FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Cristi Borcea, pronostic pentru Dinamo: „Nu mai pierde până la final! S-ar putea bate cu oricine”. Ce a zis despre Craiova, Rapid și FCSB

Articol de - Publicat duminica, 12 aprilie 2026 10:41 / Actualizat duminica, 12 aprilie 2026 11:20

Fostul acționar al „câinilor”, Cristi Borcea, 56 de ani, este de părere că Dinamo ar putea învinge orice echipă din România cu actualul lot, cu condiția ca acesta să fie valid. Ce a spus omul de afaceri despre rivale

Dinamo încearcă diseară să-și dea restart la Cluj Napoca pe terenul celor de la CFR, în meciul ce începe la ora 21:00. "Câinii" au adunat șase etape fără victorie, dintre care cinci eșecuri și o remiză, runda trecută, în deplasare cu FC Argeș.

Cristi Borcea crede că Dinamo poate atinge maximum locul 3 și speră să câștige Cupa României

Cristi Borcea, fostul acționar al roș-albilor, vreme de 12 ani conducător la clubul din Ștefan cel Mare, salută prezența în atacul formației a lui George Pușcaș și Mamoudou Karamoko. Care, consideră și el, vor schimba fața echipei.

„Dinamo, dacă... Din momentul în care își revin cei doi, Pușcaș și Karamoko, nu va mai pierde niciun meci. Dinamo nu va mai pierde niciun meci până la final. Trebuie să se bată pentru locul 3, ăsta este obiectivul.

Clujul și Craiova au echipe mature, plus un lot bun de jucători. Foarte importante vor fi meciurile directe între cele două. Un plus pentru Craiova care are și experiența meciurilor internaționale.

Concentrare maximă pe Cupa României, ăla trebuie să fie culoarul nostru. Bine, nu doar pe Cupă! Dacă până acum spuneam că nu avem o bancă (de rezerve) competitivă, în prezent, fără accidentări, Dinamo are jucători buni în toate compartimentele. Acum se va vedea adevăratul Dinamo", a declarat Borcea pentru Gazeta Sporturilor.

2012este anul în care Dinamo a cucerit ultima Cupă a României, 1-0 în finală cu Rapid, gol Adrian Scarlatache

Cristi Borcea a subliniat o idee: „Cu actual lot, valid, Dinamo poate bate pe oricine în România"

„Când poate emite Dinamo pretenții la titlu, cu adevărat, după ce a luat ultimul titlu în 2007?", a fost chestionat Borcea.

„Anul acesta a avut o șansă imensă fiindcă n-a fost FCSB. Rapid, chiar dacă are 2-3 jucători de mare valoare, gen Borza, Petrila, Dobre, încă nu este o echipă competitivă. Și n-o văd la titlu.

Dinamo, dacă avea lotul de acum de la început, avea șanse mari la campionat! Foarte importantă este viziunea, strategia, pentru anul viitor. De a nu mai avea o echipă, atât. Doar primul 11. Repet, Dinamo cu actualul lot valid, subliniez valid, se poate bate cu oricine din România!

Eu aveam probleme cu Rednic, cu Andone, inclusiv cu nea Cornel (Dinu) se luau de mine că avem prea mulți jucători competitivi. Am luat două echipe ale Craiovei, aveam vârfuri Ganea, Niculescu, Dănciulescu și i-am luat și pe Bratu, și pe Zicu.

Luam tot ce doream. Cu Lazio în 2007, am avut ghinion teribil, cu accidentați. Blestemul a fost în meciurile importante. La Urziceni, în 2009, când am pierdut campionatul, nu l-am avut pe Tamaș, suspendat. Rednic a pregătit extraordinar meciul ăla "trebuie să-l țineți pe Bilașco stânga, dreapta". Nu l-am avut pe Tamaș, s-a văzut. Plus Lobonț ligamente încrucișate, plus Bratu...

Noi mereu am fost ghinioniști, comparativ cu Steaua, dacă ne raportăm la acest lucru. Nu mă mai uit la meciuri, doar la rezultate. FCSB are lot, are valoare. Nu știu ce-ar putea fi la un eventual baraj pentru Europa. Mirel Rădoi are valoare. Cine a făcut echipa asta a Craiovei?!", a mai declarat Borcea.

Citește și:
Detalii incendiare din haosul de la FCSB! » Vestiarul a „explodat”, jucătorii s-au săturat de Mihai Stoica: „Și Robert, șoferul, are tot atâtea meciuri prin Europa”
Superliga
Detalii incendiare din haosul de la FCSB! » Vestiarul a „explodat”, jucătorii s-au săturat de Mihai Stoica: „Și Robert, șoferul, are tot atâtea meciuri prin Europa”
Lacrimi și torțe: Nae Ungureanu, înmormântat lângă Ilie Balaci, în cimitirul Sineasca » Imagini emoționante: fanii și-au condus legenda din Craiova Maxima pe ultimul drum
Superliga
Lacrimi și torțe: Nae Ungureanu, înmormântat lângă Ilie Balaci, în cimitirul Sineasca » Imagini emoționante: fanii și-au condus legenda din Craiova Maxima pe ultimul drum
Scandal fără precedent la FCSB! Marius Baciu i-a exclus din lot pe Florin Tănase și Vali Crețu: „Contract reziliat, confirm!”
Superliga
Scandal fără precedent la FCSB! Marius Baciu i-a exclus din lot pe Florin Tănase și Vali Crețu: „Contract reziliat, confirm!”
Nae Ungureanu a povestit cu patos oltenesc, în 2023, cine a fost cel mai tare adversar din viața lui: „Mă, dă-l în p... mă-sii! Bun rău!”
Superliga
Nae Ungureanu a povestit cu patos oltenesc, în 2023, cine a fost cel mai tare adversar din viața lui: „Mă, dă-l în p... mă-sii! Bun rău!”
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (5)
creeperno8142
creeperno8142  •  12 Aprilie 2026, 22:45

Corect

zetanu
zetanu  •  12 Aprilie 2026, 12:54

ha ha ha..nea cristi vampiru', asta e bun de mascota pentru miau miau miau.

81mada
81mada  •  12 Aprilie 2026, 12:49

Nu inteleg de ce il promovati atata pe borcica… si asta va da bani? Pe cine intereseaza ce zice el?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează