FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - DINAMO

Gruia, tărâm interzis pentru Dinamo! Trei victorii în două decenii, iar CFR Cluj surclasează „haita” la orice capitol: „Ei jucau în cupele europene, noi ne chinuiam”

CFR Cluj - Dinamo, etapa 30 din Superliga // FOTO: Imago Images +12   FOTO
CFR Cluj - Dinamo, etapa 30 din Superliga // FOTO: Imago Images

Articol de , - Publicat sambata, 11 aprilie 2026, 14:02 / Actualizat sambata, 11 aprilie 2026 14:02

În această etapă, în tentativa de a-și relansa șansele la un loc de cupe europene via campionat, Dinamo se va deplasa pe terenul celor de la CFR Cluj, chiar în ziua de Paște, de la ora 21:00, în Gruia, loc fortăreață impenetrabilă pentru „haită”.

„Câinii” au nouă eșecuri consecutive în inima Transilvaniei, iar ultima victorie datează tocmai din 2017, când Dinamo marșa către un titlu 19, care nu s-a consumat nici până în prezent. La finalul respectivei partide, roș-albii, cu Penedo, Busuladzic sau Nistor în teren, treceau temporar pe primul loc în ierarhie, până la partidele celor de la FCSB și Viitorul Constanța, împingând lupta la titlu până la finalul campionatului.

Rezultatele înregistrate de Dinamo pe terenul celor de la CFR Cluj, din 2017 încoace:

  • 9 martie 2026: CFR Cluj - Dinamo 2-0

  • 15 martie 2025: CFR Cluj - Dinamo 3-1

  • 14 iulie 2024: CFR Cluj - Dinamo 3-2

  • 23 februarie 2024: CFR Cluj - Dinamo 4-0

  • 6 martie 2022: CFR Cluj - Dinamo 4-1

  • 5 aprilie 2021: CFR Cluj - Dinamo 1-0

  • 27 iulie 2019: CFR Cluj - Dinamo 1-0

  • 19 august 2018: CFR Cluj - Dinamo 3-1

  • 10 august 2017: CFR Cluj - Dinamo 1-0

  • 6 mai 2017: CFR Cluj - Dinamo 0-3

Ce echipă alinia Dinamo la victoria din 2017:

Penedo - Romera, Nedelcearu, Dielna, St. Filip - Mahlangu, Busuladzic - Palic, Hanca, Nistor - Nemec
Au intrat pe parcurs: Bumba, Rivaldinho, Bawab
Rezerve neutilizate: Cerniauskas, Maric, Oliva, Șerban
Antrenor: Cosmin Contra

Marc - Lopes, Larie, Mureșan, Camora - Rus, Deac - Păun, Omrani, Nouvier - Bud era echipa folosită de Vasile Miriuță pentru respectiva partidă. Liviu Antal, Nascimento și Sârbu au mai intrat, Horj, Peteleu, Sorsa și Vâtcă rămânând rezerve neutilizate.

Steliano Filip, Sergiu Hanca și Claudiu Bumba, de la punctul cu var, au semnat atunci reușitele bucureștenilor.

+7 FOTO

CFR Cluj o domină pe Dinamo de două decenii

De altfel, de la promovarea „feroviarilor” în luminile reflectoarelor din fotbalul românesc, se împământește ideea că „Dr. Constantin Rădulescu” nu este doar un complex pentru dinamoviști, ci o „bestia nera”. În 21 de ani, Dinamo s-a impus de doar trei ori cu CFR Cluj, în deplasare!

Se mai întâmpla pe 5 noiembrie 2011, când Marius Niculae reușea o „doppietta” pe final de partidă pentru o remontada și un succes cu 3-2, după ce Dănciulescu a deschis scorul, dar și pe 6 aprilie 2013, când același Dănciulescu a fost autorul unei victorii „italienești” cu 1-0.

De altfel, emergența trupei în alb și vișiniu pe prima scenă a sportului „rege” intern coincide și cu metamorfozarea polilor de putere în L1, devenind, alături de FCSB, cea mai importantă echipă: la capitolul trofee, pe plan financiar și privind participările în competițiile continentale.

În această perioadă, CFR a bifat următoarele performanțe, care i-au cimentat permanent numele în istoria fotbalului românesc:

  • 8 titluri - 2008, 2010, 2012, 2018, 2019, 2020, 2021, 2022

  • de două ori vicecampioană a României

  • 5 golgheteri în Superligă - Gregory Tade (2014-2015), George Țucudean (2017-2018), George Țucudean (2018-2019), Philip Otele (2023-2024), Louis Munteanu (2024-2025)

  • 5 Cupe ale României - 2008, 2009, 2010, 2016, 2025

  • 4 Supercupe - 2009, 2010, 2018, 2020

  • 8 participări în grupele unei competiții europene - 3 Liga Campionilor, 3 Europa League, 2 Conference League

În aceeași perioadă, cabinetul de trofee al „câinilor” nu s-a înmulțit semnificativ, cu un singur titlu, în sezonul 2006-2007, o Cupă a României (2012), o Supercupă, câștigată chiar în fața CFR-ului, tot în 2012, și o Cupă a Ligii, în 2017. Roș-albii au trecut și prin tranșeele din „B”.

Dacă CFR a simțit aerul european pe miticele Old Trafford, Olimpico sau Stamford Bridge, Dinamo are doar trei prezențe în grupele europene în perioada 2005-2026, ajungând, o singură dată în șaisprezecimi, după un parcurs bun într-o grupă cu Beșiktaș, Club Brugge, Leverkusen și Tottenham.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 62 de ori: de 29 de ori au câștigat clujenii, de 21 de ori s-au impus bucureștenii, iar alte 12 partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu CFR gazdă: 31 jocuri - 18 victorii CFR Cluj - 6 remize - 7 succese Dinamo. Primul joc a avut loc pe 28 noiembrie 1948, Dinamo - CFR 1-0, gol Marin Apostol. Antrenorii celor două echipe erau Rudolf Wetzer, respectiv Nicolae Munteanu.

CFR e un adversar tare. În ultimii ani, ei jucau în cupele europene, noi ne chinuiam. În acest sezon i-am bătut, ne aducem aminte de golul lui Soro, a fost o victorie importantă pentru noi. Trebuie să câștigăm și în deplasare.

- Zeljko Kopic, la conferința de presă premergătoare disputei cu CFR Cluj

Citește și:
„Așa ceva n-ați mai văzut!” » Turcii, uluiți după ce l-au observat pe Șumudică la priveghiul lui Mircea Lucescu
Superliga
„Așa ceva n-ați mai văzut!” » Turcii, uluiți după ce l-au observat pe Șumudică la priveghiul lui Mircea Lucescu
Apropiatul lui Mircea Lucescu a plecat spre București pentru priveghi, dar s-a întors din drum » Ce l-a frustrat
Superliga
Apropiatul lui Mircea Lucescu a plecat spre București pentru priveghi, dar s-a întors din drum » Ce l-a frustrat
Stadionul de 1,3 miliarde de dolari va găzdui cele mai multe meciuri la Campionatul Mondial din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Stadionul de 1,3 miliarde de dolari va găzdui cele mai multe meciuri la Campionatul Mondial din 2026
Ivan Savvidis, 8 milioane de euro pentru cele două dorințe ale lui Răzvan Lucescu
Campionate
Ivan Savvidis, 8 milioane de euro pentru cele două dorințe ale lui Răzvan Lucescu
Record de viteză în România la circulația cu trenul, pe ruta Sighișoara-Simeria
Profit.ro
Record de viteză în România la circulația cu trenul, pe ruta Sighișoara-Simeria
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Cine a fost Mircea Lucescu, în cuvintele lui: „Tata cu o gaură în plămâni și împușcat în picior, la Cotul Donului! Sunt creația cărții, difuzorului și a balonului de cârpă”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!