Cubul de lacrimi

Scuzaţi patetismul! Articolul nu se recomandă celor care cred că învingătorii iau tot

Văzută din tribună, Camelia îşi trădează concentrarea. Cînd este prezentată, flutură doar mîna scurt, ca gimnastele. E ultima care se dezechipează şi se duce spre blocstart. După obişnuita slabă reacţie la start, s-ar putea să ni se facă dor în curînd de acest defect de campioană!, întoarce prima la 50 de metri. După încă un bazin e la egalitate cu Adlington. "Dumnezeule, ce tare merge!", vorbeşte dingură în tribună Doina Sava, fosta sa antrenoare. Despărţirea tehnică dintre ele a lăsat relaţia umană intactă.

Un francez îngrijorat
Pe cealaltă parte a bazinului, Philippe Lucas fierbe şi el. "Deşi nu strigă niciodată", îl caracterizează Camelia. Britanica şi românca dau din coadă ca doi delfini, mult sub timpul intermediar al recordului mondial.
"La 200 de metri mi-am dat seama că nu poate rezista! Era infernal", avea să spună Lucas, redat de postul de radio francez RTL.

"Cred că şi-a dorit foarte mult locul întîi şi a mers nu în ritmul ei, ci în ritmul britanicei. Mă uitam la timpii intermediari de pe tabelă şi realizam că nu are cum să ducă aşa pînă la final"
Doina Sava

În record mondial
La jumătatea cursei, temeritatea Cameliei negociază cu vîrsta şi cu oboseala. Dar e tot a doua şi tot în recordul mondial, de care o desparte doar o sutime de secundă. Numai că ochii lui Lucas, ai Doinei Sava şi ceasul intern al fetei din apă înregistrează altceva decît tabela. Urmează ceva rău. Nu mai e lupta pentru aur, pe care singură şi-a impus-o, negîndit şi curajos, ci pentru podium.

2... 3... daneza Friis
La 650 de metri rămîne a doua. A doua! Dar înoată de parcă simte siajul unui feribot. Propria ambiţie. ŞI propria teamă. Parcă i se arată fundul mării. "Îmi e teamă să înot în mare sau în ocean", mărturisea ea cîndva. Adlington a luat-o mult înainte, abia se mai vede. E o puştoaică născută în 1989, atunci cînd Janet Evans stabilea recordul ce urmează să cadă. Sala simte că o să cadă! Camelia mai are 150 de metri. Filippi o depăşeşte la 700 de metri. "Une petite medaille..." şopteşte Lucas. Apare pe culoarul 3 daneza Friis. Pe fiecare 50 de metri, nordica înoată mai bine decît Camelia. Asta se vede cu ochiul liber.

Păstrează două secunde la ultimul bazin!
Camelia intră în ultima lungime pe poziţia a treia. Cu aproape două secunde în faţă! Enorm în termenii polari, precişi şi relevanţi ai statisticilor. La 50 de metri, asta e diferenţa dintre campionul mondial şi sportivul cu numărul 500. În bazin însă, la 26 de ani şi după 18 ani de cînd dai din mîini şi din picioare, sub acest cub de apă cu hexagoanele lui uriaşe de tavan, prin care intră lumina Asiei şi vin amintirile, la 26 de ani, statistica nu contează. Daneza e cu şase ani mai proaspătă şi mai înfometată după glorie. Daneza e aici. Daneza ne bate la uşă şi ne apucă direct de omuleţ, lăsîndu-ne pe toţi fără respiraţie. Finiş! Camelia se întoarce spre tabelă. Apa forfoteşte în jurul ei. E pe patru, patru, PATRU, P(A(T(R(U. 4 YOU, dragă Cami, cu doar opt sutimi lipsă la apel.

Închide ochii, ca un drapel în bernă, şi, cînd îi deschidem, aici, sau în ţară, sau oriunde sîntem români, ceea ce vedem în faţă e un Cub de Lacrimi şi o fată prinsă în el.