul teatrului antic, clasic şi mai ales al teatrului modern contemporan.

Am citit toate piesele de teatru americane şi englezeşti care s-au tipărit la noi şi am întâlnit piese extrem de interesante, care nu ştiu de ce nu se şi joacă. Am citit pasionanta piesă a lui Peter Weiss, «Marat/Sade», pe care n-a cuprins-o, până în prezent, nici un teatru în repertoriul său. Am văzut la Liverpool o montare a piesei «Scripcarul pe acoperiș».

M-a tulburat prin perfecțiune, prin integrarea organică a muzicii și a plasticii, prin acuitatea ideii, exprimată printr-un joc original, de o mare spontaneitate.

Mă întreb, apoi, de ce nu se reiau acele spectacole-lectură. Acele lecții de istorie teatrală, ilustrate cu fragmente sau cu piese întregi atât de necesare în educația spectatorului adult sau copil.

Vorbesc aici în numele copilului meu, pe care l-aş obliga să meargă la asemenea spectacole cu piesa citită dinainte, aşa cum pasionaţii muzicii obişnuiesc să se ducă la concert cu partitura în mână. Actorii ar răspunde, cred cu însufleţire unor asemenea acţiuni, care ar avea, sper, şi priză la public”.

Mircea Lucescu, mentor pentru generații întregi

Ulterior, când a devenit antrenor, și-a îndrumat elevii să își îmbogățească bagajul de cunoștințe din afara fotbalului, i-a îndemnat să meargă la facultate și a încercat pe cât posibil să-i introducă în lumea culturii.

„Il Luce” obișnuia să-și ducă fotbaliștii la teatru și la muzeu în timpul cantonamentelor și deplasărilor prin Europa. Recent, după moartea lui Mircea Lucescu, Claudiu Vaișcovici, fost atacant la Dinamo, a povestit că a ajuns să vadă Muzeul Luvru datorită lui mentorului său.

Mircea Lucescu a scris istorie în fotbal

Cariera antrenorului Mircea Lucescu. Infografie GSP.RO
Cariera antrenorului Mircea Lucescu. Infografie GSP.RO
Cariera antrenorului Mircea Lucescu. Infografie GSP.RO
Cariera antrenorului Mircea Lucescu. Infografie GSP.RO
Cariera antrenorului Mircea Lucescu. Infografie GSP.RO
+21 FOTO

  • Mircea Lucescu a făcut primii pași în fotbal la Dinamo București, echipă de care se leagă cea mai mare parte a carierei sale. A mai evoluat la Știința București și Corvinul Hunedoara.

  • Ca jucător, a câștigat 7 titluri de campion și o Cupă a României, toate cu Dinamo.

  • De-a lungul carierei de antrenor, le-a pregătit pe Corvinul, echipa națională a României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, naționala Turciei și Dinamo Kiev.

  • A câștigat 36 de trofee în cariera de tehnician: de 9 ori campionatul Ucrainei, de 8 ori Cupa Ucrainei, de 7 ori Supercupa Ucrainei, de 3 ori Cupa României, de 2 ori campionatul României, de 2 ori campionatul Turciei, precum și Cupa UEFA, Supercupa Europei, Supercupa Rusiei și Cupa Anglo-Italiană.

Citește și:
Titularul incontestabil al lui Dinamo prelungește contractul până în 2028!
Superliga
Titularul incontestabil al lui Dinamo prelungește contractul până în 2028!
Sârbii anunță: FCSB a făcut ofertă pentru mijlocaș
Superliga
Sârbii anunță: FCSB a făcut ofertă pentru mijlocaș
Fiul lui Michael Schumacher și-a făcut oficial apariția cu frumoasa Clara » Noua iubită este violonistă
Stiri extrasport
Fiul lui Michael Schumacher și-a făcut oficial apariția cu frumoasa Clara » Noua iubită este violonistă
Ferrari, epic FAIL după lansarea primului supercar 100% electric: „Arată ca un telefon! Rămâneți la făcut pizza!” » Prăbușire brutală la Bursă
Noutati auto
Ferrari, epic FAIL după lansarea primului supercar 100% electric: „Arată ca un telefon! Rămâneți la făcut pizza!” » Prăbușire brutală la Bursă
FOTO Fabrică celebră a comunismului, cu o istorie de peste 100 de ani, acum în faliment, va fi transformată, cu bani UE
Profit.ro
FOTO Fabrică celebră a comunismului, cu o istorie de peste 100 de ani, acum în faliment, va fi transformată, cu bani UE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (7)
RockyIV
RockyIV  •  11 Aprilie 2026, 22:21
Postat de Catalynn_99 pe 11 Aprilie 2026, 13:20

Dar mai lăsați-l băi nene să se odihnească și pe noi să ne priască Paştile!

Si așa, răposatul nu a câștigat niciun trofeu pentru România! Ca nea Imi! A câștigat pentru turci, ucrainieni! După 90 pe noi de abia dacă ne-a mai băgat in seamă! El luase deja urma banilor!

Dincontra
Dincontra  •  11 Aprilie 2026, 17:37
Postat de Ninel2 pe 11 Aprilie 2026, 16:14

de aia nea Mircea n-a inteles ce se intimpla la meciurile cu Irlanda de Nord sau Skonto Riga, era ocupat sa citeasca Apollinaire

Apollinaire a fost motivul pt care nu ai trecut tu în clasa a III-a?

Ninel2
Ninel2  •  11 Aprilie 2026, 16:14

de aia nea Mircea n-a inteles ce se intimpla la meciurile cu Irlanda de Nord sau Skonto Riga, era ocupat sa citeasca Apollinaire

Vezi toate comentariile (7)
Comentează