INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Arsenal a primit un „croșeu puternic”! Reacția lui Mikel Arteta după eșecul care pune titlul în primejdie

Mikel Arteta // foto: Guliver/gettyimages
Mikel Arteta // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat sambata, 11 aprilie 2026 17:44 / Actualizat sambata, 11 aprilie 2026 17:48

Mikel Arteta (44 de ani), antrenorul lui Arsenal, a comentat înfrângerea suferită de liderul din Premier League cu Bournemouth, 1-2 în etapa 32. Rezultatul a readus-o pe Manchester City în lupta la titlu: dacă va câștiga toate meciurile care i-au rămas, echipa lui Pep Guardiola are șanse bune să se încununeze campioană!

Ultimele 3 săptămâni au fost de coșmar pentru Arsenal: echipa antrenată de Mikel Arteta a pierdut finala Cupei Ligii Angliei, 0-2 cu Manchester City, a fost eliminată de Southampton în sferturile Cupei Angliei, 1-2, iar astăzi a pierdut pe teren propriu în campionat, 1-2 cu Bournemouth, rezultat care o readuce pe Manchester City în cărți pentru trofeul de campioană.

Cum a comentat Mikel Arteta dezamăgitoarea prestație de astăzi? Redăm dialogul purtat de reporterul TNT Sports cu antrenorul „tunarilor”.

Declarațiile lui Mikel Arteta după Arsenal - Bournemouth 1-2

- Mikel, te rog să ne spui câteva gânduri după acest meci.
- Ei bine, este extrem de dezamăgitor, evident. Este un croșeu puternic și contează modul în care vom reacționa acum.

- Ce anume nu a funcționat pe teren? A fost dificil să găsiți un ritm de joc? A fost ceva ce a ținut de echipa ta sau Bournemouth a reușit să vă blocheze?
- Cred că trebuie să îi felicităm pentru ceea ce au făcut. Este o echipă care, evident, nu a mai pierdut de 11 meciuri dintr-un motiv anume, și anume pentru că fac multe lucruri corect. Iar noi, în special în prima repriză, am avut multe oportunități când le-am dejucat presingul, am recuperat mingea pentru a alerga și pentru a avea spații deschise, dar am fost departe de a fi eficienți.

La prima lor ocazie, sau prima oportunitate pe care au avut-o de a ataca careul, a fost o deviere, am avut o fază defensivă foarte proastă și ne-a costat golul. Iar asta este, evident, ceva ce trebuie să gestionăm la nivel emoțional. Am încercat să ne recuperăm după acel moment, am încercat să punem presiune asupra lor, am marcat golul din penalty în a doua repriză. Te aștepți la un altfel de joc, dar... da, am făcut multe lucruri ciudate astăzi, aș spune.

- Te surprinde acest lucru? Așa cum tocmai ai spus, câteva lucruri ciudate și faptul că n-ați fost eficienți. Te surprinde, având în vedere ceea ce vezi de obicei la echipă?
- Da, pentru că am fost foarte constanți. Se poate întâmpla; acesta este fotbalul. Uneori trebuie să recunoști și meritul adversarului pentru ceea ce face, pentru modul în care au profitat... nu știu câte șuturi au avut, dar modul în care au profitat de acțiunile noastre, de erorile noastre. Astăzi am fost departe de nivelul nostru.

- Cât de mult îi doare acest rezultat pe băieți în vestiar în acest moment?
- Mult. Și așa trebuie. Trebuie să doară, trebuie să încasezi lovitura și nu mai există zone gri acum. Ori te ridici și mergi la luptă, ori ești eliminat. Asta este ceea ce va cere acest nivel de acum încolo.

- Și simți că aceasta este cea mai importantă săptămână din cariera ta de manager și pentru acești băieți, având în vedere miza?
- Este o săptămână mare, este mult în joc. Suntem încă într-o poziție foarte bună în ambele competiții, dar trebuie să ne descurcăm mai bine, asta este cert.

  • Arsenal are 9 puncte în plus față de Manchester City, dar „cetățenii” au două meciuri în minus, iar etapa viitoare urmează duelul direct, pe Etihad. Dacă va câștiga toate meciurile care i-au rămas, City ar deveni, foarte probabil, campioană!

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (6)
Bazacon
Bazacon  •  12 Aprilie 2026, 12:10

Pai când zice ca in prima repriza au jucat bine(!) inseamna ca el a greșit- facând schimbari neinspirate la pauza-scoțându-i pe Madueke și pe Martinelli(care chiar au jucat prost)!E adevarat ca nu te așteptai nici ca Declan Rice și Zubimendi sa joace prost!Dar la stoperul Gabriel demult trebuia sa reacționezi-ca in ultimele meciuri mereu a„comis-o”!

Contrahateri2025
Contrahateri2025  •  12 Aprilie 2026, 11:22

@ Bazacon Cred ca cei din board-ul clubului ar trebui sa va promoveze in functia de ofiter de presa! Si Bayern a avut jucatori la diferite echipe nationale, dar n-au fost ametiti la Madrid si la Hamburg! Doar Real si Arsenal au fost afectate, dar in mod rusinos, in meciuri cu echipe (Girona si Bournemouth) care n-au niciun obiectiv in acest final de sezon! Orice negociere de nou contract ar trebui sa fie contitionata de cucerirea celor 2 trofee ramase! Altfel, demisia!!!

rva4
rva4  •  11 Aprilie 2026, 19:44

Și uite cum Arsenal se pregătește temeinic să facă ce știe cel mai bine: să se înece ca .... la mal. Sunt cei mai pricepuți în asta. Au avut un avans uriaș și vor pierde și acest titlu la final.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează